In lumea celor mici

In lumea celor mici

Editura Erc Press
5,90 Lei
021 316 70 53
Cumpara cartea

Info

Recenzie In lumea celor mici

Volumul de versuri "In lumea celor mici" a coborat pe un fir de paianjen din inaltul cerului in mijlocul copiilor ca sa le dezmierde privirea si sa le mangaie auzul.

"Din mijlocul campului adie miros de flori si se aude un tarait de greiere caruia nu-i pasa de iarna grea atata vreme cat este cald si soarele ii dezmiarda ca pe un copil drag!"

De multe ori, adultul, pentru a incepe o discutie cu un copil, il intreaba: "Stii o poezie?", dupa care il rasplateste cu un "Bravo!", cu o imbratisare, sau cu aplauze. De aici se naste, poate, si dorinta copilului prescolar de a sti cat mai multe poezii, pentru a se simt apreciat.

Invatarea unei poezii, pe langa dezvoltarea memoriei, duce la acumularea de noi cunostinte, la invatarea unor reguli de comportament, la imbogatirea vocabularului sau chiar la corectarea unor pronuntii gresite.

Copilul trebuie ajutat sa recite cu expresivitate poezia. La cei mici, si gesturile adecvate continutului poeziei sunt foarte importante, ale ajutandu-i sa interpreteze poezia.

Libraria noastra este onorata sa va prezinte cartea "In lumea celor mici", publicata in 2 categorii, Carti pentru copii / Fabule, Carti pentru copii / Poezii, iar inregistrarea noastra a fost actualizata ultima oara la data de 23.12.2017. A fost scrisa de Daniela Avram si a fost publicata de editura Erc Press. Se poate cumpara cartea In lumea celor mici prin comanda online (nu sunteti obligati sa va creati un cont) sau, daca va e mai confortabil, puteti sa ne contactati telefonic la numarul din header iar operatorii nostri ca vor prelua comanda. Pretul "In lumea celor mici" este de 5.9 RON, include toate costurile, mai putin transportul.

Caracteristici

ISBN: 978-973-157-730-2
Nr. Volume: 1
Limba: ro

Pret In lumea celor mici

Produse similare si recomandari

Fabule
La Fontaine
8.00 RON
Fabule
Jean De La Fontaine
39.90 RON
Fabule cu masti Lupul moralist
Dumitru Nuta, Grigore Alexandrescu
9.81 RON
Fabule si istorioare
Anton Pann
6.00 RON
Fabule
Jean De La Fontaine
4.50 RON
Cele mai frumoase fabule
La Fontaine
50.00 RON
Furnica
Maria Neacsu
4.99 RON

Comentarii si recenzii

Incurajam utilizatorii inregistrati sa scrie recenzii de calitate pentru cartea In lumea celor mici. Dupa ce acestea vor fi aprobate de echipa noasta editoriala, autorii recenziilor vor primi puncte de discount, cupoane valorice sau alte avantaje.
Daca aveti deja un cont, autentificati-va, daca nu, va rugam sa va creati un cont.

Daniela Avram

Deocamdata in afara de "In lumea celor mici", in libraria noastra nu mai avem nici o alta carte a autorului Daniela Avram.

Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter