Marcel Proust

Marcel-Valentin-Louis-Eugène-Georges Proust (n. 10 iulie 1871 - d. 18 noiembrie 1922) a fost un romancier, eseist şi critic francez, cunoscut mai ales datorită romanului În căutarea timpului pierdut (în limba franceză À la recherche du temps perdu), operă monumentală de ficţiune a secolului XX, publicată de Gallimard în şapte volume, redactate vreme de mai bine de 14 ani. Această colaborare cu Gallimard nu a fost lipsită de peripeţii, autorul a propus volumul editurii, care în epocă purta titulatura de Nouveau Revue Francais, dar marele scriitor André Gide a respins manuscrisul, astfel încît autorul a publicat prima parte a romanului pe speze proprii la editura Seuil. Ulterior Gallimard însuşi a cumpărat drepturile de publicare pentru editura pe care o patrona.

Fiul unor burghezi extrem de înstăriţi, Proust s-a născut în Auteuil (în partea sudică a Parisului, pe atunci un simplu sat din cel de-al XVI-lea arondisment) în casa unchiului său, fratele mamei sale, exact la două luni după semnarea Tratatului de la Frankfurt ce punea capăt Războiului Franco-Prusac. Naşterea sa s-a produs în contextul social foarte violent al suprimării Comunei din Paris, şi corespundea fazei de consolidare a Celei de a Treia Republici franceze. O mare parte din materialul romanului În căutarea timpului pierdut priveşte aceste schimbări, cu precădere declinul aristocraţiei şi ridicarea burgheziei care s-a produs în Franţa exact în această perioadă istorică, ce mai este cunoscută şi sub denumirea de fin de siècle.

Tatăl lui Proust, Achille Adrien Proust, era un faimos doctor şi un epidemiolog, profesor la Facultatea de Medicină, care s-a ocupat de studiul holerei, o boală ce făcea ravagii în Europa şi Asia. Fiind autorul a 20 de tratate de medicină, epidemiologie şi igienă, precum şi a unui număr foarte mare de articole medicale, a fost unul dintre modelele lui Proust. Jeanne Clémence Weil, mama lui Proust şi fiica unui evreu foarte bogat şi cultivat, poseda o cultură extrem de rafinată. Scrisorile păstrate de la ea demonstrează că avea un foarte dezvoltat simţ al umorului, stăpânea de asemenea limba engleză astfel încât să-i transmită fiului abilitatea si dorinţa de a traduce în limba franceză eseurile lui John Ruskin (conform biografului Jacques Yves Tadié).

La vârsta de doar 9 ani Proust suferă de primul atac serios de astm, drept pentru care întreaga sa familie îl consideră un copil bolnăvicios. Proust îşi petrece vacanţele în satul Illiers care a devenit model, alături de unele detalii preluate din casa unchiului său din Autueil, pentru oraşul fictiv "Combray", în care au loc majoritatea scenelor din romanul În căutarea timpului pierdut. (Illiers a fost de altfel rebotezat Illiers-Combray cu ocazia sărbătoririi centenarului naşterii lui Proust).

În ciuda sănătăţii sale precare, Proust a servit un an (1889-1890) drept soldat în armata franceză, şi a staţionat la cazarma Coligny din Orléans, timp care i-a oferit o altă locaţie pentru romanul său. Tânărul Proust a fost un diletant şi un monden cu trecere în saloanele aristocratice ale vremii, pe măsură ce renumele său de scriitor s-a consolidat. Reputaţia sa de snob şi de estet l-a împiedicat să găsească un editor pentru primul roman al ciclului "În partea dinspre Swann", printre cei care l-au refuzat numărându-se şi André Gide.

Proust era foarte apropiat de mama sa, după cum stau mărturie şi răspunsurile sale pe care le-a dat la un chestionar în timpul liceului, chestionar care îi poartă de altfel numele. Pentru a mai scăpa de insistenţele tatălui său care-i recomanda să lucreze, Proust a devenit bibliotecar voluntar la Bibliothèque Mazarine în vara anului 1896. După ce şi-a luat concediu de odihnă, l-a prelungit până când a fost dat afară, după câţiva ani. Nu a avut niciodată un loc de muncă stabil şi nu părăsit niciodată apartamentul părinţilor săi (conforma aceluiaşi biograf, Tadié).

Viaţa lui Proust şi cercul familiei sale s-au modificat brusc în primii ani ai secolului XX. În februarie 1903 fratele lui Proust, Robert, s-a căsătorit şi a plecat de acasă. Tatăl său a murit în luna septembrie a aceluiaşi an. În final mama sa avea să moară, spre disperarea totală a fiului ei, în septembrie 1905. Proust a moştenit o sumă uriaşă, în banii din zilele noastre aproximativ 6 millioane de dolari americani, un venit lunar de 15,000$. Cu toatea astea starea lui de sănătate a continuat să se deterioreze.

Proust şi-a petrecut ultimii trei ani de viaţă închis în celebra sa cameră cu pereţii din dopuri de plută, şi a lucrat zi şi noapte la încheierea romanului său, rămas în ciuda tuturor acestor eforturi, neterminat. A murit în 1922 din cauza unei bronşite căpătate în timp ce vizita expoziţia pictorului său olandez preferat, Vermeer şi este înmormântat în cimitirul Père Lachaise din Paris.