InfoAnul apariţiei : 2007; Numar de pagini : 352; ISBN : 9789737482808
Recenzie Spaniola practicaAdresându-se celor aflaţi deja în posesia cunoştinţelor de bază ale limbii spaniole, care doresc să-şi lărgească lexicul, să se exprime fluent, folosind în plus şi expresii specific spaniole, cartea le oferă 40 de instantanee ale vieţii de zi cu zi din Spania şi America Latină, mai puţin familiare unui străin, pe parcursul cărora este pus accentul pe spaniola autentică, vorbită în zilele noastre, folosind cu precădere un lexic şi formule cât mai puţin academice. Fiecare dintre cele 40 de lecţii este structurată în opt secţiuni: - traducerea dialogului în limba română - observaţii asupra vocabularului, gramaticii şi a modului curent de folosire a expresiilor - aspecte hispano-americane (text, construcţii gramaticale, vocabular, pronunţie, ortografie) - ambianţă (text ilustrând ambianţa spaniolă sau latino-americană, cu traducere) - expresii-tip (cu contextualizări şi traduceri) - vocabular (recapitulare a vocabularului lecţiei, dar şi vocabular suplimentar, al cuvintelor noi folosite în dialog şi al cuvintelor/expresiilor complementare, aferente subiectului) - teste şi exerciţii, însoţite de soluţii. Cartea "Spaniola practica" a fost publicata in categoria Limbi straine / Spaniola
si inregistrarea noastra a fost actualizata ultima oara la data de 19.12.2011.
A fost scrisa de
Julian Garavito, Christian Regnier, Jose-Maria Marron, Juan Torralbo, si a fost publicata de editura Niculescu.
Se poate cumpara cartea Spaniola practica prin comanda online (nu sunteti obligati sa va creati un cont) sau, daca va e mai confortabil, puteti sa ne contactati telefonic
la numarul din header iar operatorii nostri ca vor prelua comanda. Pretul "Spaniola practica" este de 9 RON, include toate costurile, mai putin transportul.
Caracteristici
Format: carte
Limba: ro Pret Spaniola practicaIn stocCartea poate fi expediata in doar 24 de ore. Timpul de livrare va fi de 24 ore prin curier sau de 3-5 zile prin Posta Romana. Pretul cartii include TVA insa nu include taxele de transport. Mai multe informatii... Produse similare si recomandariComentarii si recenziiIncurajam utilizatorii inregistrati sa scrie recenzii de calitate pentru cartea Spaniola practica. Dupa ce acestea vor fi aprobate de echipa noasta editoriala, autorii recenziilor vor primi puncte de discount, cupoane valorice sau alte avantaje.
Daca aveti deja un cont, autentificati-va, daca nu, va rugam sa va creati un cont.
Despre autori |
|||||||||||
![]() Limbi straineCarti online
|
|||||||||||
|
| |||||||||||