Privim si vorbim logico set

Privim si vorbim logico set

Editura RAO
39,89 Lei
021 316 70 53
Cumpara cartea

Info

Seria: Logico

Recenzie Privim si vorbim logico set

Dragi părinţi, aţi cumpărat LOGICO RONDO, demonstrând astfel că vă preocupă evoluţia copilului dumneavoastră. Temele abordate în colecţia LOGICO RONDO au fost elaborate de pedagogi de renume mondial. Imaginile fascinante şi diversitatea temelor fac din LOGICO un joc plin de surprize plăcute, de care nu apuci să te plictiseşti. LOGICO RONDO propune copiilor activităţi amuzante şi educative.

Copilul dumneavoastră se poate juca singur, iar în final va putea el însuşi să-şi controleze rezultatele. Greşelile sunt permise. Astfel îşi va dezvolta personalitatea şi va învăţa să ia singur decizii. Imaginile vesele şi selecţia de teme adaptate vârstei stârnesc interesul, îi îndeamnă pe copii să povestească, să ghicească şi să imite. Se pot inventa povestioare, în timpul căutării şi comparării imaginilor se pot face multe descoperiri: tot felul de vietăţi, tot felul de lucruri şi de culori vor fi identificate şi denumite. În tot acest timp copilul îşi dezvoltă vocabularul, simţul de observaţie, puterea de percepţie şi capacitatea de concentrare.

LOGICO RONDO este stimulativ deoarece copiii pot să intervină activ în povestire, altfel spus să "dirijeze" jocul. Este distractiv "să mergi pe şosea" cu butoanele colorate şi apoi să "parchezi" în garajul potrivit. Şi propunerile de pe spatele paginilor - cum ar fi desenatul, coloratul, decupatul şi lipitul, cântecele sau jocurile prezentate sunt foarte distractive.

Activităţile propuse de LOGICO RONDO pot fi realizate de copilul dumneavoastră, cu câteva excepţii: va trebui să îi citiţi, să îl ajutaţi la decupat, uneori să îi cântaţi şi să îi pregătiţi prăjiturele. De aici şi mottoul LOGICO: Învăţăm, jucându-ne!

Libraria noastra este onorata sa va prezinte cartea "Privim si vorbim logico set ", publicata in 2 categorii, Carti pentru copii / Jocuri si exercitii educationale, Suport scolar / Diverse, iar inregistrarea noastra a fost actualizata ultima oara la data de 25.12.2017. A fost scrisa de Finken si a fost publicata de editura RAO. Se poate cumpara cartea Privim si vorbim logico set prin comanda online (nu sunteti obligati sa va creati un cont) sau, daca va e mai confortabil, puteti sa ne contactati telefonic la numarul din header iar operatorii nostri ca vor prelua comanda. Pretul "Privim si vorbim logico set " este de 39.89 RON, include toate costurile, mai putin transportul.

Caracteristici

Format: carte
Limba: ro

Pret Privim si vorbim logico set

Produse similare si recomandari

Padurea
Liuba Kosa, Gina Iordache, SElia Pelinaru, Georgeta Preda, Iuliana Hosu
22.00 RON

Comentarii si recenzii

Incurajam utilizatorii inregistrati sa scrie recenzii de calitate pentru cartea Privim si vorbim logico set . Dupa ce acestea vor fi aprobate de echipa noasta editoriala, autorii recenziilor vor primi puncte de discount, cupoane valorice sau alte avantaje.
Daca aveti deja un cont, autentificati-va, daca nu, va rugam sa va creati un cont.

Finken

Logico

Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter