în cazul lui Radovan Karadzic, situaţia este inversă. El era psiholog - iniţial psihiatru - şi a păcălit nu un om, ci o mulţime de oameni.
Radovan Karadzic a fost arestat la Belgrad în 2008 după ce a stat ascuns, dar nu într-un singur loc şi nu în singurătate, mai bine de 13 ani.
Când a fost arestat, el trecea, se dădea drept doctor, avea părul lung, pieptănat cu coadă, cărunt, pe care şi-1 prindea în vârful capului cu o clamă de plastic. Purta pe cap, peste coadă o pălărie de panama, iar pe corp îşi punea bluze închise la culoare, largi, foarte comode. Arăta inversul unui om care lucrează într-un birou, la o bancă sau într-un mediu oficial. Nimeni nu ar fi crezut că el este căutat de 13 ani şi nimeni din blocul în care trăia nu se gândea pe cine au ei vecin.
Pe lângă părul lung mai avea şi o barbă mare, iar ochelarii pe care-i purta, nişte ochelari retro îl făceau să arate, aşa cum scrie şi Slavenka Drakulid, un hipiot bătrân, dar care se ţine bine. Puteai spune că este artist, dar el practica medicina alternativă, neoficială, arăta ca un guru New Age şi nu numai că arăta, dar chiar asta făcea.
Cât fusese persoană publică fusese un bărbat şarmant. Putea fi pus alături de Anthony Quinn sau de Sean Connery. Avea părul mai lung, dar nu avea plete, avea şuviţe de păr argintiu, care-i dădeaudistincţie şi eleganţă, iar femeile erau moarte după el. Avea tot ceea ce face ca un bărbat vârstnic să fie extrem de atractiv. îi plăcea să fie printre oameni, scăpase de statul ascuns în munţi sau la mănăstiri ortodoxe, se bucura de viaţa în totală libertate şi toată lumea îi spunea Dr. Dabic. Era obişnuit să fie admirat şi de aceea libertatea i se părea minunată. Cu aspectul acesta nou, îmbrăcat casual era mereu printre oameni, frecventa cafenele, făcea vizite, ţinea conferinţe, călătorea în scop profesional şi practica o activitate care fascinează oamenii. Era un vindecător atât al trupului, cât şi al sufletului.
Şi cine nu-şi doreşte astăzi un guru, cineva care să fie răspunzător de soarta ta pământeană?
Aşa s-a spus că a şi fost arestat, în autobuz, discret, fără a atrage atenţia călătorilor.
Se pare că lumea, vecinii, cunoştinţele, chiar pacienţii nu l-au recunoscut şi nici nu bănuiau cine este, dar poliţia ştia şi doar îi urmărea viaţa, iar arestarea lui a fost determinată de decizii politice.
Când ziarele au publicat fotografia lui, în noua înfăţişare şi au mai şi scris unde stătea şi cât de mult se plimba prin lume, toţi au rămas cu gurile căscate. îl vedeau zilnic, se salutau, îşi zâmbeau şi cu cine?
Cu cel mai căutat criminal de război! Nu este incredibil?
