Terry era acum, când ne întorsesem înapoi acasă pe Orchard Street, combinată cu Craig faţă-de-pocherist, aşa că i-am luat eu camera, pe care o pictase în vineţiu, într-o explozie de gelozie, cu ani înainte ca eu să fiu adoptată de grup. în zilele de altădată, când Lower East Side era cartier evreiesc, mansarda asta fusese o împărăţie a manufacturii de corsete şi gemea, fără îndoială, de femei şi copii cu ochi goliţi de viaţă ce coseau până la ultima su+! fiare, înghesuiţi unii în alţii, pentru un salariu de mizerie. Dar vremurile se schimbaseră. Cartierul fusese cedat acum rezidenţilor de lungă durată de origine hispanică, câtorva artişti ce umblau cu limba scoasă după chirii mici şi, bineînţeles, drogaţilor.
Când găsiseră locul ăsta, Jed, Craig şi cu Calvin ridicaseră cu mâna lor despărţituri de ipsos, creând un spaţiu cu câteva dormitoare şi ateliere. Ferestrele înalte şi prăfuite lăsau să intre lumină din belşug. Locul întreg era strălucitor însă murdar, cu un prosop umed aruncat perpetuu peste uşa de sticlă a cabinei de duş improvizate şi cu fire de păr înfăşurate peste bucata de săpun crăpată. Aerul mirosea a ţigări, a picturi în ulei şi a po-liuretan, pe care Jed îl folosea ca să-şi lamineze sculpturile: animale împăiate aşezate în cutii complicate, tapi-ţaţe şi pictate cu măiestrie în stilul lui Tiepolo28. Hainele şi părul îmi duhneau a toată amestecătura asta de mirosuri.
De la ultima schimbare a hărţilor relaţionale, Craig era un pic reţinut cu mine. Cred că-1 lezase despărţirea abruptă de pe drumul spre plajă, la casa lui Gigi şi Herb. Transferurile noastre se petreceau de obicei mai lin şi mai fără cuvinte, nu chiar precum despărţirea unui cuplu normal. Fusese poate insultat de tehnica mea lipsită de fineţe, ce presupunea că lui îi pasă câtuşi de puţin, deşi evident că nu-i păsa. Jed şi cu Calvin se aşteptau amândoi să-mi mut reşedinţa într-unui dintre paturile lor, cum aş fi şi făcut în mod normal, doar că mă simţeam prea obosită. In săptămâna de după ce ne-am întors de la casa lui Herb şi Gigi, am dormit în cea mai mare parte a timpului în care nu eram la muncă. Cred că încercam, în felul ăsta, să evit să am de-a face cu următorul iubit. Am dormit atât de adânc în zilele acelea, încât simţeam că mă scufund parcă într-un vis şi mor acolo, în somn.
Când m-a sunat Herb era unu după-amiază şi nu trebuia să ajung la slujbă decât la nouă. în mansardă nu mai era nimeni, robotul telefonic era deconectat, iar telefonul suna fără oprire. în cele din urmă am ieşit năucă din camera mea şi am alunecat pe podea răspunzând, sprijinită de perete, şoptind un „alo" şi străduindu-mă din răsputeri să aprind o ţigară pe care-o găsisem într-un pachet mototolit, sub masă. Aveam gâtul asudat şi privirea împăienjenită. Aproape că eram incoerentă, din cauza somnului. M-a întrebat dacă nu ies în oraş la micul dejun.
