Sunt din nou cu tine, Gabriella. Thierry citeşte vârât în fotoliu. Aş fi putut să te chem la telefon, dar am fi rămas cu aparatul în mână ore întregi. A-ţi scrie mă ajută să-mi pun ordine în gândurile care apar, dezordonate şi agitate, în minte.
Pe cer a apărut luna. E mare, nici argintie, nici albă. Are culoarea oţelului. Dacă ar putea vorbi, ar propovădui prudenţa. Tocmai ea, care nu a făcut decât să-mi dăruiască iluzii! îmi amintesc şi acum când ne privea pe ascuns, martor singuratic al acelei iubiri, de pe cerul Seviliei. Am tras atunci perdelele, din pudoare. L-au lăsat afară pe Boris, câinele vecinilor, care acum chelălăie de frig. Şi el va fi fericit de sosirea copiilor, singurii care nu se tem de aparenta lui agresivitate defensivă.
Vizita fetei m-a descumpănit din izolarea fericită în care îmi închisesem existenţa. întotdeauna s-a întâmplat aşa, reuşeam să-mi construiesc ziduri protectoare, să-mi recuperez virginitatea existenţială până la bărbatul următor care, fără politeţe, sfărâma apărarea mea de netrecut. Un joc de construcţie şi de distrugere. Oare aşa a fost viaţa mea, Gabriella? Cred căîncă nu am găsit cărarea cea dreaptă. înaintez urmând intuiţia care mă conduce spre pericole necunoscute, într-adevăr, nu am pierdut nici unul. Prietenia ta reprezintă conştiinţa în care mă oglindesc în căutarea unui adăpost. Venirea fetei aceleia a fost o nesperată ocazie ca să fac un bilanţ.
Ca un contrapunct la darea de seamă romantică despre acel interludiu care a durat numai o săptămână, i-am arătat musafirei mele scrisorile din depărtare. După o pauză făcută din cauza telefonului, eram aşezate în verandă.
- Despărţirile noastre erau etape ale unui parcurs care nu a avut niciodată un sfârşit, draga mea. Fragmente de absenţă destul de fertile care mă lăsau de fiecare dată mai vulnerabilă. Iubirea noastră a crescut hrănindu-se cu ele.
Mă privea indulgentă şi senină. Reuşisem deja să mă strecor în sufletul ei şi mă simţeam la adăpost.
- Dar ce spuneţi, doamnă? Voi vă îndepărtaţi ştiind cu siguranţă că veţi fi împreună.
Suportasem moartea fără să clipesc, începând cu moartea tatălui meu. Chiar şi sinuciderea fratelui meu care-şi trăsese un glonţ în gât la douăzeci de ani, în timpul serviciului militar, protejat de litri de rachiu într-o gheretă prăpădită, s-a dus fără să lase urmări.
Pret Iubirea Secreta
Disponibil la comanda
Cartea nu se gaseste fizic in stocul nostru.
Pentru ca dorim sa va oferim servicii de calitate, vom incerca sa o procuram de la alti furnizori. Nu putem garanta ca o vom gasi, si nici in cat timp o vom face. Daca aveti aceasta posibilitate, va recomandam sa alegeti o carte care este marcata ca fiind pe stoc. Mai multe informatii...