Transmiterea efectivă a informaţiei este ameninţată de pericole. Se poate întîmpla ca mesajul să aibă asociat un zgomot de fond. Transmisia radio poate fi cu întreruperi, scrisul poate fi şters sau greu de citit iar pagina web poate fi greu de navigat. Ar putea exista şi bruiajul psihologic. Emiţătorul ar putea folosi un limbaj al corpului greşit sau mesajul către organizaţie din partea directorului general ar putea fi mai mult de intimidare decît de informare. Există apoi bruiajul limbajului, din cauza căruia limbajul în sine poate fi interpretat greşit. „Nu treceţi pe lumina intermitentă" poate însemna nu treceţi cînd lumina este intermitentă sau nu treceţi pînă ce nu apare lumina intermitentă!
Odată ce a primit mesajul, receptorul trebuie să îl decodifice, astfel încît să poată fi înţeles. El aduce toate condiţiile sale în această ecuaţie de decodare. în mod normal, este implicată apoi un fel de acţiune ce apare în urma comunicării, care ar putea fii codificată sau explicită. De exemplu, ar putea fi un simplu mormăit de aprobare sau o respingere verbală vehementă a ideiij propuse, însoţită de un gest violent. Această acţiune trebuie apoi să fie decodată de receptor şi funcţionează ca un feedback. Bucla este atunci închisă, deoarece emiţătorul caută o reacţie la mesajul transmis, ceea ce demonstrează că procesul de; comunicare a avut loc. Astfel, emiţătorul are posibilitatea să îşi] adapteze fie mesajul, fie modul de comunicare, pentru a ajuta la înţelegerea mesajului şi a îmbunătăţi comunicarea. O trăsătură importantă a acestui model este că emiţătorul şi receptorul sînt consideraţi egali şi sînt implicaţi amîndoi în procesul de codare decodare şi intepretare. De fapt, acest lucru a dat naştere 1 critici ale acestui model: sugerează un sentiment de egalitate între părţile care comunică. Totuşi studiile demonstrează că nueste aşa, există uneori între participanţi diferenţe mari de motivare, putere, resurse şi timp.
Modelele de comunicare mai recente au subliniat natura ciclică a acestui proces. Rogers şi Kincaid1 au dezvoltat modelul de „convergenţă", în care participanţii la comunicare dau şi primesc informaţii şi explorează gradul de înţelegere a acestora pînă în punctul în care se ajunge la o percepţie comună (care nu trebuie să fie completă) şi ambele părţi sînt de acord că nu mai este nevoie de alt schimb de informaţii.
Modelele de pînă acum pot fi aplicate în comunicarea inter-personală, cu doi interlocutori faţă în faţă, caz în care se poate face uşor o verificare asupra gradului de înţelegere şi există feedback, de exemplu, în cazul prezentărilor individuale. Aceste modele sînt descrieri mai puţin potrivite pentru ceea ce se întîmpla între organizaţii şi publicul de masă sau alte grupuri la care se ajunge prin intermediul mass-media, de la care se poate primi un feedback slab sau cu care nu există interacţiune personală directă.
