Maestrul care, în calitate de Venerabil începând cu secolul al XVIII-lea, conduce lucrările lojei, trebuie să aibe capul acoperit, în semn de autoritate. Francmasonii ridicaţi la gradul 3 au capul acoperit în Camera din mijloc, demonstrând astfel că sunt egali cu venerabilul lor. Maeştrilor le este interzis să se descopere, acesta - după cum arată Jules Boucher1 - constituie una din prerogativele lor şi a superiorităţii de care dispun.
„Din punct de vedere simbolic - menţionează Wirth2 - interesul acordat pălăriei se limitează la faptul că ea înlocuieşte Coroana (Kether, 1-ul Sefir al Kabbalistilor). Emblema suveranităţii, pălăria are rolul de a da de înţeles celui care o poartă că el nu este un şef ce dispune în mod arbitrar de puterea de a comanda în funcţie de unele aprecieri personale. Un suveran trebuie să domnească şi nu să-şi exercite comanda. Ori nimeni nu domneşte decât traducând voinţa generală. Maestrul nu-şi conduce loja după dorinţa sa, ci el se inspiră din aspiraţiile cele mai elevate ale colectivităţii. Această idealitate colectivă formează diadema luminoasă, ce încoronează arborele Sefirot, ce trebuie să amintească de tricornul de altădată al maestrului lojei".
J. Boucher continuă: „ Trebuie reţinut că masoneria anglo—saxonă nu păstrează obiceiul de a avea pălărie pe cap la gradul de maestru; mai trebuie notat de asemenea că acest obicei în Lojile franceze este departe de a aduce un element ce simbolizează imaginea puterii şi a respectului. înclinăm mai curând să credem că acest obicei ar putea fi suprimat, deşi în mod incontestabil acest simbolism inerent şefului acoperit îşi are propria sa valoare ".
Acelaşi autor subliniază că „pentru ca simbolismul «şefului acoperit» să-şi păstreze întreaga valoare şi eficacitate, ar trebui ca masoneria să adopte o coafură rituală şi nu profană".
„ Unii autori au dorit să vadă în «pălăria» maestrului" coroana „pe care o priveau iniţiaţii în cadrul misterelor din antichitate; în vreme ce alţi autori au făcut o comparaţie între pălărie şi mitra episcopilor".
Mitra este un acoperământ al capului ce posedă două feţe opuse de formă pentagonală. Ceremonialul episcopilor prevede trei feluri de mitre: 1. mitra cu fundul de aur sau argint, ornată cu pietricele sau broderie; 2. mitra orfaurată din mătase albă mărginită cu aur; 3. mitra simplă din pânză albă. în biserică, mitra semnifică tiara marelui preot Aaron; cele două colţuri simbolizează cele două
testamente.
Cât priveşte tiara, aceasta este un acoperământ conic care a fost succesiv ornat cu una, două sau trei coroane. Ea a devenit astfel „triregnum", simbolul triplei puteri paternale, pontificale şi regale a papei.
Baretta este un acoperământ pătrat, ornat cu trei colţuri. Baretta cu patru colţuri este rezervată, în principiu, doctorilor şi licenţiaţilor în teologie şi drept canonic. Ea nu poate fi folosită în timpul îndeplinirii ritualurilor liturgice.
O conducere masonică nu dispune de nici o putere prin ea însăşi. Ea este executoarea, pur şi simplu, a voinţei membrilor săi şi rolul i se reduce la gestionarea intereselor colective. Dar lojile nu au nici un impuls de a îndeplini o administrare comună. Dacă ele simt nevoia de a fi conduse, e datorită faptului că ele nu se simt decât ca nişte embrioane de loji, ateliere, sau nu ştiu să lucreze singure şi de aici necesitatea de a fi conduse şi ţinute sub tutelă.
Dacă nu ar fi astfel, în cazul unei loji veritabile pe care o conduc maeştri animaţi de spiritul lui Hiram, atunci activitatea nu s-ar opri niciodată şi ar culege toate roadele sperate, în ciuda oricărei stimulări exterioare.
Loja autonomă constituie singurul organism fundamental al vieţii masonice. Acestea sunt lojile care lucrează masonic şi care constituie împreună masoneria universală la care marile loje şi alte jurisdicţii sau puteri masonice nu au parvenit decât după 1717 datorită disensiunilor şi schismelor. Or, adevărata masonerie nu acceptă divizările, căci existenţa ei constă în unire. Dar unitatea masonică nu se realizează decât între loje libere, nesupuse legislaţiilor arbitrare ale guvernelor locale. Obţiunea lojilor de a forma între ele confederaţii, este la libera lor alegere de a se supune unei obedienţe comune; dar un grup de loje nu se pot legifera decât pe cont propriu şi nu au dreptul să judece alte grupări asemănătoare. Cine condamnă pe un altul se condamnă pe sine însuşi, eX-cluzându-se din universalitate, care este o lege necesară, deşi de multe ori e, fie necunoscută fie neglijată. înscrierea în universalitate este legea purei şi autenticei fracmasonerii.
Este important deci ca persoanele propuse pentru conducerea şi guvernarea lojilor să fie conştienţi de suveranitatea lor, de care să fie mândri. Ei nu trebuie să dea ascultare decât deciziilor luate în interesul comun şi trebuie să refuze formal să suporte fanteziile legislative contrare spiritului masonic.
