Insolventa in reglementarea Legii nr. 85/2006 : Comentarii, doctrina, jurisprudenta

Insolventa in reglementarea Legii nr. 85/2006 : Comentarii, doctrina, jurisprudenta

75,00 Lei

Info

Colectia: Biblioteca profesionistilor

Recenzie Insolventa in reglementarea Legii nr. 85/2006 : Comentarii, doctrina, jurisprudenta

"Aşa cum se cunoaşte, procedura insolvenţei constituie instrumentul juridic fundamental al economiei de piaţă liberă, care asigură asanarea activităţii comerciale, atunci când aceasta este afectată de consecinţele funeste ale activităţii comercianţilor aflaţi în dificultăţi financiare.

În dreptul nostru, prima reglementare legală a acestei instituţii juridice, în concepţia modernă, a fost Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare, rebotezată în anul 1997, Legea privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. Această reglementare legală a suferit numeroase modificări şi completări, iar în anul 2006 a apărut într-o "haină nouă", Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. (…)

Lucrarea "Insolvenţa în reglementarea Legii nr. 85/2006" pe care o prezentăm are întrucâtva un caracter inedit, în peisajul lucrărilor publicate până acum; ea este scrisă de un practician al dreptului şi este destinată, cu osebire, practicienilor (judecători, avocaţi, practicieni în insolvenţă etc.), dar şi tuturor celor interesaţi de cunoaşterea şi aplicarea procedurii insolvenţei.

Autoarea lucrării nu este un neofit; ea este un foarte bine cunoscut cercetător al procedurii insolvenţei (…) (a publicat lucrările: Procedura reorganizării judiciare, Teză de doctorat, 2000; Procedura falimentului băncilor, 2001; Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului în formulare: o altă formă de aplicare a legii, 2004; numeroase articole şi comentarii de practică judiciară) şi, ca magistrat, a beneficiat de experienţa de judecător-sindic şi judecător de curte de apel.

Noua lucrare a autoarei nu este nici tratat, nici monografie şi nici culegere de practică judiciară; ea are, în doze măsurate, strictul necesar din caracteristicile acestor specii de lucrări, dar numai cât este necesar pentru cunoaşterea temeinică şi aplicarea corectă a reglementării legale. (…)

În legătură cu fiecare dintre marile probleme ale procedurii insolvenţei abordate, mai întâi, se prezintă, sintetic şi sistematizat, principiile consacrate de dispoziţiile legale. Apoi, sub denumirea "Doctrină", se menţionează lucrările de specialitate relevante aferente. În continuare, sub denumirea "Jurisprudenţă", se înfăţişează, uneori extensiv, decizii ale instanţelor judecătoreşti date în aplicarea dispoziţiilor legale. Acolo unde este cazul, sub denumirea "Control constituţional", se prezintă decizii ale Curţii Constituţionale, date în soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate. Analiza problemelor abordate se încheie, în foarte multe cazuri, cu propuneri de lege ferenda.

De remarcat că autoarea nu s-a mulţumit cu simpla înfăţişare a reglementării legale, a opiniilor doctrinare şi a deciziilor jurisprudenţiale, ci le-a supus pe acestea unei exigente analize critice, sub aspect teoretic şi al utilităţii practice. În legătură cu unele aspecte, autoarea a formulat puncte de vedere proprii, originale, menite să contribuie la perfecţionarea reglementării legale şi la aplicarea corectă a acesteia în practica instanţelor judecătoreşti. O dovadă în acest sens, o constituie cele 43 de propuneri de lege ferenda din lista care încheie lucrarea. De subliniat că aceste propuneri nu sunt simple opinii, care ar trebui avute în vedere în acţiunea de modificare şi completare a reglementării legale, ci sunt propuneri de texte concrete, folositoare în perspectiva elaborării unui cod al insolvenţei.

În fundamentarea analizelor şi soluţiilor date, autoarea a folosit o bogată bibliografie de specialitate şi un vast material de practică judiciară.

Lucrarea realizată de autoare constituie o cercetare ştiinţifică valoroasă şi prin publicarea ei contribuie eficient la îmbogăţirea cercetării ştiinţifice privind tratamentul juridic aplicat comercianţilor aflaţi în dificultăţi financiare.

Prin cercetarea cuprinzătoare şi aprofundată a problemelor abordate, soluţiile date şi bogăţia informaţiei doctrinare şi jurisprudenţiale pe care o oferă, lucrarea va reprezenta un deosebit de util instrument de lucru pentru jurişti, precum şi pentru toţi cei interesaţi de cunoaşterea şi aplicarea în practică a procedurii insolvenţei." - Prof. univ. dr. Stanciu D. Cărpenaru

Cartea "Insolventa in reglementarea Legii nr. 85/2006" a fost publicata in categoria Drept si legislatie / Jurisprudenta si inregistrarea noastra a fost actualizata ultima oara la data de 31.03.2014. A fost scrisa de Nicoleta Tandareanu si a fost publicata de editura Universul Juridic. Se poate cumpara cartea Insolventa in reglementarea Legii nr. 85/2006 prin comanda online (nu sunteti obligati sa va creati un cont) sau, daca va e mai confortabil, puteti sa ne contactati telefonic la numarul din header iar operatorii nostri ca vor prelua comanda. Pretul "Insolventa in reglementarea Legii nr. 85/2006" este de 75 RON, include toate costurile, mai putin transportul.

Caracteristici

Aparitie: martie 2012
ISBN: 978-973-127-721-9
Pagini: 480
Format: Academic
Nr. Volume: 1
Limba: ro

Pret Insolventa in reglementarea Legii nr. 85/2006 : Comentarii, doctrina, jurisprudenta

Produs indisponibil

Cartea nu se mai gaseste pe stocul nostru si nici pe stocul furnizorilor nostri. Cel mai probabil, cartea a fost complet epuizata, asa ca va recomandam sa alegeti un produs care este pe stoc.

Produse similare si recomandari

Procedura insolventei
Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa d
69.90 RON

Comentarii si recenzii

Incurajam utilizatorii inregistrati sa scrie recenzii de calitate pentru cartea Insolventa in reglementarea Legii nr. 85/2006 : Comentarii, doctrina, jurisprudenta. Dupa ce acestea vor fi aprobate de echipa noasta editoriala, autorii recenziilor vor primi puncte de discount, cupoane valorice sau alte avantaje.
Daca aveti deja un cont, autentificati-va, daca nu, va rugam sa va creati un cont.

Nicoleta Tandareanu

Deocamdata in afara de "Insolventa in reglementarea Legii nr. 85/2006 : Comentarii, doctrina, jurisprudenta", in libraria noastra nu mai avem nici o alta carte a autorului Nicoleta Tandareanu.

Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter