începuseră toţi să se simtă bine, aşa că spuse ma-' departe:
— Ultimul articol preferat este o bucată minunat pe care am scris-o luna trecută despre o expoziţie d artă cubaneză - ştiţi, tractoare şi ananaşi care rânjesc
îşi ţuguie buzele a îngrijorare, până îşi aminti exa cuvintele din recenzie.
— I-am lăudat - oare cum am spus ? - „simetri minunată a formei rafinate şi onestitatea plină de tâlc"
Se aplecă înainte şi-i şopti Paolei la ureche, da atât de tare, încât Brunetti nu a trebuit să facă efor turi pentru a auzi ce spune:
— Am luat asta dintr-o recenzie pe care am scris--acum doi ani despre nişte sculpturi în lemn ale uno polonezi, unde am lăudat, dacă îmi aduc bine aminte „simetria rafinată a formei pline de tâlc".
— Şi aşa te duci îmbrăcat la birou ? întrebă Paola uitându-se la sacoul lui de catifea.
— Cât de fermecător de ticăloasă ai rămas, Paola Râse, aplecându-se să o sărute uşor pe obraz. Dar c" să îţi răspund la întrebare, îngerul meu, nu, nu ere că se face să afişez atâta opulenţă pe coridoarele cla sei muncitoare. Mă înveşmântez în haine mult ma' corespunzătoare, adică nişte pantaloni oribili pe care bărbatul menajerei mele a refuzat să îi mai poarte ş' un sacou pe care nepotul meu urma să-1 doneze săracilor. Şi nici - ridică o mână ca să împiedice să fi întrerupt sau întrebat ceva - nu mai merg la serviciu în Maserati. M-am gândit că asta nu o să dea bine; în plus, a devenit aşa o problemă să găseşti loc de parcare în Roma. Am rezolvat problema pentru o vreme, împrumutând Fiatul menajerei ca să mă duc cu el la serviciu. Dar ajunsese să fie îngropat sub amenzile de parcare şi apoi am pierdut ore în şir scoţându-1 pe comisarul de poliţie la masă, ca să mă asigur că mă scapă de ele. Aşa că acum pur şi simplu iau un taxi de acasă şi îl rog pe şofer să mă lase la colţ, înainte de clădirea unde am biroul şi unde las articolul pe care îl scriu săptămânal, discut furios despre nedreptateasocială şi apoi o iau pe stradă în jos şi mă duc la o cofetărie unde mă tratez cu ceva bun şi teribil de savuros. Apoi mă duc acasă şi petrec mult timp în baie, zăcând în apă fierbinte şi citindu-1 pe Proust. „Şi-aşa, de fiecare parte, e slutul adevăr ucis", spuse el, citând un vers dintr-un sonet shakespearian, unul din textele cărora le închinase şapte ani din viaţă petrecuţi studiind literatura engleză la Oxford. Dar trebuie să vreţi ceva, vreo informaţie, scumpa mea Paola, spuse el cu o francheţe neobişnuită sau, cel puţin, nepotrivită pentru personajul pe care îl interpreta. Mai întâi mă sună tatăl tău personal ca să mă invite la petrecere şi apoi vii tu şi te lipeşti de mine ca timbrul de scrisoare şi mă îndoiesc că ai face asta, dacă nu ai vrea să obţii ceva de la mine. Şi cum încântătorul Guido este aici cu tine, tot ce poţi să doreşti, la modul legal, de la mine este o informaţie. Şi din moment ce ştiu cum îşi câştigă pâinea Guido, nu pot decât să deduc că are de-a face cu scandalul care a zguduit frumosul nostru oraş, a lăsat fără replică lumea muzicii şi a şters totodată de pe faţa pământului un individ dubios1.
Alegerea acestei expresii britanice avu efectul scontat, lăsându-i pe amândoi cu gura căscată.
El îşi duse mâna la gură şi chicoti din pură plăcere.
— Oh, Dami, ai ştiut de la bun început. Atunci de ce n-ai spus ?
Deşi Padovani îşi controla vocea când răspunse, Brunetti îi remarcă ochii care străluceau, poate din cauza alcoolului, poate din alt motiv. Pentru el conta Prea puţin care era motivul, atâta vreme cât tipul îi explica această ultimă remarcă.
— Haide, îl încuraja Paola. Ai fost singurul la care m-am putut gândi - care nu avea cum să nu ştie despre el.
Padovani o fixă cu privirea.
