Misterul Ummitilor

Misterul Ummitilor
Fragment Misterul Ummitilor

Editura Lucman
3,50 Lei
021 316 70 53
Cumpara cartea

PE FIŞIER
Dat fiind eforturile meritorii pe care le făcusem pentru înţelegerea acestui dosar, am fost, evident, mirat, timp de cincisprezece ani, că autorii acestui document, oricare ar fi fost ei, nu au intrat în contact direct cu mine. Periodic trebuia să apelez la sursa spaniolă. Rafael Farriols primea din când în când scrisori în care erau menţionate şi uneori comentate lucrările mele.
Textele ummite sunt o maşină frumoasă de gândit. Ele au suscitat lucrări ştiinţifice de valoare.

De douăzeci de ani, fără să am prejudecăţi în privinţa originii exacte a acestor texte, am încercat să le descoperim logica subiacentă. Documente primite ulterior au părut că furnizează un început de explicaţie. Conform autorilor... toate aceste texte n-ar fi fost concepute ca să fie înţelese, cu atât mai puţin exploatate ştiinţific!
Scrisoarea pe care am primit-o în 1992 de la Ryad, şi care e reprodusă la sfârşitul lucrării, e dovada unei anumite perplexităţi. Urmărindu-mi eforturile şi lucrările de la început, autorii documentelor îşi mărturisesc surprinderea că au nimerit peste un pământean deosebit de încăpăţânat şi perspicace, aparent mai dotat decât media concetăţenilor săi.
în 1988, am trăit acea noapte ciudată la hotelul Sandvy de la Madrid, povestită în Extraterestrii sunt deja printre noi. Evident, nu e decât o mărturie. Nu avem nici o dovadă că lucrurile s-au petrecut cu adevărat aşa. în scrisoarea din 1992, autorii spun că mi-au „scanat creierul" ca să studieze o arhitectură encefalică care, după toate aparenţele, îi deruta destul de mult.

Am primit o primă scrisoare în 1990, în franceză, pe adresa mea. Autorii se limitau să facă comentarii asupra unei lucrări pe care o publicasem de curând. Când am fost pus în contact cu textele ummite, am fost foarte mirat de referirea la o „logică tetravalentă", fără echivalent terestru.
în toamna anului 1992, am găsit în sfârşit primul unghi de atac al acestui edificiu logic, folosind „întregii lui Gauss". Atunci, „reţeaua ummită" a reacţionat cu o rapiditate cu totul surprinzătoare.

Câteva zile mai târziu, am primit o scrisoare de la Ryad. Ea evoca lucrările pe care le întreprindeam la acea dată în acest domeniu. Imediat am fost uimit, deoarece nimeni nu cunoştea existenţa lor, în afara computerului meu Macintosh, singurul meu confident în această materie. Precizez imediat că la acea vreme computerul meu nu era conectat la nici o reţea mondială (cum nici acum nu e).
Ştiam foarte bine că descoperisem ceva esenţial în materie de logică. Indicaţiile oferite în scrisoare erau de altfel direct legate de aceste lucrări şi pentru mine aveau un sens.
De aceea m-am decis să iau această misivă în serios. Indiferent cine erau autorii, ea venea de la „sursă". Primul lucru pe care l-am făcut, a fost să fac o vizită prietenului meu Jean-Jacques Pastor, la Digne, fără să-1 anunţ de această scrisoare prin telefon. Când ne-am întâlnit, i-am propus o plimbare la ţară şi, departe de orice privire indiscretă, i-am arătat scrisoarea, în care mi se cerea să iau legătura cu unul dintre contactaţi, Jordun Pena. Ea preciza că acesta jucase un rol central în contactele cu Spania.
— Ce zici de asta?
— Dacă scrisoarea asta e autentică, s-ar zice că treburile se accelerează.
— Ar trebui deci să iau legătura cu Jose-Luis Jordun Pena. Mă supără faptul că Rafael este amestecat şi el în povestea asta. Ţin la el enorm, dar mi-e teamă să nu vorbească ce nu trebuie. Nu crezi?
— Dacă indivizii ăştia i-au menţionat numele în scrisoare, înseamnă că poţi avea încredere în el. Rafael a primit multe scrisori de la ei şi a vorbit deseori cu ei la telefon.
— Bine, voi intra în contact cu Rafael.

<< Inapoi la Misterul Ummitilor

Pret Misterul Ummitilor

In stoc

Cartea poate fi expediata in doar 24 de ore. Timpul de livrare va fi de 24 ore prin curier sau de 3-5 zile prin Posta Romana. Pretul cartii include TVA insa nu include taxele de transport. Mai multe informatii...

Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter