Săptămâna trecu repede. Ascultam - iar şi iar - caseta de la ultima şedinţă. Cum mă apropiam eu de starea de înnoire? Nu mă simţeam cine ştie ce iluminat. Şi acum vor fi trimise înapoi spirite, care să mă ajute. Dar ce se presupunea că ar fi trebuit eu să fac? Când aveam să aflu? Eram în stare să fac faţă acelei sarcini? Ştiam că trebuie să aştept şi să am răbdare. Mi-am amintit cuvintele Maestrului poet.
„Răbdare şi sincronizare ... Toate vin atunci când trebuie să vină... Toate îţi vor fi clare, la timpul lor. Dar trebuie să ai şansa să digeri cunoaşterea pe care deja ţi-am transmis-o." Aşa că urma să aştept.
La începutul acestei şedinţe, Catherine relată un fragment dintr-un vis pe care îl avusese cu mai multe nopţi în urmă. în vis, locuia în casa părinţilor ei, unde izbucnise un incendiu în timpul nopţii. Nu intrase în panică şi ajuta la evacuarea casei, însă tatăl ei pierdea vremea şi părea indiferent la situaţie. îl grăbea să iasă. Dar el şi-a arnint că lăsase ceva în casă şi o trimise pe Catherine înapoi, în mijlocul flăcărilor, să recupereze obiectul. Ea nu-şi putea aminti ce anume era. Am hotărât să nu interpretez încă visul, ci să aştept, să văd dacă se va ivi ocazia pe parcursul şedinţei de hipnoză. Intră repede într-o transă hipnotică profundă.
„Văd o femeie cu o glugă pe cap - nu-i acoperă faţa; doar părul." Apoi rămase tăcută.
„Acum o vezi? Gluga?"
„Am pierdut-o ... Văd un fel de material negru, un brocart cu un desen auriu pe el... Văd o clădire cu un fel de puncte structurale pe ea ... albă."
„Recunoşti clădirea?"
„Nu."
„E o clădire mare?"
„Nu. în spate e un munte, cu zăpadă pe vârf. Dar în vale, iarba e verde ... acolo unde suntem noi." „Poţi să intri în clădire?"
„Da. E făcută dintr-un fel de marmură ... foarte rece la atingere."
„E un fel de templu, sau o clădire religioasă?"
„Nu ştiu. Mă gândeam că ar putea să fie o închisoare."
„O închisoare?", am repetat eu. „Sunt oameni în clădire? în jurul ei?"
„Da, nişte soldaţi. Au uniforme negre, negru cu epoleţi aurii pe umeri... cu şnururi aurii care atârnă din ei. Căşti negre, cu un fel de ceva auriu ... ceva ascuţit şi auriu în vârful ... căştii. Şi o eşarfă roşie, o eşarfă roşie în jurul taliei."
„Sunt soldaţi în jurul tău?"
„Poate vreo doi sau trei."
„Şi tu eşti acolo?"
„Sunt undeva, dar nu sunt în clădire. Sunt în apropiere."
„Uită-te în jur. Vezi dacă poţi să te găseşti ... Vezi munţii, vezi iarba ... clădirea albă. Mai există şi alte clădiri?"
„Dacă mai sunt şi alte clădiri, nu sunt situate în apropierea acesteia. Văd una ... izolată, cu un fel de zid construit în spatele ei... un zid."
„Crezi că e un fort, o închisoare - ceva de felul ăsta?"
„Se poate, dar ... e foarte izolată."
„De ce este importantă pentru tine?" Pauză lungă.
„Ştii numele oraşului sau al ţării în care te afli? Unde sunt soldaţii?"
„Văd mereu Ucraina."
