Brutha se trezi cu mirosul mării în nări.
Cel puţin, era ceea ce cred oamenii că este mirosul mării, adică duhoarea de peşte vechi şi de alge putrede.
Se afla într-un fel de magazie. Puţina lumină care reuşea să pătrundă prin singura fereastră neacoperitâ era roşie şi pâlpâia. Un capăt al magaziei era deschis spre apă. Lumina roşiatică dezvăluia câteva siluete adunate în jurul a ceva.
Brutha îşi sondă cu grijă conţinutul memoriei. Se părea că totul se găsea acolo, sulurile din Bibliotecă erau frumos aranjate. Cuvintele păreau la fel de lipsite de sens pentru el ca orice alt cuvânt scris, dar imaginile erau interesante. Mai interesante decât cele mai multe lucruri din memoria lui, oricum.
Se ridică în capul oaselor, grijuliu.
- Te-ai trezit, deci, spuse glasul lui Om, în mintea lui. Ne simţim cam plini, nu? Ne simţim ca un raft de cărţi? Ne simţim ca şi cum am avea panouri mari cu „LINIŞTE" peste tot în cap? Ce te-a apucat să faci asta?
- Nu... nu ştiu. Mi s-a părut că era... ce urma să fac. Unde eşti?
- Amicul tău, soldatul, m-a băgat în raniţă. Apropo, mersi că ai avut atâta grijă de mine.
Brutha reuşi sâ se ridice în picioare. Preţ de o clipă lumea se învârti în jurul lui o clipă, adăugând o a treia teorie astronomică celor două care în acel moment ocupau minţile gânditorilor locali.
Trase cu ochiul pe fereastră. Lumina roşie venea de la focurile care împânzeau Ephebe, dar deasupra Bibliotecii era o strălucire uriaşă.
- Activitate de gherilă, zise Om. Chiar şi sclavii luptă. Nu înţeleg de ce. Ai crede că ar profita de şansa de a se răzbuna pe stăpânii lor, eh?
- Cred că un sclav din Ephebe are şansa să fie liber, spuse Brutha.
Se auzi un şuierat din cealaltă parte a magaziei şi un vâjâit metalic. Brutha îl auzi pe Urn zicând.
- Acolo! Ţi-am spus eu! Doar o ţeava înfundată. Sâ băgăm mai mult combustibil.
Brutha se îndreptă iute spre grup.
Erau adunaţi ciorchine în jurul unei bărci. în ceea ce priveşte bărcile, avea o formă normală - un capăt ascuţit în faţă, unul plat în spate. Dar nu avea catarg. Unde ar fi trebuit sâ fie acesta, era o o bilă mare de culoarea cuprului, atârnând într-un cadru de lemn spre spatele bărcii. Sub ea era un coş din fier, în care cineva aprinsese deja un foc înteţit.
Şi bila se rotea în cadrul ei, într-un nor de abur.
- Am văzut asta, zise el. în De Chelonian Mobile. Era un desen.
- Oh, uite Biblioteca ambulantă, spuse Didactilos. Da. Ai dreptate. Ilustrând principiul reacţiei. Nu l-am rugat niciodată pe Urn sâ construiască una mare. Asta iese când gândeşti cu mâinile.
- într-o noapte, săptămâna trecută, am dat un tur farului cu ea, zise Urn. Nici o problemă.
