Şi tocmai această coaliţie a reticenţelor, această unire sacră, această unanimitate în ostracizare arată că prin revolta lor, astăzi, a fost perturbat ceva fundamental. în loc să apeleze la toleranţa noastră, ceea ce ar fi însemnat să-şi recunoască specificitatea, ele şi-au afirmat normalitatea, ceea ce însemna un refuz de a cauţiona morala comportării noastre. Este adevărat, morala este un cuvânt sub a cărui autoritate ne aşezăm cu multă râvnă existenţa. Nu ne mai raportăm actele la maxime care să le justifice şi să ne liniştească; în afară de faptul că, ideea de a fi virtuos nu mai atrage pe nimeni de multă vreme; singura noastră înţelepciune constă în priceperea de a produce întrebări. Pe scurt, neliniştiţi sau cinici, nostalgici sau eliberaţi, am pierdut rigiditatea dar şi seninătatea. Dar aceasta nu înseamnă, aşa cum credem prea adesea, că morala a murit: că a luat înfăţişarea crizei. Nu mai avem valori şi, totuşi, continuăm să fim ascultători: prăbuşirea legilor, departe de a genera anarhie, a dat naştere la oi ordine riguroasă; o morală segregativă a înlocuit vechile morale pozitive şi principiile pe care ni le dictează sunt mai puţin principii de purtare cât principii de excludere. Nu mai spunem: „interzis să..."ij spunem: „interzis lui..."; nu mai formulăm dictonuri, exprimăm repulsii.
Spune-mi pe cine arunci ca să-ţi spun cine eşti; modelele noastre de viaţă sunt filtrate de modelele noastre de discriminare. De aceea, când prostituatele denunţă ostracizarea la care sunt supuse, ele contestă, de fapt, principiile noastre subterane şi nu ideologia noastră explicită. Când spun: a-ţi vinde sexul nu înseamnă nimic, nu este o infamie, nu este culmea nenorocirii şi nici a lipsei de demnitate, ele destituie genitalul când, de fapt, corpul nostru a fost învăţat dintot-deauna să admită evidenţa supremaţiei acestuia.
Credinţele noastre ne sunt revelate de refuzurile noastre: de ce nu permitem intrarea prostituţiei în universul nostru? Deoarece credem în genital într-atât încât i-am transferat inconştient puterile pe care altădată le atribuiam sufletului. Bogăţia individului, comoara inalienabilă căreia nici o instituţie nu-i dispută proprietatea, singura parte din sine pe care nu o cedează muncii, calea sa de acces la fericire, cea care îl defineşte ca fiinţă privată este de-aici încolo genitalul. Chiar dacă prostituatele au părut corporatiste, strict cantonate in particularismul intereselor lor, ele au răsturnat funcţionarea socială la alt nivel. Ele au refuzat să mai plătească prin condiţia lor mizeră religia genitalităţii.DESPRE CUVÂNTUL „CURVĂ"
prostituatele au început cu o chestiune de vocabular, căci rasismul l/ încape într-un singur cuvânt: curvă. Curvâ, se spune despre o femeie uşuratică, atunci când vrei să exprimi amestecul de lăcomie şi de dezgust pe care îl trezeşte libertatea dorinţei sale. Curvă, pentru că femeia este acea monedă pe care am vrea să o vedem circulând şi pe care, în acelaşi timp, am vrea s-o tezaurizăm. Curvă, pentru a exprima fantasma pornografului şi ura proprietarului. Curvă, pentru că faţă cu sexualitatea feminină, bărbatul se vede contradictoriu: ca beneficiar şi ca terţ lezat. Din solidaritate pentru confraţii săi, proprietarul din el strigă: „Tarâtură!", în timp ce pornograful visează să fie acostat de o dorinţă impetuoasă, fără preliminarii, fără ocolişuri: ah! dacă s-ar apuca şi femeile să ne violeze! Cu eticheta de curve lipită pe frunte, prostituatele au acceptat, deci, să incarneze această ambivalenţă: firea lor de nestăpânit, îşi zice clientul, le îndeamnă să se dea tuturor, deci, şi mie — şi asta mă excită. Dar ele nu aparţin nimănui şi asta, nu pot să tolerez. înainte de şedinţa amoroasă, pe scările hotelului, ele aţâţă fantasma; după ejaculare, când el se îmbracă şi beţia i se risipeşte, ele sunt supuse ruşinii, surdei reprobări ba chiar insultelor proprietarului.
