Ploaia încetă în amurg, văzduhul înghiţi nourii şi noaptea toate stelele se aprinseră pe cer ca în ajunul unei sărbători mari. A doua zi orăşelul se trezi înveşmântat numai în flori albe şi trandafirii care îmbălsămau întreg pământul...
Apostol, ieşind în cerdac şi văzând atâta bogăţie dc frumuseţe, tresaltă ca în faţa unei minuni. Nu mai avea stare şi se mira cum a putut atâta vreme să mocnească pe jilţul din cerdac în loc să alerge în lume, printre oameni sau în mijlocul firii, bucurându-se de fiece clipă a vieţii. Acuma era dornic să-şi poarte, în văzul tuturor, fericirea, să vestească umil că a găsit taina cea mare, să-şi împartă iubirea cu alţii, căci toţi oamenii au nevoie de iubire şi sunt vrednici de ea. Apoi azi nu-i mai era frică dc nimica în lume, nici dc singurătate şi nici de (mulţime], doar pretutindeni sufletul lui găsea pe Dumnezeu viu, în toate minunile şi toate mărunţişurile vieţii. Poftea mereu din adâncurile inimii să se umilească şi să ceară iertare oricui a greşit vreodată cu gândul ori cu fapta.
în fiece minut descoperea prilejuri noi dc bucurie şi iubire, ca un copilaş în faţa căruia lumea şi viaţa de-abia încep a-şi dezvălui tainele. Stătea dc vorbă mai ales cu ţăranii, aflând în inima sa vorbe de mângâiere prin care să le câştige încrederea şi să Ic dăruiască în schimb iubire.
Peste vreo patru zile doamna Bologa, indignată, îi aduse vestea că blestematul de Pălăgieşu 1-a făcut „tâlhar" şi „trădător" şi „agitator" înfaţa tuturor domnilor, seara, la „cazină", ba s-a lăudat că are să-l înveţe minte şi omenie, dc să-l pomenească cât va trăi. Apostol, fără să spună un cuvânt, îşi luă chipiul şi porni grăbit spre piaţă, lăsând pe maică-sa îngrozită, „că acuma de bună seamă o să omoare pe afurisitul de buzat", regretând că i-a mai spus cc-a auzit chiar de la biata Marta. Doamna Bologa petrecu un ceas spăimântător, frângându-şi mâinile, plângând şi mai dojenind pe Rodovica asta, care „s-a obrăznicii şi s-a lenevit de lot, că nu-i chip să mai trăieşti cu ea..." Pe urmă Apostol sosi, senin şi mulţumit.
- Ce-ai făcut, dragul mamei? îl întrebă doamna Bologa tremurând.
- I-am cerut iertare, mamă... răspunse Apostol cu bucurie în glas şi cu o flacără de fericire în ochi.
Trei zile înainte dc împlinirea lunii, locotenentul Apostol Bologa primi ordin telegrafic să se prezinte imediat la serviciu.
- Se vede că sc îngroaşă lucrurile dc au început să suspende concediile, zise Apostol, liniştit şi încrezător, către maică-sa, comunicându-i ştirea.
- Ba mare minune dacă aici n-o fi mâna „buzatului"! strigă doamna Bologa revoltată, mai ales gândindu-se că Apostol s-a şi umilit înaintea blestematului.
De mult simţea Apostol că mai are o datorie dc împlinit, dar mereu i-a lipsit curajul. Acuma îşi dădu seama că a trecut vremea şovăirii. După-amiazi bătu la poarta avocatului Domşa, găsi pe Marta acasă, îi sărută mâna, o privi în adâncul ochilor şi o rugă să-l ierte cu atâta patimă, că fata se zăpăci, zâmbi ruşinată, apoi izbucni în lacrimi, murmurând că numai ea a fost vinovată...
Doamna Bologa îl petrecu la gară, pe jos, în zori, căci trenul pleca foarte de dimineaţă. Petre, cu povara în spinare, gâfâia mai tare ca odinioară... Apostol era aproape vesel. Vorbea cu maică-sa, plin de duioşie, şi-i zicea mereu:
- Pretutindeni sunt oameni dornici dc iubire, mamă, şi pretutindeni te însoţeşte Dumnezeu!... Acuma ştiu, mamă, şi acuma mi-c croită cărarea vieţii, dreaptă şi luminoasă...
Când şuieră sirena, doamna Bologa, lângă scara vagonului, îi şopti cu grijă:
- Ia seama, dragul mamei, că mâine intrăm în Săptămâna patimilor... Du-te şi la biserică, du-te şi nu uita pe Dumnezeu!
