Cea mai mare parte a vieţii, fericirea şi bunăstarea mea au fost direct legate de aspectul financiar. Când m-am apucat de afaceri, în domeniul imobiliar, un loc de muncă pe care îl uram la fel de mult pe cât îl iubeam, am devenit specialist practicant în planificare financiară, în anul 1983, şi m-am îndrăgostit de acea profesie. Totuşi, nu renunţasem încă la jobul de agent imobiliar.
Domeniul imobiliar era unul propice pentru acumularea averii. Ştiam domeniul şi eram bun. Aveam un sistem şi atinsesem succesul. La un nivel subconştient, am decis că banii erau mult mai importanţi decât să-ţi placă ceea ce faci, pentru că odată ce aş fi avut suficienţi bani, puteam să fac ce doream. Nici măcar nu eram conştient că ajunsesem atât de ocupat cu munca şi cu economisirea banilor încât nu prea ştiam ce înseamnă „să faci ce-ţi place".
în câţiva ani, la mijlocul anilor '80, strânsesem un milion de dolari din afaceri imobiliare. Economia intrase într-o perioadă de recesiune. Ratele dobânzilor şi ipoteca se măriseră brusc, preţurile caselor scăzuseră, iar cei dornici să închirieze erau foarte puţini. Veniturile mele au scăzut cu 1.500 de dolari pe lună, ceea ce însemna mai mult de o treime din total. Analizarea balanţei de plăţi era o experienţă paralizantă. Datoriile pe ipotecă au depăşit activele. Reacţia mea a fost să muncesc şi mai mult. Refuzând să privesc cifrele şi să risc o paralizie emoţională, munceam cât de mult puteam pentru a ieşi la suprafaţă. Ideea de supravieţuire mi-a condus comportamentul şi pentru următorii 20 de ani.
Când proprietăţile mele au început să se deterioreze, chiar 15 ani mai târziu, eram atât de ocupat cu munca şi nu avem timp să mă uit la starea mea financiară, încât totul mergea automat.
In această perioadă, lumea mea a început să se lămurească. In timp ce mă luptam din punct de vedere financiarsă menţin afacerea şi proprietatea fără datorii, propria mea versiune a lui Marley a început să mă viziteze: căsnicia mea de 12 ani se destrămase şi am fost exclus din biserică, toate în acelaşi an. Descurajat şi devastat, prezentam toate scuzele din lume pentru care nu aveam nevoie sau nu voiam să privesc înspre trecut. Din fericire, am căutat îndrumarea unui consilier şi am început propria călătorie.
Spre deosebire de Scrooge, călătoria mea nu s-a desfăşurat doar într-o noapte. Timp de mai mulţi ani, am păşit alături de diferiţi consilieri şi grupuri de terapie experimentale. In această perioadă, am învăţat cum să simt. Am început să văd cum concepţiile mele subcon-ştiente legate de bani mă împiedicau să văd, să aud şi să trăiesc în prezent.
Evaluarea autenticităţii legate de ceea ce sunt şi de aspiraţiile mele a fost unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le-am făcut vreodată.
Acum cinci ani, nu aveam decât o noţiune vagă referitoare la ceea ce iubeam mai mult în viaţă. Dacă m-aţi fi întrebat la sfârşitul zilei ce am făcut, nici măcar nu puteam răspunde la întrebare - eram dependent de muncă. în acelaşi timp, îmi plăceau doar 35% dintre sarcinile mele zilnice. Eram atât de afundat în această lume, încât nu eram conştient de inegalitate şi mi-a luat mai mulţi ani să lucrez la aceste exerciţii pentru a ajunge la un rezultat. în prezent, puteţi spune că sunt mai lent decât o persoană obişnuită, ceea ce poate fi adevărat, dar experienţa mea cu clienţii îmi spune că nu sunt singur. Mulţi dintre noi sunt înşelaţi de noţiunea „sunt aşa cum sunt".
Să-ţi imaginezi ce anume iubeşti cu adevărat poate fi unul dintre cele mai dificile exerciţii pe care le faci ca adult. Ştiu că pentru mine aşa a fost. Şi, la fel ca mulţi clienţi ai mei, mi-a fost ruşine să-mi imaginez.
