InfoSeria: In afara colectiilorRecenzie Societatea vie. Proiect Romania 2020Lucrarea pe care o aveţi în faţă apare într-un moment de descumpănire generală a societăţii româneşti, multe dintre cauzele sau condiţionările acestei descumpăniri fiind identificate, evaluate şi calificate chiar de autor. Această descumpănire nu este nicidecum efectul recentei crize financiare internaţionale (aceasta nu a făcut decât să augmenteze sau să acutizeze unele procese negative de origine endogenă şi de natură structurală), ci este efectul cumulat al unor regrese, în primul rând, la nivel cultural: cvasi-extincţia principiilor morale din comportamentul individual şi instituţional, disoluţia autorităţii publice, inversarea valorilor în societate [...]. O oglindă fidelă a acestor stări grave de lucruri este prezentată, de autor, cu luciditate şi mâhnire, în principalul corp ideatic al lucrării. Paradigma „societăţii vii“, propusă de autor pentru descrierea unei atitudini radical noi cu privire la dinamica societăţii româneşti la orizontul anului 2020, reprezintă, de fapt, o propunere de schimbare a filosofiei sociale care ar trebui să inspire, să orienteze şi să valideze eforturile de modernizare autentică a României şi, numai pe această bază, de europenizare a ei în cadrul Uniunii Europene [...]. - Prof. univ. dr. Emil Dinga Avem, la îndemână, chiar dincolo de orice opţiune ideologică, o perspectivă istorică medie de evaluare a raportului dintre stat şi societate, dintre stat şi cetăţeni, în care putem cântări cu destulă precizie rostul şi eficienţa politicilor economice şi sociale din ultimii 10-15 ani din Europa şi din lume. Mai mult, odată realizată această evaluare, putem să proiectăm pe durată medie, pentru alţi 10-15 ani, setul de reforme şi de acţiuni necesare însănătoşirii şi echilibrării unui sistem politic, economic şi social de al cărui randament am început să ne îndoim dramatic în ultima vreme. Putem regândi, prin proiecte precum Proiect România 2020, rolul statului în raport cu societatea, şi chiar rolul statului-naţiune şi al prerogativelor sale în cadrul unui proiect mai amplu, de perspectivă nouă pentru Uniunea Europeană. Putem, prin reforme concentrate, să depăşim impasul în care a intrat statul „providenţial“, în fapt un stat covârşitor şi înrobitor pentru cetăţenii lui, oferindu-le acestora perspectiva unei Societăţi vii, a libertăţii, a meritului şi a responsabilităţii. Societatea vie. Proiect România 2020 îşi doreşte să fie un astfel de proiect de perspectivă. Unul care să transforme România în context european, oferind acestei naţiuni şansa nu doar de a consuma şi de a prelua mimetic strategii şi politici europene, ci şi de a propune şi de a oferi modele proprii unei Europe eficiente şi prospere. - Gheorghe Falcă Gheorghe Falcă este născut în 1967, la Brad. Absolvent al Facultăţii de Construcţii, specialitatea Drumuri, din cadrul Institutului Politehnic Traian Vuia din Timişoara, a activat ca specialist în construcţii în mai multe companii naţionale de profil. Experienţa profesională şi managerială în domeniu îl recomandă, în anul 2000, pentru a fi ales vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad. Apoi, din anul 2004, devine primar al Aradului, demnitate pe care o ocupă şi astăzi. Gheorghe Falcă este căsătorit şi are o fetiţă. Activitatea politică a lui Gheorghe Falcă începe odată cu mişcările revoluţionare din Timişoara, la care participă direct. După 22 Decembrie 1989, ia parte la schimbarea structurilor politice din oraşul natal, Brad. Este ales, în 1990, membru al CFSN şi în conducerea Facultăţii de Construcţii din Timişoara. În 1995, devine membru al Partidului Democrat, în 1996 este ales preşedinte al Organizaţiei de Tineret municipale, în 1996, al celei judeţene, iar doi ani mai târziu, al Organizaţiei de Tineret naţionale. În anul 2000 devine vicepreşedinte al Partidului Democrat, filiala Arad, iar între 2003 şi 2011 activează ca secretar executiv al Biroului Permanent Naţional al Partidului Democrat (ulterior, Partidul Democrat-Liberal). Cartea "Societatea vie. Proiect Romania 2020 " a fost publicata in categoria Diverse / Diverse
si inregistrarea noastra a fost actualizata ultima oara la data de 19.12.2011.
A fost scrisa de Gheorghe Falca si a fost publicata de editura Curtea Veche.
Se poate cumpara cartea Societatea vie. Proiect Romania 2020 prin comanda online (nu sunteti obligati sa va creati un cont) sau, daca va e mai confortabil, puteti sa ne contactati telefonic
la numarul din header iar operatorii nostri ca vor prelua comanda. Pretul "Societatea vie. Proiect Romania 2020 " este de 35 RON, include toate costurile, mai putin transportul.
Caracteristici
Aparitie: 2011
ISBN: 978-606-588-220-1 Pagini: 208 Format: 17 x 24,2 cm Nr. Volume: 1 Limba: ro Pret Societatea vie. Proiect Romania 2020Disponibil la comandaCartea nu se gaseste fizic in stocul nostru. Pentru ca dorim sa va oferim servicii de calitate, vom incerca sa o procuram de la alti furnizori. Nu putem garanta ca o vom gasi, si nici in cat timp o vom face. Daca aveti aceasta posibilitate, va recomandam sa alegeti o carte care este marcata ca fiind pe stoc. Mai multe informatii... Produse similare si recomandariComentarii si recenziiIncurajam utilizatorii inregistrati sa scrie recenzii de calitate pentru cartea Societatea vie. Proiect Romania 2020 . Dupa ce acestea vor fi aprobate de echipa noasta editoriala, autorii recenziilor vor primi puncte de discount, cupoane valorice sau alte avantaje.
Daca aveti deja un cont, autentificati-va, daca nu, va rugam sa va creati un cont.
Gheorghe Falca |
|||||||||||
![]() DiverseCarti online
|
|||||||||||
|
| |||||||||||