I.S. Turgheniev

I.S. Turgheniev s-a născut în 1818, în oraşul rusesc Oriol, ca fiu al lui Serghei Nikolaievici Turgheniev şi al Varvararei Petrovna Lutovinova. Tatăl său, fost colonel în cavaleria imperială rusă, moare când Ivan împlineşte vârsta de şaisprezece ani, lăsându-l în grija mamei, o femeie foarte severă.

Turgheniev studiază literatura rusă şi psihologia la Universitatea din Moscova şi mai târziu (1834-1837) la Universitatea din Petersburg. Între 1838 şi 1841, urmează cursuri de istorie si psihologie la Universitatea din Berlin. Are o relaţie cu cântăreaţa de operă Paulina Garcia Viardot, rămânând alături de ea şi de soţul acesteia pentru tot restul vieţii; călătoresc împreună în Franţa între anii 1845-1846 şi 1847-1850.

Deşi în tinereţe a mai avut o relaţie cu o servitoare, în urma acestei legături rezultând o fiică nelegitimă, Paulinette, Viardot rămâne marea şi neîmplinita dragoste a lui Turgheniev.
În timpul studiilor de la Berlin, Turgheniev se consacră nevoii de occidentalizare a Rusiei.
În 1840 scrie poeme şi scurte povestiri sub influenţa lui Gogol. Devine celebru în 1852 cu ciclul de Povestirile unui vânător.

Opiniile lui Turgheniev i-au adus acestuia o lună de detenţie în St Petersburg şi optsprezece luni de arest la domiciliu.

În 1855 îl cunoaşte pe Lev Tolstoi, care încă nu publicase nici o operă. Turgheniev, recunoscându-i geniul literar, scria într-o scrisoare adresată surorii lui Tolstoi: „Nu exagerez când spun că o să devină un mare scriitor.”
Între anii 1853-1862 scrie cele mai bune povestiri şi nuvele ale sale.Tema centrală a acestor opere este frumuseţea dragostei timpurii, visul pierdut, frustrarea în dragoste, care în parte reflectă neîmplinirea dragostei lui pentru Paulina. În 1862 reacţia ostilă stârnita de opera Părinţi şi copii contribuie la decizia autorului de a părăsi Rusia. Turgheniev se stabileşte în Germania, iar mai târziu, se mută la Londra, unde Părinţi şi copii înregistrează un mare succes. În 1871 se mută la Paris, împreună cu Viardot, unde va locui până la sfârşitul vieţii. În 1860 devine membru corespondent al Academiei Imperiale de Ştiinţă, iar în 1879, doctor în drept civil la Universitatea din Oxford.

Pe data de 3 septembrie 1883, Turgheniev moare la Bougival în apropiere de Paris; trupul său a fost mutat în Rusia şi înmormântat în Cimitirul Volcov, din Sankt Petersburg.

În afară de frumuseţea artistică, romanul lui Turgheniev e remarcabil şi prin faptul ca îţi pune mintea la contribuţie, îţi dă de gândit, deşi prin conţinutul său nu rezolvă nici o problemă, ba chiar pune în lumină nu atât fenomenele dăunătoare (distructive), cât atitudinea autorului faţă de aceste fenomene. Îţi dă de gândit deoarece de la început până la sfârşit e pătruns de o sinceritate absolută, emoţionantă.

Tot ce e scris în ultimul roman al lui Turgheniev a fost trăit în cele mai mici amănunte; acest sentiment nu-şi găseşte expresia în abaterile lirice, ci iese la iveală fără voia, fără cea mai mică intenţie a autorului şi anima povestirea obiectivă.

Nici autorul nu-şi dă bine seama de sentimentele sale, nu le critică. Această circumstanţă ne oferă posibilitatea de a vedea aceste sentimente nemijlocit, în sinceritatea lor.

Noi vedem ceea ce se întrezăreşte, şi nu ceea ce vrea să ne arate sau să ne demonstreze autorul.