Puterea coincidentei. Cum ne arata viata ceea ce avem nevoie sa stim

Puterea coincidentei. Cum ne arata viata ceea ce avem nevoie sa stim

Editura Trei
29,00 Lei
021 316 70 53
Cumpara cartea

Info

Colectia: Psihologie practica

Recenzie Puterea coincidentei. Cum ne arata viata ceea ce avem nevoie sa stim

O femeie comandă o rochie roşie la un magazin şi îi e trimisă una neagră. Când să semnaleze eroarea, sora ei o anunţă că mama lor a murit.
Coincidenţa semnificativă este o întâlnire bulversantă şi uneori înfricoşătoare între lume şi sinele nostru. Ceva se întâmplă în lumea exterioară şi se potriveşte exact cu ceea ce avem chiar acum nevoie, arătând că natura noastră umană şi mama natură sunt două faţete ale aceleiaşi monede. Nimic nu este întâmplător…

Clipele de coincidenţă ne cer să acordăm atenţie celor ce urmează să se întâmple pe drumul nostru, în viitorul apropiat sau puţin mai îndepărtat. Din acest punct de vedere, lovituri dureroase pot deveni momente de tranziţie pline de graţie, iar opririle pot deveni trepte. Atenţi la destinul nostru, îl urmăm deliberat în loc de a-i rezista, a ne plânge de el sau a ne regreta în vreun alt fel soarta, acceptăm sensul în care se roteşte roata vieţii şi găsim o semnificaţie în ceea ce pare a fi o întâmplare.

Puterea coincidenţei te va ajuta să interpretezi o serie de întâmplări similare, să accepţi forţele benefice din jurul tău, să înţelegi cum poţi fi călăuzit prin evenimentele vieţii de visele tale, să îţi foloseşti imaginaţia creativă în alegerile pe care le faci şi să trăieşti în conformitate cu cele mai profunde trebuinţe şi dorinţe ale tale, aşa cum ţi le dezvăluie coincidenţele semnificative.

David Richo, terapeut, profesor şi autor, doctor în filosofie, susţine seminarii pe tot cuprinsul Statelor Unite. A scris How to be an Adult in Relationships şi The Five Things We Cannot Change.

Cuprins:

Prefaţă
Introducere

1. O clipă devine impuls
Ce este sincronicitatea?
Numeroasele căi de manifestare
Poveşti în care se manifestă sincronicitatea
Cum învăţăm să ne deschidem către sincronicitate
Interpretarea evenimentelor sincronistice

2. Ce rol are sincronicitatea în viaţa şi relaţiile noastre
Experienţele şi evenimentele care ne-au adus aici
O parte întunecată
A exersa mintea începătorului
Sincronicitate şi oglindirea iubirii
Poveşti care ne dezvăluie pe noi şi relaţiile noastre

3. Eul nostru şi coincidenţele sale
A exersa renunţarea la eu
A te face de râs/a salva aparenţele
Despre eu şi sine, pe scurt
A alege fără intervenţia eului
Doar coincidenţă
Exersarea unui ceremonial pentru vizitele spiriduşului

4. Timpul şi locul nostru
Numai o singură lume
Timpul necesar
Talentul cunoaşterii sicronizării proprii
A contopi truda cu harul divin
Când momentul nu este potrivit
A utiliza timpul

5. Soartă sau destin?
Destinul nostru împlinit
Cum să aflăm ce dorim
O poveste fatidică
Nu este loc pentru hazard
Modalităţi de predicţie

6. Condiţii şi crize
Premisele vieţii umane
Cum ne ajută evenimentele
Utilizând instrumentele
Criză
Pătrunderea în adâncuri
Un exerciţiu de meditaţie
Călăuze ce ne vin în întâmpinare
Observarea forţelor benefice

7. Sincronicitatea în visele noastre
A-ţi aminti visele şi a învăţa din ele
Vise recurente
Vise arhetipale
Analiza visului şi imaginaţia activă
Grija şi atenţia acordate viselor

8. Sincronicitatea şi spiritualitatea noastră
A concretiza iubirea
Cum să ne oprim şi să vedem
A lucra în spaţiu
Pregătit pentru naştere
Afirmând şi dedicând

Epilog

"Vom avea în continuare o poveste, dar nu una pe care trebuie să o spunem. Vom avea, în continuare, temeri, dar nu unele care ne blochează. Vom avea, în continuare, dorinţe, dar..." Continuare...

"Vom avea în continuare o poveste, dar nu una pe care trebuie să o spunem. Vom avea, în continuare, temeri, dar nu unele care ne blochează. Vom avea, în continuare, dorinţe, dar..." Continuare...

Cartea "Puterea coincidentei. Cum ne arata viata ceea ce avem nevoie sa stim" a fost publicata in categoria Psihologie / Psihologie si inregistrarea noastra a fost actualizata ultima oara la data de 24.12.2017. A fost scrisa de David Richo si a fost publicata de editura Trei. Se poate cumpara cartea Puterea coincidentei. Cum ne arata viata ceea ce avem nevoie sa stim prin comanda online (nu sunteti obligati sa va creati un cont) sau, daca va e mai confortabil, puteti sa ne contactati telefonic la numarul din header iar operatorii nostri ca vor prelua comanda. Pretul "Puterea coincidentei. Cum ne arata viata ceea ce avem nevoie sa stim" este de 29 RON, include toate costurile, mai putin transportul.

Caracteristici

Aparitie: 2011
ISBN: 978-973-707-564-2
Pagini: 224
Nr. Volume: 1
Limba: ro

Pret Puterea coincidentei. Cum ne arata viata ceea ce avem nevoie sa stim

Produse similare si recomandari

Prin perdea
Aurora Liiceanu
27.95 RON
Cum functioneaza mintea
Pinker Steven
49.90 RON
Vocabularul psihologiei
Leonard Gavriliu, Henri Pieron
38.04 RON
Despre sensul piedicilor
Jaap van de Weg
10.00 RON
Psihosociologia manageriala
Elvira Nica
48.00 RON
Cei sase stalpi ai increderii in sine
Nathaniel Branden
35.00 RON

Comentarii si recenzii

Incurajam utilizatorii inregistrati sa scrie recenzii de calitate pentru cartea Puterea coincidentei. Cum ne arata viata ceea ce avem nevoie sa stim. Dupa ce acestea vor fi aprobate de echipa noasta editoriala, autorii recenziilor vor primi puncte de discount, cupoane valorice sau alte avantaje.
Daca aveti deja un cont, autentificati-va, daca nu, va rugam sa va creati un cont.

David Richo

Deocamdata in afara de "Puterea coincidentei. Cum ne arata viata ceea ce avem nevoie sa stim", in libraria noastra nu mai avem nici o alta carte a autorului David Richo.

Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter