Uitarea. Uitarea pândeşte orice rând citit. Acoperiţi de somnul ce vine ca o grindină sau înfăşuraţi în gândul vagabond, indefinibilă pală de ceaţă, cuvintele, imaginile citirii dispar. Ca şi cum n-ar fi fost? — nu! Plăcerea solitară a citirii a lăsat o urmă: neamintin-du-mi nimic din ce am citit sunt totuşi modificat. Există o magie a literei. Semnele puternice, vrăjitoreşti, sunt în acţiune.
Transa pricinuită de actul cititului... ne închipuim că înregistrăm semnele, ca o maşină; dar gândul nostru e schimbat de cuvintele care se leagă în tăcere (nu în reculegere, numai în tăcere); ne ducem pe căi nedorite de candidul autor: jocuri de umbre chinezeşti ce se amuză să proiecteze improbabile profiluri pe ecrane (totul se petrece ca o răzbunare a cititorului posedat de carte, de vreme ce autorul însuşi, scriind, e jucat de puteri pe care nu le domină).
Act al citirii: zbor dezordonat de fluture orbit de lampă, gata să pătrundă primejdios sub abajur, în nebănuitele cămări ale conştiinţei. O aventură, o formă cie nebunie. Pentru a amorţi suferinţa, angoasa. Visul lui Noe în lunga noapte a chivotului, coşmarul caretinde să te piardă, prudenţa care caută ieşirea, cu succesivele experimente ale corbului, hulubului.
Satisfacţia erotică a lecturii: ce se petrece când ne cufundăm în-fluviul, în curentul puternic al cuvintelor. Nu pentru a ameţi, amorţi durerea. De euforia ce ne cuprinde când auzim «Foşnirea mătăsoasă a mărilor cu sare», murmurul pădurii: marele flux al literaturii. Starea de graţie ce ne cuprinde când citim Biblia, Ma-habharata, dar şi câte «confesiuni» fără sfârşit.
Plăcerea de-a citi în felul acesta nu lasă gândul rătăcitor. Mintea e captată, ca un izvor. Atenţia e o voluptate care nu îngăduie să se piardă nimic, hipermnezie. Exaltarea memoriei e o plăcere enormă ce, cu adevărat, vrea să dureze «în veci de veci». Somnul conştiinţei, locuit de mici monştri, câteodată cruzi, alteori de forme vagi, e înlocuit de o exaltare lucidă. Pietrele preţioase fixate în mintea noastră se prezintă cu mare precizie, cu contururi clare, când le evocăm.
Alături de lecturi neresponsabile, neatente, sunt lecturi analitice, critice. Devenim detectivi: ce a vrut să spună autorul când a scris?
Războaiele se câştigă pe câmpul de luptă, dar şi în birourile din mansarda statelor majore, unde activează o armată de spărgători de coduri. Operaţiile hotărâtoare ale armatelor duşmane trebuie să se desfăşoare în cel mai deplin secret, pentru a avea sorţi de reuşită. Ofiţerii — matematicieni cu cotiere de contabili trudesc în chiţimiile lor spre a citi mesajele secrete. Lovitura va fi demascată şi prevenită din timp. Manevrele primejdioase vor fi zădărnicite. Cititorul atent, experimentat, avertizat poate fi comparat cu un stat major; substanţa cenuşie specializată în Literatură, cu cei ce forţează codul.
