Stendhal

Stendhal, pe numele său adevărat Henri-Marie Beyle (23 ianuarie 1783, Grenoble – 23 martie 1842), Paris, a fost un scriitor francez renumit pentru fineţea analizei sentimentelor personajelor sale şi pentru lipsa intenţionată de sensibilitate a stilului său. Se crede că Stendhal şi-a ales pseudonimul literar ca un omagiu adus lui Johann Joachim Winckelmann, fondatorul arheologiei moderne, născut în localitatea Stendal, Saxa-Anhalt (Germania).

Stendhal a participat la războaiele care au urmat Revoluţiei franceze şi din perioada Primului Imperiu napoleonian ca ofiţer de dragoni şi ca intendent militar.

Stendhal se naşte la Grenoble într-o familie burgheză. Mama sa, pe care o iubea mult, moare când el avea 7 ani. În 1796 el intră la Şcoala Centrală din Grenoble. Între 1800 şi 1801 viitorul scriitor participă la Campania din Italia ca sublocotenent în al şaselea Regiment de dragoni. Întors la Paris, el încearcă să se impună în domeniul comercial, literar şi seducând femeile. Aceşti ani de început de carieră vor constitui sursa de inspiraţie pentru personajul lui Julien Sorel din Roşu şi Negru. În data de 3 august 1810, Stendhal este numit auditor în cadrul Consiliului de Stat, participând la administraţie şi la războaiele napoleoniene. După căderea Imperiului care urmează Campaniei din Franţa, în 1814, el pleacă în Italia, instalându-se la Milano unde îşi regăseşte iubita, Angela Pietragrua. Anul următor, Stendhal îşi va grava pe cărţile de vizită : "Waterloo - ce păcat! Încă şase luni şi aş fi fost numit prefect de Sarthe la Le Mans".
În această perioadă el scrie mai multe opere legate de Italia ca şi tratatul Despre dragoste. În 1821, acuzat fiind de simpatie faţă de carbonari - influenţă sensibilă în nuvela Vanina Vanini - Stendhal este expulzat din Milano.

Opera lui Stendhal este profund inspirată din propria sa viaţă, romanele lui constituind o autobiografie ideală a scriitorului. Julien Sorel, Lucien leuwen, Fabrice del Dongo sunt cei care Stendhal ar fi visat să fie. Există trei tipuri de opere autobiografice la Stendhal: pe de o parte, Stendhal a scris timp de ani şi ani un [[Jurnal]], conţinând evenimentele din viaţa sa; pe de alta, marile opere autobiografice intitulate Viaţa lui Henri Brulard şi Amintirile unui egoist. Acestea urmăresc aceeaşi idee ca Jurnalul, dar şi ideea Confesiunilor lui Rousseau, aceea a autocunoaşterii, dar se deosebesc de Jurnal fiind scrise a posteriori. În sfârşit, autobiografia ia o formă originală la Stendhal: îi plăcea să scrie pe marginea cărţilor, (sau chiar a romanelor sale, dar de manieră criptică) sau pe obiecte de îmbrăcăminte (de exemplu pe o curea în Viaţa lui Henri Brulard).

Opera autobiografică la Stendhal nu se deosebeşte atât de scopul urmărit (Rousseau urmărind aceeaşi idee) decât prin importanţa pe care o dobândeşte, exprimându-se la fel de bine prin romane ca prin autobiografii propriu-zise, şi chiar critica de artă la Stendhal ia forma unei autobiografii.