O zi proastă pentru urcat pe munte
Chiar şi pe versantul sudic al Muntelui Grace încă mai erau petice de zăpadă. Mai ales la rădăcinile ferite ale copacilor şi în şanţurile care se deschideau spre nord. Mai sus, şi la o distanţă de câteva munţi, în unele staţiuni încă se mai putea schia acum, primăvara, dar aici pe Grace era evident că iarna renunţase definitiv. Cu toate acestea, aveau să treacă multe săptămâni până ce primul drumeţ sezonier să se aventureze pe aici.
„N-ar trebui să vă las să urcaţi acolo," pădurarul rezervaţiei îi spusese lui Laurie Polk ieri-dimineaţă. „Prea devreme." Se întoarse să privească pe geam şi dădu din cap. „Dacă nu este zăpadă, este noroi. N-ar trebui să urcaţi sub nicio formă."
Laurie nu răspunse. Doar îl privi fix pe pădurar, până când ofiţerul înţelese că nimic nu avea sâ-1 împiedice să urce pe Muntele Grace să vadă locul decesului cu ochii lui. Pădurarul avusese dreptate, totuşi. Era treabă grea. Maşina de teren fusese utilă până la drumul forestier, dar de acolo nu aveai acces decât pe jos. Laurie urcase toată ziua ca să ajungă în punctul unde stătea acum, în luminişul mic unde Mindy şi Vern îşi construiseră adăpostul de urgenţă. Petrecuse noaptea acolo, pe jos, învelit într-un sac de dormit, şi apoi, imediat după răsărit, îi mai trebuiră încă trei ore să urce la Gaston Point, în locul care devenise mormântul înzăpezit al lui Trent şi Patti. Laurie se uită pe cer, la soare, şi făcu un calcul rapid. îi luase două ore să ajungă aici, la luminiş. Dacă se întorcea în următoarele minute, ar fi ajuns înainte de lăsarea serii. Şi apoi?
„Mă duc la poliţie?" şopti el. Apoi strigă cu frustrare. „Dau vina pe sora mea?" Un grup de gaiţe, speriate de pătrunderea lui în sanctuarul lor, începură să strige la el. Laurie începu să strige şi mai tare. „Propria mea soră! Nu pot să cred că a fost implicată în aşa ceva! Nu se poate să fi fost ideea ei! Nu a lui Mindy! Nu e în stare de aşa ceva." Laurie întinse mâna spre un pâlc de brazi, de parcă ar fi încercat săi convingă. Vocea i se stinse din nou într-o şoaptă. „Vern. Trebuie să fi fost Vern cel care..."
Doar o lacrimă i se rostogoli pe obraz şi aşteptă mai multe, nu veneau, încet, Laurie se întoarse şi făcu câţiva paşi spre marginea luminişului, unde Mindy şi Vern doborâseră copacii din care au făcut adăpostul care credeau că avea să le salveze viaţa. Puse piciorul pe unul dintre cioturile pe care ei îl lăsaseră, îşi puse cotul pe genunchi şi se uită la coniferele care erau împrăştiate pe jos. Acele începeau deja să se usuce. încă nu erau maro sau galbene, dar soarele de vară va avea grijă de asta destul de curând.
„Ai încălcat regulile, Mindy." Dădu din cap. „Tu şi Vern. Aţi încălcat regulile."
Numai după ce o spuse şi a doua oară, realiză că devenise ecoul pădurarului. Nu pădurarul de ieri-dimineaţă, ci altul, pe care Laurie îl ştia bine. Fuseseră colegi de clasă la şcoală, şi ca toţi ceilalţi din orăşelul Grace Corners, fusese la înmormântarea lui Trent şi a lui Patti. La cimitir, îl ţinuse de vorbă pe Laurie.
„Au încălcat toate regulile bunului-simţ, cei patru." Pădurarul era morocănos şi jenat, dar era evident că trebuia să-şi ia de pe inimă această povară. „Vreau să spun că trei dintre ei au crescut aici, în aceşti munţi. Ar fi trebuit să ştie mai bine. în primul rând, nu mergi aşa de sus cu snowmobilul. Gaston Point e la o altitudine mai mare de cinci sute de metri de cea mai înaltă cărare, şi nu primeşte semnal radio. Desigur că e un loc grozav de vizitat, poţi să vezi la kilometri distanţă, şi, totuşi, nu e un loc pentru snowmobile. Mai ales în cazul unei avertizări de furtună."
Laurie se încruntă auzind acestea. Pădurarul deveni şi mai agitat.
„Da, era la radio aşa cum trebuie să fie. La fiecare jumătate de oră. «Urmează o furtună...» Ştii cum se face. Trebuie să fi auzit. Ar fi trebuit, dar... în orice caz, cam la două ore după ce au plecat... aproximativ două ore... ăsta e un alt aspect. îţi vorbesc despre asta în câteva secunde... avertizarea de furtună devine alarmă de furtună! Acum, uite! în mod normal, nu e mare lucru. Imediat ce se dă alarma pentru furtună, luăm... îi chemăm pe toţi în parc şi-i coboâm pe toţi de pe munte. Dar uite care e problema. Nu ştiam că ei sunt acolo sus! Trent şi sora ta şi Patti şi... cum ziceai că-1 cheamă pe soţul lui Patti? Vern?... da, Vern! Se urcă acolo şi nu ne spun!"
Pret Mistere de cinci minute : Volumul III
Disponibil la comanda
Cartea nu se gaseste fizic in stocul nostru.
Pentru ca dorim sa va oferim servicii de calitate, vom incerca sa o procuram de la alti furnizori. Nu putem garanta ca o vom gasi, si nici in cat timp o vom face. Daca aveti aceasta posibilitate, va recomandam sa alegeti o carte care este marcata ca fiind pe stoc. Mai multe informatii...
