Nefertiti si monoteismul
Religia monoteistă din perioada Amarna nu a rezistat mai mult de un deceniu. Şi nici înaintea apariţiei ei, nici după dispariţia ei, începută sub Tutankhamon, succesorul lui Echnaton, nu se găsesc tendinţe similare în istoria Egiptului. Ipoteza că Nefertiti, originară din Asia, a influenţat decisiv această doctrină monoteistă, nu se poate respinge. în timp ce egiptenii mai adulau vechii lor zei deja de multă vreme, un trib nomad încăpăţânat şi-a păstrat credinţa într-un singur zeu: evreii.
Evreii, înainte să ajungă în ţara binecuvântată Canaan, trăiau de mai multe generaţii în Egipt. Istoria „detenţiei evreieşti" a poporului ales şi străduinţa zadarnică de ani de zile a lui Moise de a obţine eliberarea lor sunt cunoscute cititorului din Biblie.
Cine a fost de fapt acest Moise? Potrivit preotului şi scribului istoric Manetho, în Avaris, capitala hicsoşilor din Delta Nilului, trăia un grup de populaţie ce respingea numeroşii zei egipteni şi erau conduşi de un singur preot (On), un oarecare Moise. Vechiul Testament arată că Moise era iniţiat în toate ştiinţele egiptenilor. Relatarea lui Manetho, făcută după o mie de ani, care vede în Moise un preot nu este exagerată: numai preoţii erau iniţiaţi în toate ştiinţele. Rămâne un mister cum un străin a putut pătrunde în templu.
Există pentru aceasta o explicaţie interesantă, dar contestată. Vechiul Testament 1,7-2,21 relatează despre faraon care, de teama unei suprapopulaţii, a dat ordin ca toţi copiii, născuţi băieţi, ai israeliţilor să fie aruncaţi în Nil. Şi mai departe se arată:
Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi.
Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l—a ascuns trei luni.
Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaş de papură, pe care l-a uns cu lut şi smoală; a pus copilul în el şi l-a aşezat între trestii, pe malul râului.
Sora copilului pândea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întâmple.
Fata lui Faraon s-a pogorât la râu să se scalde; şi fetele cari o însoţeau se plimbau pe marginea râului. Ea a zărit sicriaşul în mijlocul trestiilor. Şi a trimes pe roaba ei să-l ia.
L-a deschis şi a văzut copilul: era un băieţaş care plângea. I-a fost milă de el şi a zis: „este un copil de al evreilor".
Atunci sora copilului a zis fetei lui Faraon: ,,Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile evreilor, ca să-ţi alăpteze copilul? "
„Du-te", i-a răspuns fata lui Faraon. Şi fata s-a dus şi a chemat pe mama copilului.
Fata lui Faraon i-a zis: „Ia copilul acesta, alăptează-mi-l şi îţi voi plăti". Femeia a luat copilul şi l-a alătptat.
Copilul a crescut şi ea l-a adus fetei lui Faraon; şi el i-a fost Jiu. I-a pus numele Moise (Scos) „căci" a zis ea „l-am scos din ape".
A cunoscut-o Moise pe Nefertiti?
A fost, oare, posibil ca israeliţii să vină în contact cu credinţa în Aton a lui Echnaton şi cu Nefertiti?
Potrivit Vechiului Testament, între fuga din Egipt, aşa-numitul Exod şi construirea templului de către Solomon au fost 480 de ani. Istoricii situează construirea templului, pe baza unor surse credibile, în jurul anului 980 î. Hr. Deci, Exodul ar fi avut loc în jurul anului 1460. Reforma de la Amarna a avut loc abia după o sută de ani, deci israeliţii nu puteau şti nimic despre Nefertiti şi religia lui Aton. într-un al loc din Vechiul Testament se relatează că înainte de exod, tinerii au trebuit să facă munci grele în oraşele Pithom şi Ramses. Ambele oraşe au fost construite în vremea domniei faraonului Ramses al II-lea, care a domnit între 1290 şi 1224 î. Hr. Conform acestei surse, israeliţii au trăit reforma egipteană.
Robert Silverberg, care în biografia lui Echnaton scrisă de el a acordat un spaţiu larg posibilei influenţe a credinţei evreieşti asupra religiei lui Aton, arată că Amenophis al II-lea, străbunicul lui Echnaton, a adus în Egipt dintr-o expediţie în Siria şi Canaan mii de prizonieri din triburile Apiru. Aceştia au devenit sclavi, într-o scrisoare de la Amarna se menţionează de mai multe ori nomazi care pradă, ce se numeau Apiru sau Chabiri şi atacaseră oraşele din Siria şi Canaan. Denumirile Apiru, Chabiri sau evrei aparţin aceleiaşi familii de cuvinte, astfel că noi putem deduce că evreii sau isreaeliţii erau un popor nomad, împărţit în mai multe triburi. Aşa s-ar explica şi că evreii au venit în jurul anului 1460 î.Hr. în Canaan, iar pe de altă parte că sub Ramses al II-lea trebuiau să facă muncă de sclavi: era vorba de diverse triburi de evrei.
