InfoColectia: Cursuri universitareRecenzie Institutii de drept penal : Teste grila Editia a II-a revazuta si adaugitaLucrarea Institutii de drept penal. Teste grila cuprinde testele grilă destinate pregătirii studenţilor în vederea susţinerii examenului de licenţă la Facultatea de Drept. Aceasta reprezintă un sprijin şi un instrument util pentru cei care îşi testează nivelul cunoştinţelor de specialitate.De asemenea, acest gen de lucrare, care cuprinde şi răspunsurile, nu poate în nici un caz să suplinească studiul individual şi cunoştinţele de specialitate pe care absolvenţii unei facultăţi de drept trebuie sa le deţină în vederea susţinerii licenţei. De remarcat este faptul că prezenta lucrare este actualizată în funcţie de ultimele modificări legislative intervenite, intenţia autorului fiind aceea de a oferi celor interesaţi întrebări care să reprezinte un test util nivelului de cunoştinţe necesar susţinerii unui astfel de examen. Am apreciat că este oportun a analiza aspectele consacrate de doctrină în funcţie de instituţiile de drept penal, ce fac parte din programa susţinerii examenului de licenţă la Facultatea de Drept - Universitatea Ecologică. Fără a avea pretenţia că au fost cuprinse toate domeniile din partea generală şi specială a dreptului penal, apreciem că lucrarea reprezintă o şansă pentru cei care susţin examenul de licenţă deoarece au posibilitatea de a-şi verifica capacitatea necesară desfăşurării unei bune activităţi în domeniul juridic. Cartea "Institutii de drept penal" a fost publicata in categoria Drept si legislatie / Drept penal
si inregistrarea noastra a fost actualizata ultima oara la data de 30.01.2012.
A fost scrisa de Petre Buneci si a fost publicata de editura Universul Juridic.
Se poate cumpara cartea Institutii de drept penal prin comanda online (nu sunteti obligati sa va creati un cont) sau, daca va e mai confortabil, puteti sa ne contactati telefonic
la numarul din header iar operatorii nostri ca vor prelua comanda. Pretul "Institutii de drept penal" este de 20 RON, include toate costurile, mai putin transportul.
Caracteristici
Aparitie: ianuarie 2012
ISBN: 978-973-127-545-1 Pagini: 136 Format: 13 x 20 cm Nr. Volume: 1 Limba: ro Pret Institutii de drept penal : Teste grila Editia a II-a revazuta si adaugitaDisponibil la comandaCartea nu se gaseste fizic in stocul nostru. Pentru ca dorim sa va oferim servicii de calitate, vom incerca sa o procuram de la alti furnizori. Nu putem garanta ca o vom gasi, si nici in cat timp o vom face. Daca aveti aceasta posibilitate, va recomandam sa alegeti o carte care este marcata ca fiind pe stoc. Mai multe informatii... Produse similare si recomandariComentarii si recenziiIncurajam utilizatorii inregistrati sa scrie recenzii de calitate pentru cartea Institutii de drept penal : Teste grila Editia a II-a revazuta si adaugita. Dupa ce acestea vor fi aprobate de echipa noasta editoriala, autorii recenziilor vor primi puncte de discount, cupoane valorice sau alte avantaje.
Daca aveti deja un cont, autentificati-va, daca nu, va rugam sa va creati un cont.
Petre Buneci |
|||||||||||
![]() Drept si legislatie
Carti online
|
|||||||||||
|
| |||||||||||