Institutia ombudsmanului: justitie alternativa?

Institutia ombudsmanului: justitie alternativa?

Editura C. H. Beck
29,90 Lei
021 316 70 53
Cumpara cartea

Info

Colectia: Stiinte Administrative

Recenzie Institutia ombudsmanului: justitie alternativa?

Folosind abordări din ştiinţele politice, administrative, drept şi politici publice, cartea are atât o componentă normativă, cât şi una empirică, studiind în primă parte relaţia instituţiei Ombudsmanului din România cu puterile statului, dar şi cu cetăţenii.

Cercetarea se dovedeşte a fi dimensiunea naţională a unei cercetări mai ample, derulată sub egida Robert Schuman Centre, European Universitz Institute, cu sediul la Florenţa, şi a European Group of Public Administration, de către un grup de cercetători europeni.

Partea a doua cuprinde studii de drept comparat din mai multe state ale lumii, selectate in functie de modelul de Ombudsman adoptat, dar şi a aportului adus de literatura de specialitate din juristicţia respectivă la cercetarea comparativă a instituţiei.

Autorii studiilor au participat ca şi experţi externi asociaţi în cadrul proiectului, validând metodologia şi rezultatele cercetării asupra Ombudsmanului român. Deosebit de onorată este contribuţia Ombudsmanului olandez, Alex Brenninkmeijer, căruia îi mulţumim în mod special. - Dacian C. Dragoş şi Bogdana Neamţu

Cartea "Institutia ombudsmanului: justitie alternativa?" a fost publicata in categoria Drept si legislatie / Diverse si inregistrarea noastra a fost actualizata ultima oara la data de 24.12.2017. A fost scrisa de Dacian Cosmin Dragos, Bogdana Neamtu, si a fost publicata de editura C. H. Beck. Se poate cumpara cartea Institutia ombudsmanului: justitie alternativa? prin comanda online (nu sunteti obligati sa va creati un cont) sau, daca va e mai confortabil, puteti sa ne contactati telefonic la numarul din header iar operatorii nostri ca vor prelua comanda. Pretul "Institutia ombudsmanului: justitie alternativa?" este de 29.9 RON, include toate costurile, mai putin transportul.

Caracteristici

Aparitie: decembrie 2011
ISBN: 978-973-115-989-8
Pagini: 392
Nr. Volume: 1
Limba: ro

Pret Institutia ombudsmanului: justitie alternativa?

Produse similare si recomandari

Dreptul profesiilor juridice
Florin Ciutacu
12.00 RON
Procedurile de preventie a insolventei
Arin Octav Stanescu, Simona Maria Milos, Otilia Doina Milu, Stefan Dumitru
32.00 RON

Comentarii si recenzii

Incurajam utilizatorii inregistrati sa scrie recenzii de calitate pentru cartea Institutia ombudsmanului: justitie alternativa?. Dupa ce acestea vor fi aprobate de echipa noasta editoriala, autorii recenziilor vor primi puncte de discount, cupoane valorice sau alte avantaje.
Daca aveti deja un cont, autentificati-va, daca nu, va rugam sa va creati un cont.

Despre autori

Dacian Cosmin Dragos

Pe langa "Institutia ombudsmanului: justitie alternativa?", autorul Dacian Cosmin Dragos a publicat si Legea contenciosului administrativ : Comentarii si explicatii. Editia 2, aflata pe stocul librariei noastre si livrabila imediat.

Bogdana Neamtu

Deocamdata in afara de "Institutia ombudsmanului: justitie alternativa?", in libraria noastra nu mai avem nici o alta carte a autorului Bogdana Neamtu.

Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter