Scrisori catre Olga

Scrisori catre Olga

Editura Art
28,95 Lei
021 316 70 53
Cumpara cartea

Info

Seria: Biblioteca Ideala

Recenzie Scrisori catre Olga

Dragă Olga, se pare că astrologii au avut dreptate când mi-au prezis din nou închisoare anul ăsta şi când au spus că va fi o vară călduroasă.

Singurul canal de comunicare cu exteriorul, scrisorile lui Havel arhivează un întreg sistem uman, disecând chestiuni „de viaţă şi de moarte”, cum ar fi ideile de responsabilitate individuală şi natura credinţei sau  seducţia periculoasă a ideologiilor, fără să scape din vedere micile detalii de bucătărie internă.

Corespondenţa cu Olga, la rândul ei disidentă, reconstruieşte un Vaclav Havel umanizat, impresionantul său profil moral fiind punctat de slăbiciuni casnice. Aceste scrisori-manifest, elaborate în ceea ce viitorul preşedinte avea să numească „marea şcoală a autocontrolului”, fac din Havel un personaj mult mai complex.

De la reflecţii filosofice şi consideraţii despre teatru, vocea soţului trece la sfaturi paternaliste sau la remarci maliţioase, Scrisorile stârnind, la apariţia lor în 1989, reacţii în rândurile feministelor.

Cartea "Scrisori catre Olga" a fost publicata in categoria Beletristica / Beletristica si inregistrarea noastra a fost actualizata ultima oara la data de 23.12.2017. A fost scrisa de Valcav Havel si a fost publicata de editura Art. Se poate cumpara cartea Scrisori catre Olga prin comanda online (nu sunteti obligati sa va creati un cont) sau, daca va e mai confortabil, puteti sa ne contactati telefonic la numarul din header iar operatorii nostri ca vor prelua comanda. Pretul "Scrisori catre Olga" este de 28.95 RON, include toate costurile, mai putin transportul.

Caracteristici

Aparitie: 2009
ISBN: 978-973-124-380-1
Pagini: 416
Format: 12 x 18 cm
Nr. Volume: 1
Limba: ro

Pret Scrisori catre Olga

Produse similare si recomandari

19 secunde
Pierre Charras
4.99 RON
De la Sirius la Pamant
Evelyn Fuqua
18.00 RON
Capcaunii gancelui
Philippe Cavalier
34.90 RON
Cartea secretelor pentru fete
Gemma Reece
29.90 RON
Imblanzirea divinei egrete
Sergio Pitol
9.90 RON
Pe urmele lui Iuda
Kenneth Royce
22.00 RON

Comentarii si recenzii

Incurajam utilizatorii inregistrati sa scrie recenzii de calitate pentru cartea Scrisori catre Olga. Dupa ce acestea vor fi aprobate de echipa noasta editoriala, autorii recenziilor vor primi puncte de discount, cupoane valorice sau alte avantaje.
Daca aveti deja un cont, autentificati-va, daca nu, va rugam sa va creati un cont.

Valcav Havel

Deocamdata in afara de "Scrisori catre Olga", in libraria noastra nu mai avem nici o alta carte a autorului Valcav Havel.

Biblioteca Ideala

Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter