Plangerea arcanelor
Fragment Plangerea arcanelor

Merg grăbit în lumina stranie, portocalie, care scaldă Vieux Port. Oraşul trepidează de animaţie, freamătă în anticiparea ploii, întors cu totul spre nord spre norii de antracit care devorează, puţin câte puţin cerul. Las în spate Canebiere, îndreptându-mă spre masa impunătoare a fortului Saint-Jean, de la intrarea în port. Fac la dreapta, exact după primărie, apoi o iau pe străzile înguste ale cartierului Panier. Mă uit la ceas, grăbesc pasul: Rodrigue Borgese a calculat totul la linie şi la punct, mai am exact douăsprezece minute pentru a ajunge la întâlnire. Casele vechi, zăvorâte după grilajele lor masive, au fost dărâmate. Cartierul în care, adolescent fiind, nu intram decât cu mare teamă, pentru cine ştie ce escapadă nocturnă, părea curăţat. Grinzile grele, de lemn, care consolidau clădirile, au dispărut, străduţele sunt pavate, etichetate, străjuite de arbori. Labirintul a devenit o atracţie turistică, faţadele sunt colorate în ocru, jaluzelele sunt pictate, există panouri explicative la tot pasul. Nici urmă de dealerii şi traficanţii din tinereţea mea. Vânzătorii care îşi împărţeau odinioară cartierul până hăt, în port, au fost probabil nevoiţi să îşi găsească alte trasee.
In mugetele îndepărtate ale tunetelor, pe când soarele, ascuns sub stratul gros de nori, abia ce mai lumina acest decor renovat al unui Ev Mediu de carnaval, eu urcam în viteză spre Vieille Charite.
Pe la sfârşitul dimineţii, Max, Esteranguy şi Orcho-mene au plecat spre Reşedinţa Lunii Pline. Aparecida şi cu mine am rămas vreme îndelungată în faţa porţiicasei, cu inima strânsă, uitându-ne după ei, cum coborau scările de piatră ale cartierului Vauban; ei se îndepărtau zâmbitori, încrezători, ca şi cum ar fi plecat într-o excursie, numai că noi ştiam prea bine ce pericole vor avea de înfruntat. Ar fi mai corect, poate, să refacem scena asta în alt registru: prietenii, iubiţii noştri pleacă pe front, suntem în război, nevestele olâng pe peronul unei gări, pleacă un tren, clişee ale conflictelor de demult, îndepărtate, imagini ale morţii şi suferinţei. Dar nu, ei plecau râzând, se întorceau şi ne făceau semne ample, de adio, ne adresau ultimele zâmbete, în lumina caldă a dimineţii. Aveam în mână o scrisoare pe care Max mi-a lăsat-o pentru Fang Yin, pe buze îmi plutea încă mireasma ultimului sărut al lui Esteranguy. Peste stătea agăţat pe un zid, cu un aer grav. Când cele trei siluete au dispărut după un colţ de stradă, Aparecida s-a apropiat de mine şi mi-a cuprins mâna în palme. Ne-am întors în grădină, copleşiţi de nervozitate şi de teamă.
Borgese a sunat la mai puţin de o oră de la plecarea lor, lansându-mă într-un joc de pistă imbecil, cu mesaje secrete ascunse prin cabine telefonice, o cursă contra cronometru de aproape trei ceasuri, care m-a adus obosit, epuizat, la intrarea în muzeul Vieille Charite cu zece minute înainte de închidere.
„In sala craniilor, domnule Broquere. Nu aveţi cum să nu daţi de ea. Şi, mai presus de toate, veniţi singur, veţi fi supravegheat, şi dacă veţi fi însoţit, nu mă voi arăta."

<< Inapoi la Plangerea arcanelor

Pret Plangerea arcanelor

Disponibil la comanda

Cartea nu se gaseste fizic in stocul nostru.

Pentru ca dorim sa va oferim servicii de calitate, vom incerca sa o procuram de la alti furnizori. Nu putem garanta ca o vom gasi, si nici in cat timp o vom face. Daca aveti aceasta posibilitate, va recomandam sa alegeti o carte care este marcata ca fiind pe stoc. Mai multe informatii...