Ajunserăm dar la ostrovul Eolia1; iar acolo locuia Eol, fiul lui Hippotes", iubit de zeii cei nemuritori, într-un ostrov plutitor, înconjurat de un zid de aramă, nestrăbătut, şi de stânci netede şi înalte. Aci se născură în palate doisprezece copii, şase fiice şi şase fii în floarea tinereţei. Pe fiicele sale le dădu ca să fie de neveste fiilor săi. Şi ei totdeauna mănâncă la masă lângă iubitul lor tată şi înţeleaptă lor mamă, şi înaintea lor se pun fel de fel de bucate, şi palatul lor cel cu mirosuri de jertfe ziua vuieşte de vuietul curţii: iar noaptea ei se culcă lângă cinstitele lor neveste pe covoare şi pe paturi săpate.
Ajunserăm dar şi la oraşul lor şi la frumoasele lor palate. Şi o lună întreagă mă ospăta şi mă întrebă de toate una câte una, de Ilion şi de corăbiile argienilor şi de întoarcerea acheilor; şi eu i le povestii toate pe rând. Dar când, în sfârşii, i-am cerul să plec la drum, şi-1 rugam să mă petreacă, nicidecum el nu spuse că nu, ci se puse să-mi pregătească petrecerea. Jupui dar şi-rni dădu burduful unui bou de nouă ani, şi într-însul legă drumurile vânturilor vâjâitoare'; căci fiul lui Cronos pc el îl făcu stăpân peste vânturi, şi să oprească şi să pornească pc oricare va vrea. Legă dar burduful în încovoiata corabie cu o frânghie strălucitoare de argint, ca deloc să nu sufle pe de lături fie şi puţin; iar pentru mine lăsă să sufle Zephyrul, ca să ne ducă şi corăbiile şi pe noi. Dar nu era să se împlinească aceasta; căci pierirăm chiar din nesocotinţa noastră.
Nouă zile dar pluteam mereu, şi nopţile, şi ziua; iar în a zecea începu în sfârşit să se arate ţara-mi părintească, şi vedeam chiar oameni care aprindeau foc, fiindcă erau aproape. Atunci mie îmi veni dulcele somn, fiindcă eram obosit, căci necontenit mânuiam piciorul corăbiei şi nu-1 dădui la altul dintre tovarăşi, ca să ajungem mai iute în ţarapărintească; iar tovarăşii mei vorbeau între ei, şi credeau că eu aduceam cu mine acasă aur şi argint, daruri de la mărinimosul Eol, fiul lui Hippotes. Astfel dar zicea fiecare, uitându-se la altul de aproape:
- Doamne, cât de iubit şi de cinstit este el de toţi oamenii la al căror oraş şi ţară ajunge! Multe frumoase scule aduce el cu sine din prada de la Troia; iar noi care făcurăm tot acelaşi dram, ne întoarcem cu el acasă cu mâinile goale. Şi acuma Fol îi dădu acestea, dăruindu-i-le de prieteşug. Dar haide mai iute să vedem ce sunt acestea, cam cât aur şi argint este în burduf.
Astfel ziseră, şi gândul cel rău al tovarăşilor birui; dezlegară dar burduful, şi se porniră din el (oale vânturile, iar pe ei îndată răpindu-i val-vârtejul îi purtă pe mare plângând, departe de ţara părintească. Iar eu, sculându-mă, gândii în nepătatul meu suflet sau să mă anine din corabie şi să pier în mare, sau să rabd în tăcere şi să mai fiu între cei vii. Dar răbdai şi rămăsei, şi acoperindu-mă, zăceam în corabie. Iar corăbiile se purtau de val-vârtejul cel rău al vântului înapoi la ostrovul Eolia, şi tovarăşii mei gemeau.
Acolo dar ieşirăm pe uscat, luarăm apă, şi îndată tovarăşii mei îşi luară prânzul lângă corăbiile cele iuţi. Iar după ce gustară mâncare şi băutură, atunci, în sfârşit, luând cu mine un crainic şi un tovarăş, mă dusei la vestitele palate ale Iui Eol; şi pe el îl găsii petrecând la masă lângă nevastă-sa şi copiii săi. Mergând dar în palat, ne puserăm să şedem pe prag lângă uşori; iar ei se uimeau în inimă şi ne întrebau:
- Cum ai venit, Odiseu! Ce duh rău te-a apucat? Doar noi te-am petrecut cu îngrijire, ca să ajungi în patria şi casa ta, şi oriunde-ţi place.
Astfel ziseră; iar cu le răspundeam mâhnit în inimă:
- Mă prăpădiră răii mei tovarăşi, şi pc lângă ei nemilosul somn. Dar găsiţi-mi un leac, prieteni, căci aveţi puterea!
Astfel zisei apucându-i cu vorbe blânde; iar ei se făcură muţi de lăcerc; tatăl lor însă îmi răspunse cu vorba:
- Cară-te din ostrov cât mai iute, cel mai ticălos dintre cei vii; căci nu-mi este iertat să primesc nici să petrec pe un om, care este urât de zeii cei fericiţi! Cară-te, pentru că, urât de zei, ai venit aici1. Astfel zicând mă izgoni din casele sale.
