Splendida cetate a celor o mie de sori

Splendida cetate a celor o mie de sori
Fragment Splendida cetate a celor o mie de sori

Editura Niculescu
34.88 19.97 Lei
021 316 70 53
Cumpara cartea

In acea perioadă, mami a început să se plângă de indispoziţiile care o vor chinui tot restul zilelor ei.

Junghiuri în piept, dureri de cap şi de articulaţii, transpiraţii nocturne, dureri paralizante în urechi, umflături pe care numai ea le simţea. Babi a dus-o la doctor, i-au făcut analize de sânge, urină şi radiografii, dar nu i-au găsit nicio boală.
Majoritatea timpului, zăcea în pat. Se îmbrăca în negru. îşi smulgea firele de păr din cap şi îşi rodea aluniţa de sub buză. Când era trează, Laila o găsea împleticindu-se prin casă. Sfârşea întotdeauna în camera Lailei, de parcă, mai devreme sau mai târziu, tot intrând în dormitorul în care băieţii dormiseră, dăduseră vânturi şi se bătuseră odată cu perne, ar fi existat vreo posibilitate să dea nas în nas cu ei. Dar nu dădea decât de absenţa lor.

Şi de Laila. Ceea ce, credea Laila, ajunseseră să fie unul şi acelaşi lucru în ochii lui mami.

Singura sarcină de la care nu se abătea în ruptul capului era să îşi facă cele cinci rugăciuni namaz zilnice, încheia fiecare namaz cu capul în pământ, cu mâinile ridicate la nivelul feţei, cu palmele în sus, murmurând o rugăciune ca Domnul să le aducă victoria mujahedi-nilor. Treptat, treburile casei au căzut pe umerii Lailei.

Dacă nu s-ar fi ocupat ea de ele, casa ar fi fost sufocată de haine, încălţări, pungi desfăcute de orez, cutii de fasole şi vase murdare. îi spăla hainele lui mami şi îi schimba aşternuturile.

O convingea să se ridice din pat ca să se spele sau să mănânce. Ea era cea care îi călca cămăşile lui babi şi îi împăturea pantalonii. Cu timpul, a învăţat să gătească.
Uneori, după ce termina cu treburile casnice, se băga în pat lângă mami.

O îmbrăţişa, îşi împletea degetele cu ale ei şi îşi îngropa faţa în părul ei. Mami se mişca, murmura ceva şi, în mod inevitabil, se apuca să îi povestească diverse întâmplări cu băieţii.
într-o zi, pe când stăteau culcate în pat, i-a spus:
— Ahmad ar fi fost un bun conducător. Avea carismâ. Oameni care aveau de trei ori vârsta lui îl ascultau cu respect, Laila. Era mare lucru. Şi Noor. O, dragul meu Noor. Tot timpul schiţa clădiri şi poduri.

Avea să se facă arhitect, să ştii, şi să schimbe faţa Kabulului cu ptoiectele lui. Iar acum sunt amândoi shaheed, băieţii mei, martiri amândoi.
Laila stătea cuminte şi asculta, dorindu-şi ca mami să observe că ea, Laila, nu s-a transformat în shaheed, că este vie, aici, în pat cu ea, că are vise şi un viitor. Dar Laila ştia că viitorul ei nu poate concura cu trecutul fraţilor săi. Cât fuseseră în viaţă, o eclipsaseră. Acum erau morţi şi nimic altceva nu mai conta.

Mami devenise custodele muzeului închinat vieţii lor, iar ea, Laila, era un simplu vizitator.

Un vas în care să fie turnate miturile lor. Pergamentul pe care mami avea de gând să le înscrie legendele.

Pret Splendida cetate a celor o mie de sori

Disponibil la comanda

Cartea nu se gaseste fizic in stocul nostru.

Pentru ca dorim sa va oferim servicii de calitate, vom incerca sa o procuram de la alti furnizori. Nu putem garanta ca o vom gasi, si nici in cat timp o vom face. Daca aveti aceasta posibilitate, va recomandam sa alegeti o carte care este marcata ca fiind pe stoc. Mai multe informatii...

Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter