Dar la orfevru mă întorceam cel mai adesea, căci în 1 să se amuze de uimirile mele, el le conducea totdeauna piscurile celei mai înalte iniţieri. Revelaţiile pe care mi le făcea, în legătură cu lumea pietrelor şi a metalelor, iluj minau ţesătura secretă a universului. In curând, ani împărtăşit şi eu dragostea şi veneraţia pe care le avea penf tru ele. M-a învăţat secretele artei lui şi, puţin după căsăto ria mea cu Alana, m-a asociat la comerţul şi la munca p< care o făcea.
Ceea ce am învăţat din frecventarea pietrelor preţioase] nu poate fi definit cu cuvintele limbajului omenesc. Tot cej aş putea spune despre ele nu ar fi decât aluzie sau simbolj Nici un contact nu a fost pentru mine atât de însufleţitor.) Fără să părăsesc prăvălia, aveam impresia că mă avânt î: adâncul puţurilor de mină, că parcurg drumuri subterane c' duceau până la lacul de foc unde se elaborează substanţei^ esenţiale. Aceste cufundări în materia cea mai densă îmi] dădeau o ameţeală comparabilă cu cea pe care o încerci pe culmile celor mai înalţi munţi. în această perioadă, am învăţat că poţi ţine tot universul în mână sub forma unei pietre scânteietoare. Când roteam perle în mână, mi sei părea uneori că mă rotesc odată cu constelaţiile. O dragoste violentă se trezise în inima mea pentru aceste pietricele pătrunse de cel mai pur spirit: aşteptam de la ele nu ştiu ce înţelepciune sublimă şi definitivă.
0 pace desăvârşită mă învăluia atunci. Ascultam baterea discretă a ciocanelor care cizelau o agrafă sau o brăţară, scrâşnetul pilelor. Sferele de sticlă pline cu apă se desprindeau ca nişte aştri, pietrele se roteau aruncând fulgere şi radiind cu miile lor de faţete. Erau acolo saci dinpiele de linx şi un bătrân negru cocoţat pe un scaun care lustruia diamantele cu o pulbere de stele. în metale circulau curenţi ciudaţi, la şocul cu aeroliţii se aprindeau scântei. Toată palpitaţia misterioasă a universului năvălea în acel atelier unde şlefuitorii se aplecau peste măsuţele lor ca nişte alchimişti peste alambicuri. Magia care emana din arta lor avea ceva neliniştitor şi minunat. Am văzut pietre ce căpătau o viaţă nouă sub tăişul care le ajuta să-şi elibereze toate focurile. Am văzut lumina coborând în pietricele opace, care au devenit adevărate străluciri. Ductilitatea aurului, docil la formele fanteziei, îl făcea să se înfăşoare în jurul smaraldelor şi le fixa secretele. Turcoazele păstrau mirosul rocii din care fuseseră smulse, ambra curgea încă din arborii milenari. Pierdeam noţiunea umană a timpului, în vreme ce se condensau picături de lichid strălucitor şi lentele pietrificaţii aduceau moartea la o existenţă nouă. Şi când o regăseam pe Alana, în crepusculul grădinii, sprijinită de un copac căruia părea că îi ascultă pulsaţiile profunde, mâinile ei aveau parfumul amar al scoarţei, iar pajiştea înaltă îi foşnea în jurul picioarelor goale. Noaptea se întredeschidea apoi ca o cochilie de unde curgea laptele aştrilor. Pe sub carpeni înnegriţi, servitoarele cântau vechile melodii ale deşertului şi ale junglei. Gongurile se trezeau din oră în oră pe turnurile templelor şi în adâncul fluviului se rostogoleau înăbuşit galeţi rotunzi şlefuiţi de gheţari.
