InfoAnul aparitiei : 2007
Număr de pagini: 296
ISBN: 978-973-748-209-9
Recenzie Stretching. Oriunde şi oricândO „Biblie” a „Evangheliilor stretching-ului”! (The Washington Post) Indiferent de felul în care că consumaţi viaţa – unul sedentar, cu fundul aproape lipit de scaunul din faţa calculatorului, practicând totuşi un sport, „trăgând regulat, la sală, de fiare” sau ajuns la o vârstă la care orice efort vi s-ar părea un chin în plus –, de forma fizică avută sau de activităţile zilnice în care vă risipiţi energiile, practicarea „stretching”-ului este o măsură sigură de diminuare a stresului, de revigorare, una în stare să vă facă să fiţi gata de o nouă „ofensivă” personală asupra vieţii şi a mulţimii problemelor cu care aceasta încearcă să vă ia pe nepregătite. Apărut în anii în care tot mai mulţi dintre semenii noştri, cu preocupări dintre cele mai diverse, deveniseră subit interesaţi de menţinerea într-o formă fizică cât mai bună şi trecuseră deja la practicarea unei forme de fitness (alergatul de dimineaţă şi de seară, ciclismul sau, pur şi simplu, exerciţiile fizice la sală sau acasă), stretching-ul a luat ulterior amploare, căpătând consistenţa unor seturi de exerciţii destinate începătorilor, de zi cu zi, sau potrivite sportivilor de performanţă, câştigându-şi adepţii prin simplitatea şi claritatea exerciţiilor propuse, convingându-i, prin eficacitatea rezultatelor, şi pe antrenori, şi pe medici. Şi, odată adoptată, calea „stretching”-ului avea să se dovedească a fi ceva mai presus decât doar trendy, cât un răspuns la efectele revoluţiei industriale şi ale prelungirii acesteia, aşa-numita revoluţii electronice: dureri ale încheieturilor mâinilor, de gât şi spate şi inflamarea articulaţiilor. Reunind în volum două dintre lucrările de căpătâi ale lui Bob Anderson un guru al stretching-ului – Stretching, respectiv Stretching in the Office –, Stretching. Oriunde şi oricând se arată într-adevăr o metodă dezarmantă, cu atât mai mult cu cât ne deschide ochii asupra a ceea ce, cu mijloace atât de modeste, la îndemâna oricăruia dintre noi, am putea face (chiar aşa, oriunde şi oricând!) pentru o condiţie fizică îmbunătăţită şi, în definitiv, pentru sănătatea noastră generală. Ceea ce, desigur, n-ar însemna decât că, a da înapoi, întinzându-ne... la vorbă (şi nu la propriu) şi invocând scuze care mai de care, nu ar avea chiar nicio noimă, că, în această situaţie, altfel spus, răul sau binele nu ni-l facem decât cu mâinile noastre (cât despre starea de bine pe care am putea-o atinge, aşa cum ne şi recomandă Bob al nostru, pe aceasta ne-o putem asigura punându-ne la lucru nu numai mâinile, ci şi celelalte membre sau parţi ale anatomiei). Într-un limbaj cât se poate de aerisit, cu indicaţii şi contraindicaţii dintre cele mai comprehensibile, cu un suport solid în ilustraţiile prezente la tot pasul, cartea dezvăluie principiile de bază în păstrarea de către fiecare dintre noi a flexibilităţii trupului şi a unei forme fizice stenice, iar exerciţiile propuse de Bob Anderson, de întindere treptată şi susţinută, controlând permanent efectul acestei întinderi, reprezintă tot atâtea argumente în favoarea atributului stretching-ului, de una dintre cele mai simple şi mai la îndemână activităţi de menţinere în formă, care poate fi practicată în regim zilnic, până la o vârstă destul de înaintată. Volumul se va dovedi de excepţional ajutor în contracararea urmărilor sedentarităţii şi plantării în faţa unui ecran, cu ochii proptiţi în ecranul monitorului computerului de acasă sau de la serviciu, făcând ca elementele high tech să fie resimţite cu mult mai sănătos – cu pachete de mişcări precise, detensionante muscular şi relaxante, uşor de exersat stând la masa sau biroul de lucru, în aşteptarea ieşirii hârtiilor din maşina de copiat sau vorbind la telefon, fără instrumente auxiliare de lucru –, îmbunătăţind circulaţia, reducând stresul şi atenuând durerile musculare, spirit în care ni se adresează şi cea de-a doua secţiune a cărţii, Stretching la birou (în fapt, aşa cum spuneam, cealaltă operă de căpătâi a lui Bob Anderson apărută în volum), cu exerciţii defalcate în întinderile componente şi seturi de întinderi complexe, uşor de urmărit şi reprodus. CUPRINS Cartea "Stretching. Oriunde şi oricând" a fost publicata in categoria Sanatate, nutritie, sport / Sport
si inregistrarea noastra a fost actualizata ultima oara la data de 19.12.2011.
A fost scrisa de Bob Anderson si a fost publicata de editura Niculescu.
Se poate cumpara cartea Stretching. Oriunde şi oricând prin comanda online (nu sunteti obligati sa va creati un cont) sau, daca va e mai confortabil, puteti sa ne contactati telefonic
la numarul din header iar operatorii nostri ca vor prelua comanda. Pretul "Stretching. Oriunde şi oricând" este de 27.25 RON, include toate costurile, mai putin transportul.
Caracteristici
Format: carte
Limba: ro Pret Stretching. Oriunde şi oricândDisponibil la comandaCartea nu se gaseste fizic in stocul nostru. Pentru ca dorim sa va oferim servicii de calitate, vom incerca sa o procuram de la alti furnizori. Nu putem garanta ca o vom gasi, si nici in cat timp o vom face. Daca aveti aceasta posibilitate, va recomandam sa alegeti o carte care este marcata ca fiind pe stoc. Mai multe informatii... Produse similare si recomandariComentarii si recenziiIncurajam utilizatorii inregistrati sa scrie recenzii de calitate pentru cartea Stretching. Oriunde şi oricând. Dupa ce acestea vor fi aprobate de echipa noasta editoriala, autorii recenziilor vor primi puncte de discount, cupoane valorice sau alte avantaje.
Daca aveti deja un cont, autentificati-va, daca nu, va rugam sa va creati un cont.
Bob Anderson |
|||||||||||
![]() Sanatate, nutritie, sportCarti online
|
|||||||||||
|
| |||||||||||