Carti»Autori»

Vladimir Nabokov

Vladimir Nabokov (n. 23 aprilie 1899 - d. 2 iulie 1977) a fost un scriitor american de origine rusă; familia sa aparţinea aristocraţiei şi a fost nevoită să emigreze în timpul revoluţiei bolşevice.

O specie de fluturi descoperită de unchiul lui Nabokov poartă numele familiei. Faima lui Vladimir Nabokov este legată, în schimb, de o „specie de personaj“, nimfeta, pe care a lansat-o în 1955, în Franţa, prin intermediul unei edituri pariziene specializate în scrieri pornografice. Romanul Lolita, publicat în 1958 şi în America, unde provoacă scandal, rămâne cea mai cunoscută carte semnată de Vladimir Nabokov.

Născut la Sankt Petersburg, într-o familie cu blazon, Nabokov îşi descoperă de timpuriu variate talente: învaţă foarte bine franceza, engleza, germana, este pasionat de pictură, de şah, de entomologie şi de literatură (publică un prim volum de versuri la 15 ani). Exilat, îşi încheie studiile la Cambridge, iar în 1922 se mută la Berlin, unde publică în gazetele emigraţiei ruse sub pseudonimul Sirin.

Aici apare şi primul său roman, Masenka (în versiunea engleza "Mary"), o mică bijuterie ce-i deschide cariera de romancier. În 1937 pleacă la Paris, apoi în Statele Unite, unde predă literatura la mai multe universităţi (între studenţii săi se numără şi Thomas Pynchon) şi se dedică vechii sale pasiuni pentru fluturi.

Din 1959 se stabileşte în Elveţia, la Montreux. La 2 iulie 1977 moare la Hotelul Palace, unde locuia. Masenka este romanul pe care, după propriile-i mărturisiri, îl iubeşte cel mai mult.

Principalele opere :

În limba rusa

  • Masenka (1926)
  • Rege, dama, valet (1928)
  • Apărarea Lujin (1930)
  • Ochiul (1930)
  • Râsete în întuneric (1933)
  • Disperare (1936)
  • Invitaţie la eşafod (1938)
  • Darul (1937-1938)

In limba engleza

A mai scris nuvele, poezie, teatru, eseu, o autobiografie ("Speak, memory", trad. "Vorbeşte, memorie"), şi a tradus din Puşkin (în engleză) şi din Shakespeare, Goethe, Musset, Lewis Carroll (în rusă). Cursurile sale despre literatură au fost publicate în două volume separate, unul despre literatura universală, iar celălalt despre literatura rusă.

A fost un adversar al personajului lui Miguel de Cervantes, Don Quijote, şi al lui Dostoievski. A fost distins cu National Book Foundation Medal, pentru activitatea sa literară.

Carti scrise de Vladimir Nabokov

Blazon de bastard
Vladimir Nabokov
32.95 26.36 RON
Invitatie la esafod
Vladimir Nabokov
29.66 RON
Vrajitorul. Editie cartonata
V. Nabokov
24.95 RON
Lolita
Vladimir Nabokov
39.95 RON
Masenka
Vladimir Nabokov
26.96 RON
Ada sau ardoarea. O cronica de familie
Vladimir Nabokov
49.95 RON
Apararea Lujin
Vladimir Nabokov
32.95 RON
 Rege, dama, valet
Vladimir Nabokov
34.27 RON
Apararea lujin
Nabokov Vladimir
17.10 RON
Povestirile lui Vladimir Nabokov
Vladimir Nabokov
54.95 RON
Ochiul
Vladimir Nabokov
29.66 RON
Pnin
Vladimir Nabokov
27.95 RON
Originalul Laurei
Vladimir Nabokov
39.50 RON
Masenka
V. Nabokov
13.50 RON
1 2
Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter