Un port la rasarit

Un port la rasarit

Editura Lucman
22,00 Lei
021 316 70 53
Cumpara cartea

Alte versiuni

Cartea pe care o vizionati este pe stoc si poate fi comandata. Mai exista pe stoc si alte versiuni ale aceleasi carti:

Info

Anul publicării: 2009 Starea produsului: noua Pagini: 388 Dimensiuni: 13/20

Recenzie Un port la rasarit

Nu numai romanul Un port la răsărit şi volumul de nuvele Oraşul cu fete sărace au fost inferase timp de patruzeci şi şase de ani între 1944-1990, dar tot ceea ce s-a scris despre aceste două cărţi nu a putut vedea lumina tiparului în perioada amintită. Din seria Opere de Perpessicius cronica a fost eliminată mai întâi din volomul IX, apărut în anul 1979. unde potrivit ordinei cronologice după care a fost întocmită ediţia îşi avea locul, iar o tentativă de a include această cronică în volumul XII — care cuprindea cronicile neapărute în volumele II-XI — a eşuat.
De asemenea, în seria Scrieri de Pompiliu Constantinescu, volumul cinci apărut în 1971, nu a fost inclusă decât cronica la romanul Anotimpuri, nu şi cea la Un port la răsărit.
Publicăm mai întâi cronica lui Perpessicius, din momentul în care se referă la romanul lui Radu Tudoran. Cronica a apărut în ziarul Acţiunea din 7 februarie 1942, iar apoi recenziile lui Ion Frunzetti la Oraşul cu fete sărace şi a lui Laurenţiu Fulga la Un port la răsărit.

Cartea "Un port la rasarit" a fost publicata in categoria Beletristica / Roman de dragoste si inregistrarea noastra a fost actualizata ultima oara la data de 19.12.2011. A fost scrisa de Radu Tudoran si a fost publicata de editura Lucman. Se poate cumpara cartea Un port la rasarit prin comanda online (nu sunteti obligati sa va creati un cont) sau, daca va e mai confortabil, puteti sa ne contactati telefonic la numarul din header iar operatorii nostri ca vor prelua comanda. Pretul "Un port la rasarit" este de 22 RON, include toate costurile, mai putin transportul.

Caracteristici

Format: carte
Limba: ro

Pret Un port la rasarit

In stoc

Cartea poate fi expediata in doar 24 de ore. Timpul de livrare va fi de 24 ore prin curier sau de 3-5 zile prin Posta Romana. Pretul cartii include TVA insa nu include taxele de transport. Mai multe informatii...

Produse similare si recomandari

Atractia
Phillis Banks
8.00 RON
Pe stoc
Devorari
Richard Millet
10.00 RON
Pe stoc
Puterea visului
Becca Slipper
18.00 RON
Pe stoc
Niciodata supusa
Aubrey Jordan
9.00 RON
Pe stoc
Tu esti roscata mea
George Ann Jansson
8.00 RON
Pe stoc
O iubire neasteptata
Anne Brock
8.00 RON
Pe stoc
Tu esti fericirea mea
Letty Cameron
8.00 RON
Pe stoc
Serenada sub un balcon
Jenifer Williams
16.00 RON
Pe stoc

Comentarii si recenzii

Incurajam utilizatorii inregistrati sa scrie recenzii de calitate pentru cartea Un port la rasarit. Dupa ce acestea vor fi aprobate de echipa noasta editoriala, autorii recenziilor vor primi puncte de discount, cupoane valorice sau alte avantaje.
Daca aveti deja un cont, autentificati-va, daca nu, va rugam sa va creati un cont.

Radu Tudoran

Radu Tudoran a publicat inca 5 carti prezente in libraria noastra, Fiul risipitor, Toate panzele sus ! Volumul II (BPT), Toate panzele sus! - Volumul I (BPT), Un port la rasarit (BPT), Colectia Toate panzele sus! (2 vol), dintre care primele 4 sunt pe stoc si pot fi expediate imediat.

Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter