Morel păru surprins.
— De unde aţi putut afla aşa ceva? Toate astea s-au întâmplat înainte de naşterea dumneavoastră.
— Lăsaţi-mă o clipă şi vă spun. Am descoperit dovada că goblinii aveau legătură cu dumneavoastră şi cu Atlantisul. Când am venit aici a doua oară, am hotărât să aflu ce sunt exact goblinii şi de ce sunt ei un motiv suficient pentru a îndemna pe cineva să comită asasinate multiple.
Rob se strădui să-şi menţină privirea aţintită spre chipul lui Morel. Un şarpe gros, vâscos apăruse în spatele ferestrei, plutind leneş, urmat după o clipă de un ochi enorm, fără pleoapă, care se lipi de plasticul transparent. Deşi asta nădăjduise, Rob se cutremură în sinea lui. Un tentacul cu ventuze, gigantic, apăru la rândul lui, unduind, chiar lângă ochi.
— Mi-am zis că singurul loc în care se puteau afla era aici, în laborator, continuă Rob.
Spre consternarea lui, ochiul şi tentaculul dispăruseră, ca şi cum scena care se desfăşura în încăpere nu era interesantă. Morel văzut din spate nu era uşor de recunoscut?
Rob era convins că atenţia pe care o dădea ferestrei devenise vizibilă. Cu coada ochiului văzu reapărând o pereche de tentacule plutind uşor ca să se lipească de suprafaţa de plastic cu ventuzele.
— Şi aţi descoperit ce ar putea îndemna pe cineva să comită asasinate multiple? întrebă Morel.
Fereastra scârţâi uşor când braţele puternice ale caracatiţei îi încercară rezistenţa.
— Nu chiar, răspunse Rob.
Se opri, incapabil să-şi găsească cuvintele, zicându-şi că Morel a auzit precis zgomotul provenit de la fereastră. Din fericire, nu avu nevoie să caute mai mult timp ceva de spus. Caliban îşi dăduse seama că panoul era cumva diferit. Morel auzi un zgomot în spatele lui, dar era prea târziu. Până să se întoarcă, folia de plastic fusese apucată de alte trei tentacule, smulsă fără efort de la locul ei şi aruncată în acvasferă, rotindu-se ca o frunză luată de vânt. Trei braţe lungi, verde-închis, trecură prin deschizătură, tatonând, în căutarea lui Morel. Unul dintre ele îl prinse de picior,în vreme ce altul se înfăşură strâns în jurul taliei groase, începând imediat să-1 târască spre apă.
Morel nu-şi pierdu sângele-rece. Ridicând laserul, îl folosi ca să secţioneze două braţe, aproape de punctul în care pătrunseseră în încăpere. Apoi se propti zdravăn pe picioare, roşu de furie şi de excitaţie, ţintuind cu o privire furioasă silueta colosală a lui Caliban, suspendată la fereastră. Diferenţa de presiune dintre apă şi aer fiind foarte slabă, suprafaţa de separaţie forma un menise uşor convex. Rob se lipise de peretele opus, fascinat de aceste tentacule formidabile a căror extremitate superioară era mai groasă decât talia lui. Cele două braţe secţionate, agitate de spasme musculare, răspândeau un sânge verde-albăstrui pe podeaua camerei.
— Pleacă! ţipă Morel cu glas triumfător, cu laserul aţintit spre caracatiţa care continua să bată apa înconjurătoare. întoar-ce-te la peretele exterior dacă nu vrei să-ţi tai toate braţele!
Caracatiţa nu dădu înapoi. Morel îşi scoase din buzunar micul transmiţător negru, apăsând unul dintre butoane.
— Du-te, sau îţi arăt eu ce înseamnă durerea!
Rob nu ştia prea bine în ce măsură înţelegea Caliban situaţia, dar la vederea transmiţătorului caracatiţa îşi retrase al treilea tentacul în interiorul acvasferei. Plutea încă în spatele deschizăturii când Rob se ridică şi întinse mâna spre cutia de comandă ca să stingă complet lumina.
Urmă un moment de întuneric total, străbătut de un fulger de culoare rubinie, însoţit de scrâşnetul metalului topit când raza laserului se izbi de perete chiar lângă Rob. Acesta simţi picăturile de oţel şi aluminiu lichefiate stropindu-i faţa şi părţile expuse ale braţelor. Lăsându-se la podea, începu să se târască spre uşă. Un mârâit brusc de durere sau de surpriză se făcu auzit dinspre fereastră şi fasciculul laserului se roti nebuneşte de pe jos până în tavan. Cilindrul greu se lovi de perete, chiar deasupra capului lui Rob, care îl ridică de jos pe pipăite. îl luă la subsuoară, întinzând mâna spre întrerupătorul situat lângă uşă.
