Apoi, viaţa se scurge la fel ca înainte: pentru Leonardo la fel de monotonă, de cenuşie, de deprimantă, ca înainte' Retras în singurătate şi în studii, aşteaptă ca papa să-şi mai aducă aminte de el - eventual să-i încredinţeze construcţia faţadei bisericii florentine San Lorenzo, lucrare pe care ar face-o cu cea mai mare plăcere.
Dar nu se întâmplă nimic. Şi uitarea se ţese tot mai deasă tot mai grea în jurul bătrânului artist părăsit.
Nu-i rămâne decât să se afunde tot mai mult în meditaţie, - dar şi meditaţia parcă îi sporeşte mai mult deznădejdea. Aplecat peste manuscrisele sale încearcă să-şi adune gândurile. N-are însă destulă linişte sufletească să pună oarecare rânduială în miile de însemnări adunate de-a lungul anilor, încearcă să deseneze chipul blând al unei madone - dar sufletul îi este prea zbuciumat ca să poată reda armonia şi împăcarea unui surâs. Nu mai poate desena chipuri omeneşti. Se simte atras mai degrabă de viziuni fantastice. Caută să se smulgă parcă din monotonia inactivităţii în care lâncezeşte, desenând imaginea unui cataclism abătut asupra întregii omeniri, imaginea unui univers căzut pradă furiei elementelor dezlănţuite. îşi notează mai întâi în cuvinte ideile ce se cer întrupate în formele desenului, în cuvinte negre, învolburate, dramatice, - căci de fapt cuvintele acestea sunt frânturi ale unei stări sufleteşti:
— Beznă, vânt, furtună pe mare, revărsări de ape, păduri în flăcări, puhoaie de ploi, trăznete, cutremur de pământ, munţi şi oraşe întregi prăbuşindu-se... Oameni căţărându-se pe pomi ce nu-i mai pot fine, arbori, stânci, turnuri, dealuri pline de lume... şi lumini de fulgere despicând grosimea norilor...
Apoi cuvintele par prea neputincioase pentru a da glas tumultului de simţăminte ale unui suflet biciuit de furtunile vieţii. Locul cuvintelor îl ia imaginea - şi artistul cuprins de febra viziunii apocaliptice schiţează stânci rupte din trupurile munţilor şi rostogolindu-se unele peste altele, ploi torenţiale vărsându-se din nori de plumb sfâşiaţi de fulgere, bolovani încinşi, izbucnind din măruntaiele de foc ale pământului, creste înspumate de valuri izbind zidurile oraşelor, întreg pământul înverşunându-se împotriva cerului...
Si iarăşi cuvintele încearcă să dea glas dramatismului stihiilor învrăjbite împotriva întregii lumi:
— Clădirile mari ale oraşelor se năruiesc ridicând nori de praf până în înaltul cerului; apele se înalţă în văzduh luptând cu ploaia care le biciuieşte. Valurile întemniţate continuă să se învărtejească lovindu-se de ţărmuri, vâltorile se izbesc de stânci, talazurile saltă în aer azvârlind o spumă mocirloasă... Câmpiile inundate de apă sunt pline de mese, de paturi, de bărci, de tot felul de lucruri, de care stau agăţaţi mulţime de bărbaţi, de femei, de copii. Urletele lor de groază se amestecă cu urgia vântului ce loveşte valurile în care plutesc sute de cadavre...
Nu mai poate fi vorba de indicaţii pentru un tablou, căci nici o mână de pictor n-ar fi fost în stare să redea imensitatea ororii unui astfel de cataclism, proiectat de sufletul răscolit al lui Leonardo. Din dramatică, viziunea brăzdată de urletele victimelor devine infernală:
— O, ce zgomote sinistre răsună prin adâncurile beznei cutremurate de furia tunetelor ce gonesc fulgerele din faţa lor!... O, ce nesfârşită este mulţimea oamenilor care îşi astupă urechile cu mâinile ca să nu mai audă vuietul acesta înspăimântător... Unii, nemaiputând îndura atâtea chinuri, se aruncă din vârful stâncilor; alţii se sugrumă cu propriile lor mâni; alţii îşi apucă năpraznic copiii ca să-i omoare, alţii se azvârle în vârtejul valurilor... O, câte mame îşi plâng copiii înecaţi, strângând în braţe trupurile lor neînsufleţite, înălţănd mâinile spre cer şi blestemând mânia zeilor! Alţii, cu mâinile împreunate şi cu degetele încrucişate îşi muşcă pumnii până la sânge, se ghemuiesc cu genunchii la gură sau se zvârcolesc de durere. Păsările se aşează pe trupurile oamenilor şi ale dobitoacelor, nemaigăsind nici un petec de pământ care să nu fie acoperit cu totul de făpturi încă în viaţă... Stârvuri şi cadavre de tot felul se înalţă de sub ape şi plutesc la suprafaţă - în timp ce deasupra acestei privelişti îngrozitoare se ridică norii negri spintecaţi de fulgerele care mai luminează din când în când întunecimea nopţii...
