în faţa porţii se afla deja o maşină, cea a comisarului de cartier, anunţat probabil de Janvier. Pentru că, orice s-ar fi întîmplat, regulamentele administrative trebuiau respectate.
Lamure, cu o faţă funebră, stătea în pragul lojii sale de lux.
— Cine ar fi crezut..., începu el.
Maigret trecu prin faţa lui fără să răspundă şi, pentru că ascensorul era la unul dintre etaje, o luă pe scări. Janvier îl aştepta pe palier. Nu spuse nimic. Şi el ghicea starea de spirit a şefului său. Maigret nu băgă de seamă că Ferdinand, aflat la post ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic, îi lua pălăria.
Se repezi pe culoar, trecu pe lîngă uşa biroului lui Parendon şi ajunse la uşa deschisă a biroului domnişoarei Vague. La început, văzu doar doi oameni, comisarul de cartier, un anume Lambilliote, pe care îl întîlnise deseori, şi pe unul dintre colaboratorii lui.
Apoi, se văzu obligat să se uite în jos, aproape sub masa Ludovic XIII care servea drept birou.
Tînăra purta o rochie primăvăratică de un verde ca migdala, probabil pentru prima dată în acel anotimp, deoarece, în ajun şi chiar cu două zile în urmă, o văzuse cu o fustă bleumarin şi o bluză albă. Şi îşi spusese că asta era pesemne pentru ea un fel de uniformă.După ce primise lovitura, alunecase probabil de pe scaun şi corpul se chircise, contorsionîndu-se în mod ciudat. Fusese tăiată la gît şi pierduse o cantitate mare de sînge, care probabil că încă era călduţ.
îi trebui ceva timp ca să-şi dea seama că Lambilliote îi strîngea mîna:
— O cunoşteai? întrebă acesta.
Se uita la el, stupefiat că îl vedea pe Maigret atît de emoţionat în faţa unui cadavru.
— Da, o cunoşteam, răspunse el cu o voce răguşită.
Şi se repezi în biroul de la capătul culoarului, unde Julien Baud, cu ochii roşii, se ridică în picioare în fata lui. Tînărul mirosea a alcool. Pe masă se afla o sticlă de coniac. Rene Tortu stătea la biroul lui cu capul în mîini.
— Tu ai găsit-o?
îl tutuise în mod natural, deoarece înaltul elveţian avea dintr-odată aerul unui puşti.
— Da, domnule.
— Ai auzit ceva ? A strigat ? A gemut ?
— Nici măcar.
Vorbea cu greu. Avea un nod în gît şi lacrimile îi curgeau din ochii albaştri.
— îmi cer scuze. E prima dată cînd...
Ai fi zis că aşteptase acest moment ca să înceapă să plîngă şi îşi scoase batista din buzunar.
