Istoria miscarii legionare. 1944-1968

Istoria miscarii legionare. 1944-1968

50,00 Lei

Info

Recenzie Istoria miscarii legionare. 1944-1968

„Istoria Mişcării legionare. 1944–1968“ descrie cum a continuat Garda de Fier să existe ca organizaţie politică după venirea comuniştilor la putere şi cum au coabitat extremiştii de dreapta cu „oamenii muncii“.
În volum, autorul prezintă modalităţile prin care legionarii au reuşit să se menţină pe scena politică şi publică după Al Doilea Război Mondial, respectiv cum au format un guvern de exil şi o „armată naţională” la Viena după 23 august 1944; cum au organizat opoziţia împotriva regimului comunist instalat în România de trupele Armatei Roşii.

Lucrarea mai studiază grupările legionare care au participat la rezistenţa armată în munţi; cum şi-au schimbat americanii poziţia faţă de legionari, în contextul participării acestora la efortul comun al occidentalilor de sabotare a comunizării Europei de Est de către Uniunea Sovietică.
De asemenea, cartea mai analizează destinul adepţilor extremei drepte în închisorile comuniste; cum au reuşit să se integreze legionarii în „societatea de tip nou” pe care au găsit-o după ce le-au fost amnistiate pedepsele politice, în anul 1964.

În volumul de faţă – Istoria mişcării legionare  1944-1968 – etapa care încheie istoria acestei mişcări, cât şi traiectoria ei de ansamblu timp de trei decenii (1938-1968), cercetarea se întemeiază în proporţie de cel puţin 70% pe informaţia inedită aflată la Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi în Arhivele Naţionale Istorice Centrale... Evoluţiile au fost reconstituite cu grijă de autor din multiple informaţii – în majoritate inedite – şi reprezintă contribuţii notabile în cunoaşterea unei teme noi în întregimea ei, intrată acum în circuitul ştiinţific.

Citind volumul, ai sentimentul unui lucru bine întocmit. Un sentiment care vine din faptul că lucrarea urmează şi aplică regulile ştiute şi îndelung confirmate ale cercetării istorice: de la informaţia culeasă, pe cât posibil, din multiple documente, la analiza ei critică şi la reconsti-tuirea într-un tot coerent, cât mai aproape de ce va fi fost. Este un rezultat care ne confirmă că realitatea unor ani poate fi cunoscută, încet, cu trudă, dar cu înţelegere şi dreaptă cumpănire.” - Acad. Dinu C. Giurescu

Aşa-zisul „pericol legionar“ nu era doar o temă propagandistică după război. Garda de Fier fusese în perioada interbelică o grupare importantă pe scena politică românească, chiar dacă nu avusese reprezentare parlamentară consistentă. În primul rând, organizaţia s-a remarcat prin abilitatea de a-i atrage pe tinerii intelectuali în rândurile ei, dar şi prin unele episoade     extremiste, cum au fost asasinatele contra prim-miniştrilor Ion-Gheorghe Duca şi Armand Călinescu . În perioada septembrie 1940-ianuarie 1941, Mişcarea legionară îsi exercitase actul de guvernare alături de Ion Antonescu, însă colaborarea s-a încheiat violent, prin evenimen-tele din 21-23 ianuarie 1941 .

După 23 august 1944, cercurile politice, militare şi intelectuale susţineau că Garda de Fier reprezenta un pericol pentru soliditatea colaborării cu Aliaţii, întrucât era de sorginte nazistă şi aştepta instrucţiuni din Germania – organizaţia fiind denumită „Coloana a V-a a lui Hitler“. Lucrările ştiinţifice elaborate în baza documentelor de arhivă au infirmat teza supunerii ideologice a legionarilor faţă de nazişti, precum şi a finanţării de la Berlin. Mai mult, în perioada războiului, liderii organizaţiei refugiaţi în Germania avuseseră un statut incert, fiind internaţi în domicilii obligatorii şi în lagăre ...

...Teza pe care o susţinem, în urma cercetării întreprinse, este că Mişcarea legionară a reuşit să rămână o organizaţie politică şi după 23 august 1944, deşi oficial nu i-a fost reconfirmat nici un moment acest statut. Deşi fostele partide politice care activaseră înainte de februarie 1938 şi-au putut relua activitatea, legionarii nu au beneficiat de acest drept, în baza Convenţiei de Armistiţiu, care interzicea activitatea organizaţiilor de extremă dreapta. Totuşi, neoficial,        legionarii erau consideraţi parteneri de dialog politic atât de comunişti, cât şi de celelalte      partide democratice. Întrucât situaţia internaţională era confuză după 9 mai 1945, existând zvonuri privind „iminenţa“ unui nou război mondial între ţările democratice şi cele comuniste, Mişcarea legionară a rămas o organizaţie în aşteptare. - Ilarion Tiu

Astăzi, cuvântul „hitlerist“ la noi în ţară este sinonim cu cuvântul „legionar“ şi în acelaşi timp cu „trădător şi duşman al poporului“[1]. - Teohari Georgescu, aprilie 1945

După Lovitura de Palat de la 23 august 1944, România a intrat într-o nouă fază a istoriei sale, caracterizată de influenţa dominantă a Uniunii Sovietice. Până în decembrie 1989, atât viaţa politică, cât şi viaţa privată au fost marcate de această reconfigurare a statutului internaţional al ţării noastre.

Mişcarea legionară, alături de grupările politice tradiţionale, a fost influenţată de noile împrejurări, evoluţia organizaţiei având o serie de caracteristici. Încă de la fondare, Garda de Fier a făcut parte din familia politică a extremei drepte. Aşadar, prin ideologie, gruparea se afla în opoziţie cu Partidul Comunist Român, care, după 23 august 1944, a devenit dominant pe scena politică a ţării, cu ajutorul Armatei Roşii şi a Uniunii Sovietice.

Pe de altă parte, conducerea Mişcării legionare, aflată în Germania, a fost angrenată într-o construcţie opoziţionistă faţă de noile autorităţi instalate după 23 august 1944 – „Guvernul Naţional“ de la Viena. Aşadar, legionarii din ţară se aflau subordonaţi ierarhic unor lideri fideli încă naziştilor, având, în consecinţă, un statut incomod. Nu trebuie omis nici faptul că membrii Gărzii de Fier erau consideraţi impulsivi, extremişti şi, în consecinţă, un pericol pentru democratizarea României, solicitată de Naţiunile Unite Antifasciste la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Toate aceste aspecte negative de imagine ale Mişcării legionare au fost exploatate de Partidul Comunist Român, care, începând cu 23 august 1944, încerca să-şi legitimeze politic dominanţa pe care Armata Roşie i-o atribuise în actul de guvernare. „Tema legionară“ a fost utilizată continuu de propaganda comunistă, cu precădere până în martie 1945, când la conducerea Executivului a fost instalat dr. Petru Groza (cazurile de activitate legionară erau fictive, având rolul de a întreţine atmosfera de „pericol nazist“ în rândul populaţiei)[2]. Nici după acest moment legionarii nu au fost excluşi de pe lista „atentatorilor“ la „democratizarea“ ţării, dar discursul propagandistic oficial s-a nuanţat şi s-a estompat.

Aşa-zisul „pericol legionar“ nu era doar o temă propagandistică după război. Garda de Fier fusese în perioada interbelică o grupare importantă pe scena politică românească, chiar dacă nu avusese reprezentare parlamentară consistentă. În primul rând, organizaţia s-a remarcat prin abilitatea de a-i atrage pe tinerii intelectuali în rândurile ei, dar şi prin unele episoade extremiste, cum au fost asasinatele contra prim-miniştrilor Ion-Gheorghe Duca şi Armand Călinescu[3]. În perioada septembrie 1940-ianuarie 1941, Mişcarea legionară îsi exercitase actul de guvernare alături de Ion Antonescu, însă colaborarea s-a încheiat violent, prin evenimentele din 21-23 ianuarie 1941[4].

După 23 august 1944, cercurile politice, militare şi intelectuale susţineau că Garda de Fier reprezenta un pericol pentru soliditatea colaborării cu Aliaţii, întrucât era de sorginte nazistă şi aştepta instrucţiuni din Germania – organizaţia fiind denumită „Coloana a V-a a lui Hitler“. Lucrările ştiinţifice elaborate în baza documentelor de arhivă au infirmat teza supunerii ideologice a legionarilor faţă de nazişti, precum şi a finanţării de la Berlin[5]. Mai mult, în perioada războiului, liderii organizaţiei refugiaţi în Germania avuseseră un statut incert, fiind internaţi în domicilii obligatorii şi în lagăre[6].

Având în vedere contextul descris mai sus, în lucrarea de faţă vom prezenta o analiză istorică a evoluţiei Mişcării legionare după 23 august 1944, prin metoda cronologică, în vederea identificării mecanismelor prin care organizaţia a supravieţuit politic după intrarea României în războiul contra Germaniei.

Ne interesează, de asemenea, mijloacele prin care Garda de Fier a reuşit să evite asocierea cu naziştii după încheierea conflagraţiei, şi în ce măsură a reprezentat o forţă de opoziţie pentru Partidul Comunist Român. Vom studia activitatea organizaţiei şi după suprimarea grupărilor politice de către regimul comunist, începând cu 1947. Limita superioară cronologic este anul 1968, când statutul României pe plan internaţional s-a îmbunătăţit datorită unor acţiuni dizidente întreprinse de Nicolae Ceauşescu în cadrul „blocului socialist“, în urma cărora a câştigat simpatia statelor democratice. După acest moment, interesul occidentalilor faţă de opoziţia din România, inclusiv faţă de legionari, a scăzut drastic, descurajând astfel atitudinile contestatare la adresa regimului.

Teza pe care o susţinem, în urma cercetării întreprinse, este că Mişcarea legionară a reuşit să rămână o organizaţie politică şi după 23 august 1944, deşi oficial nu i-a fost reconfirmat nici un moment acest statut. Deşi fostele partide politice care activaseră înainte de februarie 1938 şi-au putut relua activitatea, legionarii nu au beneficiat de acest drept, în baza Convenţiei de Armistiţiu, care interzicea activitatea organizaţiilor de extremă dreapta. Totuşi, neoficial, legionarii erau consideraţi parteneri de dialog politic atât de comunişti, cât şi de celelalte partide democratice.

Întrucât situaţia internaţională era confuză după 9 mai 1945, existând zvonuri privind „iminenţa“ unui nou război mondial între ţările democratice şi cele comuniste, Mişcarea legionară a rămas o organizaţie în aşteptare. Aceasta intra în calculele politice atât ale comuniştilor, cât şi ale naţional-ţărăniştilor. De fapt, toate grupările de pe scena politică au avut negocieri neoficiale cu legionarii, până în momentul interzicerii partidelor, în anii 1947-1948. De asemenea, după instalarea definitivă a regimului comunist, în 1948, Mişcarea legionară şi-a păstrat statutul de organizaţie politică, pe fondul aceluiaşi prezumtiv război „iminent“ între Est şi Vest. Chiar după eliberarea deţinuţilor politic, din 1964 legionarii erau trataţi ca potenţiali opozanţi ai regimului, în contextul în care nu au fost sinceri în procesul de „reeducare prin muncă cultural-educativă“, păstrându-şi atitudinile dobândite prin ideologia de dreapta pe care o îmbrăţişaseră în tinereţe.

Având în vedere că Mişcarea legionară a fost o organizaţie politică după Al Doilea Război Mondial, vom studia în ce măsură a activat împotriva instaurării dictaturii comuniste. În consecinţă, vom analiza un caz paradoxal, respectiv acţiunea unei grupări de extremă dreapta contra instaurării unui alt tip de autoritarism, de stânga. Trebuie menţionat că, încă din 1944, legionarii au renunţat la tezele ideologice autoritariste, pe fondul unui curent general european de democratizare a vieţii politice.

După cum am precizat anterior, resursele Mişcării legionare de opoziţie faţă de instaurarea comunismului erau limitate. În primul rând, prin Convenţia de Armistiţiu, legionarii trebuiau să renunţe la unele mesaje doctrinare ale organizaţiei, care-i făcuseră atractivi înainte de război. Aşadar, înceta critica la adresa democraţiei şi a „politicianismului“. De fapt, nici nu mai conta aşa mult doctrina după 23 august 1944, întrucât nu s-au mai făcut înscrieri semnificative. Dispoziţiile către cuiburi spuneau că era nevoie de „oameni siguri“, cunoscuţi cu activitate legionară înainte de război, pentru a nu se infiltra agenţi ai serviciilor secrete.

Pe de altă parte, ca şi în cazul celorlalte „partide istorice“, acţiunea de recrutări de noi membrii era iluzorie, întrucât cetăţenii neangajaţi politic înainte de război s-au înscris în partidele de stânga, pentru diverse beneficii, sau pentru a-şi conserva statutul socio-economic. În general, partidele tradiţionale s-au bazat pe membrii pe care-i avuseseră înainte de februarie 1938. Pe lângă această problemă a recrutărilor de noi membri, Mişcarea legionară mai avea probleme şi în ceea ce privea menţinerea celor vechi. Mai mult decât naţional-ţărăniştii sau naţional-liberalii, legionarii înclinau să se înscrie în partidele apropiate comuniştilor, din oportunism sau constrângere.

În consecinţă, potenţialul de acţiune politică al Mişcării legionare după război a fost afectat de noile împrejurări. În general, organizaţia a supravieţuit în virtutea instinctului de conservare, membrii săi acţionând pentru a cunoaşte ce avea de gând Guvernul cu ei, sau în baza relaţiilor de prietenie. Aşadar, pe parcursul lucrării vom analiza în ce măsură s-au putut menţine unele contacte în împrejurările date (capitolul 1), care erau planurile organizaţiei pentru România post-belică şi în ce măsură Mişcarea legionară a participat la rezistenţa împotriva comunismului (capitolul 2).

De asemenea, vom studia dacă noua structură colectivă de conducere a organizaţiei de după război (constituită în jurul lui Nicolae Petraşcu) a reuşit să menţină unitatea Gărzii de Fier – în libertate şi în spaţiul penitenciar –, având în vedere că, prin tradiţie, exista un singur lider care avea autoritate asupra tuturor camarazilor (capitolul 3). Nu în ultimul rând, ne interesează cum a supravieţuit organizaţia după graţierea deţinuţilor politic în 1964, şi în ce relaţii s-a aflat cu regimul comunist „liberal“ al lui Nicolae Ceauşescu (capitolul 4).

Analiza activităţii Mişcării legionare în perioada 1944-1968 se doreşte a fi o contribuţie la istoriografia românească întrucât nu există lucrări de specialitate dedicate exclusiv acestei perioade. Cercetarea va contribui la cunoaşterea în domeniu, incluzând Mişcarea legionară în categoria grupărilor politice care s-au opus instaurării comunismului în România, în baza unei analize care îmbină contribuţiile istoriografice de până acum, cu informaţiile extrase din memorialistică şi documentele inedite de arhivă.

[1]„Hitlerist, legionar sau trădător şi duşman al poporului, înseamnă acelaşi lucru“, în Scânteia, 23 aprilie 1945.

[2]Scânteia, septembrie 1944-martie 1945, passim.

[3]Heinen, Armin, Legiunea „Arhanghelul Mihail“, mişcare socială şi organizaţie politică: o contribuţie la problema fascismului internaţional, Bucureşti, Editura Humanitas, 2006, p. 443-451.

[4]Ţiu, Ilarion, Mişcarea legionară după Corneliu Codreanu, vol. II, Regimul Antonescu (ianuarie 1941-august 1944), Bucureşti, Editura Vremea, 2007, p. 31-36.

[5]Heinen, Armin, op. cit., p. 172, 314-317.

[6]Ţiu, Ilarion, op. cit., p. 100-110, 124-129.

Sumar

Prefată (acad. Dinu C. Giurescu)

Capitolul 1. Mişcarea legionară la sfârşitul celui de-al doilea război mondial

1.1. „Guvernul Naţional“ şi „Armata Naţională“ de la Viena

1.1.1. Argumentul ideologic anticomunist

1.1.2. Atitudinea Mişcării legionare faţă de Lovitura de Palat de la 23 august 1944

1.1.3. Emigraţia românească din spaţiul controlat de nazişti

1.1.4. Activităţi de propagandă

1.1.5. Tratativele pentru formarea „Guvernului Naţional“ de la Viena

1.1.6. Formarea „Guvernului Naţional“ de la Viena

1.1.7. Reprezentarea diplomatică

1.1.8. „Armata Naţională“

1.1.9. Misiuni în ţară

1.2. Reorganizarea Mişcării legionare din ţară după 23 august 1944

1.2.1. Operaţiunea de „triere“ a legionarilor: august 1944-martie 1945

1.2.2. Apropierea de PNŢ iniţiată de Horaţiu Comăniciu

1.2.3. „Gruparea Radu Mironovici“

1.2.4. „Comandamentul pe ţară“

1.2.5. Reorganizarea „Comandamentului pe ţară“ de către Nicolae Petraşcu

1.2.6. Circulara lui Nicolae Petraşcu din 6 august 1945

1.3. Protocolul dintre Mişcarea legionară şi Ministerul de Interne (10 decembrie 1945)

1.3.1. Arestarea lui Nicolae Petraşcu (15 octombrie 1945)

1.3.2. Negocierea „pactului de neutralitate“

1.3.3. Dispoziţiile lui Nicolae Petraşcu după elaborarea „pactului de neutralitate“

1.3.4. Aplicarea „pactului de neutralitate“

Capitolul 2. Forme de activitate clandestină după „pactul de neutralitate“

2.1. Perioada „neutralităţii“ (decembrie 1945 – noiembrie 1947)

2.1.1. George Manu şi „Mişcarea Naţională de Rezistenţă“

2.1.2. „Comandamentul pe ţară“

2.1.3. „Gruparea Radu Mironovici“

2.1.4. „Gruparea macedonenilor“

2.1.5. Acţiunea informativă a autorităţilor contra Mişcării legionare

2.2. Reorganizarea Mişcării legionare (noiembrie 1947 – mai 1948)

2.2.1. Abandonarea „pactului de neutralitate“ de către legionari

2.2.2. Negocieri în „Comandamentul pe ţară“ privind reorganizarea Mişcării legionare

2.2.3. Serviciul de informaţii pro-american al Mişcării legionare

2.2.4. Activitatea de opoziţie a lui George Manu

2.2.5. „Gruparea macedonenilor“

2.2.6. Activităţi după arestările începute la 14/15 mai 1948

2.3. Activităţi de rezistenţă iniţiate de legionari

2.3.1. Cadrul general al mişcării de rezistenţă anticomunistă

2.3.2. Legionarii din mişcarea de rezistenţă din  Bucovina

2.3.3. Legionarii din mişcarea de rezistenţă din Dobrogea

2.3.4. Legionarii din mişcarea de rezistenţă din Banat

2.3.5. Legionarii din mişcarea de rezistenţă din Oltenia

2.3.6. Legionarii din mişcarea de rezistenţă din Transilvania

2.3.7. Paraşutarea echipelor legionare de către franco-americani

Capitolul 3. Mişcarea legionară în detenţie

3.1. Procesele liderilor Mişcării legionare (1948-1949)

3.1.1. Operaţiunea de arestare a legionarilor începută în noaptea de 14/15 mai 1948

3.1.2. Anchetele

3.1.3. Procesele

3.1.4. Situaţia din penitenciare

3.1.5. Stabilirea domiciliilor obligatorii

3.2. „Organizaţia din închisori“

3.2.1. Premisele organizării legionarilor în spaţiul penitenciar

3.2.2. „Comandamentul“ din închisori al Mişcării legionare

3.2.3. Coduri de comunicare

3.2.4. Lideri ai Mişcării legionare decedaţi în închisori

3.2.5. Proiecte de viitor discutate în spaţiul penitenciar de liderii Mişcării legionare

3.3. „Reeducarea“

3.3.1. „Fenomenul Piteşti“

3.3.2. „Reeducarea prin muncă cultural-educativă“

Capitolul 4. Mişcarea legionară după graţierea pedepselor politice din 1964

4.1. Eliberarea legionarilor din închisori

4.1.1. Statistici privind legionarii eliberaţi în 1964

4.1.2. Viaţa în libertate

4.2. Tactici ale Securităţii de control politic al legionarilor

4.2.1. Procesul „Spiridon Cândea“

4.2.2. Procesul „Lae Orbulescu“

4.3. „Duşmanii socialismului“

4.3.1. Statistici privind legionarii din evidenţele Securităţii după 1968

4.3.2. Activităţi legionare la sfârşitul regimului comunist

Concluzii

Anexe

Abrevieri

Bibliografie

Cartea "Istoria miscarii legionare. 1944-1968" a fost publicata in categoria Istorie / Istoria romanilor si inregistrarea noastra a fost actualizata ultima oara la data de 16.03.2014. A fost scrisa de Ilarion Tiu si a fost publicata de editura Cetatea de Scaun. Se poate cumpara cartea Istoria miscarii legionare. 1944-1968 prin comanda online (nu sunteti obligati sa va creati un cont) sau, daca va e mai confortabil, puteti sa ne contactati telefonic la numarul din header iar operatorii nostri ca vor prelua comanda. Pretul "Istoria miscarii legionare. 1944-1968" este de 50 RON, include toate costurile, mai putin transportul.

Caracteristici

ISBN: 978-606-537-115-6
Pagini: 288
Format: 17 x 24 cm
Nr. Volume: 1
Limba: ro

Pret Istoria miscarii legionare. 1944-1968

Produs indisponibil

Cartea nu se mai gaseste pe stocul nostru si nici pe stocul furnizorilor nostri. Cel mai probabil, cartea a fost complet epuizata, asa ca va recomandam sa alegeti un produs care este pe stoc.

Produse similare si recomandari

Codex Comanicus
Vladimir Drimba
11.34 RON
Guvernarea Miron Cristea
Cristian Petcu
35.00 RON
The Identity of Romania
Keith Hitchins
30.00 RON
Romania, romanii si comunismul
Radu Theodoru
22.00 RON
Aprilie 1964 - Primavara de la Bucuresti
Liviu Taranu, Florian Banu
24.96 RON

Comentarii si recenzii

Incurajam utilizatorii inregistrati sa scrie recenzii de calitate pentru cartea Istoria miscarii legionare. 1944-1968. Dupa ce acestea vor fi aprobate de echipa noasta editoriala, autorii recenziilor vor primi puncte de discount, cupoane valorice sau alte avantaje.
Daca aveti deja un cont, autentificati-va, daca nu, va rugam sa va creati un cont.

Ilarion Tiu

Deocamdata in afara de "Istoria miscarii legionare. 1944-1968", in libraria noastra nu mai avem nici o alta carte a autorului Ilarion Tiu.

Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter