Cîrpa lunecă fără sunet înapoi în găleată şi, cu mişcări lente, grijulii, el sprijină teul de perete. Se-ntoarce, se uită la McMurphy, la infirmieră şi la negrul pirpiriu. Aruncă apoi o privire în stînga şi-n dreapta, să vadă dacă ea ar fi putut să strige la altcineva.
— Vino imediat aici!
El îşi vîră mîinile în buzunare şi se-apropie cu pas tîrşîit. Niciodată nu se mişcă el prea repede, dar bag de seamă că dacă acum nu s-ar fi urnit din loc, ea l-ar fi îngheţat ori l-ar fi spulberat numai cu privirea; toată ura ei, furia şi descumpănirea pe care avusese de gînd să le-abată asupra lui McMurphy, se revarsă acum în hol spre negrul care le simte tăbărînd asupră-i ca un crivăţ, încetinindu-i şi mai mult mersul. Trebuie să-n-frunte urgia cu trupul aplecat înainte, cu mîinile strînse la piept. Promoroaca i se-agaţă de păr şi de sprîncene. Se-apleacă şi mai mult, dar paşii aproape i se împotmolesc ; n-o să ajungă-n veci.
Atunci McMurphy începe să fluiere Scumpă Georgia Brown şi infirmiera îşi abate tocmai la vreme privirea de la negrul neputincios. Acuma-i mai furioasă şi mai înciudată ca oricînd înainte, mai furioasă de cum am văzut-o eu vreodată. S-a dus şi surîsul ei de păpuşă, întinzîndu-se într-un fir subţire ca o sîrmă înroşită. Dacă pacienţii s-ar afla acum în hol s-o vadă, McMurphy s-ar putea apuca să-şi încaseze cîştigurile.
Negrul ajunge în sfîrşit la ea, i-au trebuit vreo două ceasuri. Ea trage adînc aer în piept.
— Washington, de ce nu i s-a eliberat acestui om un schimb de haine verzi azi-dimineaţă? N-ai băgat de seamă că n-are nimic pe el decît un prosop ?
— Şi casca de pe cap, îi şopteşte McMurphy, lovind cozorocul cu degetul.
— Domnu' Washington ?
Negrul cel mătăhălos îl fulgeră cu privirea pe pirpiriul care-1 arătase cu mîna şi acesta începe din nou săse agite pe loc. Zdrahonul îl priveşte multă vreme cu ochii aceia ca nişte lămpi electronice - îşi face socoteala cum să se răfuiască cu el mai tîrziu; apoi îşi întoarce capul spre McMurphy şi-1 măsoară de sus pînă jos, făcînd cunoştinţă cu umerii lui musculoşi şi masivi, cu rînjetul strîmb, cu cicatricea de pe nas, cu mîna care ţintuieşte prosopul la locul său, apoi se uită la infirmieră.
— Bănuiesc că..., începe el.
— Bănuieşti! Se cuvenea să faci mai mult decît să bănuieşti. Să-i eliberezi neîntîrziat o uniformă, domnule Washington, ori ai să-ţi petreci următoarele două săp-tămîni la secţia de geriatrie.
Da. S-ar putea să-ţi folosească o lună de ploşti şi frecat pe jos, ca să-ţi reaminteşti cît de puţin aveţi voi de lucru aici în secţie. Dacă secţia asta ar fi ca celelalte, cine crezi c-ar spăla holul toată ziulica? Domnul Bromden de colo? Nu, ştii prea bine cine. V-am iertat de majoritatea treburilor gospodăreşti tocmai pentru a vă permite să vă ocupaţi de pacienţi. Ceea ce-nseamnă să vegheaţi să nu defileze prin secţie despuiaţi. Ce crezi că s-ar fi întîmplat dacă vreuna dintre surorile mai tinere ar fi venit mai de dimineaţă şi-ar fi dat peste un pacient umblînd de colo-colo fără uniformă ? Ce crezi oare ?!
Lunganul negru nu prea ştie ce să creadă, dar pricepe cam încotro bate ea, aşa că pleacă cu paşi mărunţi spre magazia de echipamente ca să-i aducă lui McMurphy un rînd de haine verzi - probabil cu zece numere mai mici -şi se-ntoarce cu încetinitorul înapoi ca să i le întindă c-o ură neostoită în priviri. McMurphy pare doar încurcat, neştiind cum să preia echipamentul din mîna negrului, căci cu o mînă ţine periuţa de dinţi, iar cu cealaltă prosopul pe şale. In cele din urmă, îi face cu ochiul Sorei-Şefe, dă din umeri, îşi desface prosopul şi-1 agaţă de umărul ei ca de-un cuier de lemn.
Văd bine c-avusese de la-nceput chiloţii pe el.
