La auzul acestor cuvinte, Marseau începu să roşească, dar răs-punse fără a părea supărat, şi cu mult calm:
— Nu este adevărat, ceea ce crezi!
Pedagogul trece pe la fiecare să le controleze mâinile. Elevii, aşezaţi pe două rânduri, arată aproape mecanic mâinile lui Violone, apoi le vâră iute în buzunare, unde era cald şi bine. în general, Violone nu prea e atent dar nu ştiu cum se face că de astă dată îl găseşte tocmai pe Morcoveaţă cu mâinile murdare. I se cere să meargă iute să se spele bine pe mâini. Dar Morcoveaţă susţine că pata vineţie de pe mâna lui ar fi un început de degeraturi. Morcoveaţă nu vrea să se spele, aşa că este dus la director.
în această dimineaţă, el pregăteşte în cabinetul său verde, vechi, un curs de istorie pe care vrea să-1 ţină în timpul său liber, elevilor mari.
Presându-şi degetele groase de masă, el stabileşte etapele importante: mai sus, căderea Imperiului Roman, la mijloc, cucerirea Constantinopolului de către turci şi, mai târziu, istoria modernă, care începe de nicăieri şi nu are sfârşit.
Poartă un halat cu dungi brodate, ca nişte frânghii în jurul unei coloane, care îi acoperă pieptul puternic. Se vede că-i place mâncarea după obrajii umflaţi şi lucioşi şi după trăsăturile iui lipsite de fineţe şi mustaţa groasă. Nici măcar cu femeile nu ştie să vorbească, răstindu-se la ele.
Morcoveaţă se află acum în picioare în faţa lui, ţinând şapca între genunchi, pentru a păstra libertatea de acţiune.Cu o voce teribilă, directorul întreabă:
— Ce este?
— Domnule, m-a trimis pedagogul să vă spun că am mâinile murdare, dar nu e aşa!
Şi, din nou, conştiincios, Morcoveaţă arată mâinile: în primul rând pe spate, apoi palmele. Aceasta demonstrează, în primul rând, că Morcoveaţă nu e murdar pe mâini. Dar, stupoare!!
— Aa! nu este adevărat? aproape că urlă directorul, ca scos din minţi. Patru zile vei fi pedepsit!
— Domnule, a declarat Morcoveaţă, pedagogul are pică pe mine!
— Serios? zise el furios de-a binelea! Opt zile, băiatul meu! Dar Morcoveaţă ştie prea bine cu cine are de-a face. Câtă
amabilitate, aşa dintr-odată....
Este determinat să înfrunte orice pericol. Chiar dacă primeşte o palmă, va rămâne acolo. Domnului director îi mai place ca, din când în când, să mai pocnească pe câte un elev recalcitrant cu palma peste fund. Abilitatea celui ce urmează a fi pocnit este să se ferească la timp, astfel, directorul îşi pierde echilibrul, şi toţi râd pe înfundate. Dar a doua oară nu mai scapă. Directorul reuşeşte să-1 atingă zdravăn.
Stând acolo, Morcoveaţă se gândi un timp şi spuse curajos şi mândru:
— Domnule, Violone şi Marseau se ţin de picanterii!
Ca la un semnal, ochii profesorului s-au tulburat de parcă avea nisip în ochi. îşi propteşte pumnii de marginea mesei şi, cu capul înainte, ca şi cum ar fi vrut să-1 pocnească, îl întreabă gutural pe Morcoveaţă:
— Cee picanterii?!
Morcoveaţă pare nepregătit. Credea (dar nu era timpul trecut), că volumul masiv de Henri Martin de pe masă va ajunge direct în capul lui, iar acum i se cer şi detalii.
Directorul aşteaptă nervos.
