Prima dată l-am rugat pe preşedintele departamentului militar elveţian, senatorul Kaspar Villiger, să facă un comentariu oficial asupra acestor probleme. în afară de câteva afirmaţii contradictorii ale pilotului-şef Fernand Cavei şi ale purtătorului de cuvânt, colonelul Hans-Rudolf Hăberli, nu s-a întâmplat nimic altceva.
Chiar Villiger s-a dezis într-o oarecare măsură de afirmaţiile pe care le-a făcut în noiembrie 1993 în cartea mea Gotterspuren în legătură cu cele citite în biblioteca militară a aviaţiei. Pe 2 noiembrie 1993, preşedintele bibliotecii mi-a explicat politicos că sunt foarte departe de ideea măturării sub covor a acestor informaţii, ba chiar dimpotrivă. în continuare el arată că s-a întocmit o listă generală cu toate materialele care se găsesc în bibliotecă pe această temă. Vizionarea, evaluarea şi folosirea lor este desigur accesibilă pentru cercetare numai „clienţilor" lor. în ceea ce priveşte actele, după ce arhiva federală a ridicat interdicţia privind studierea lor, materialele conţinute acolo pe această temă sunt câteva din cele deja cunoscute din literatura OZN.
M-am adresat la arhiva federală cu întrebarea unde au fost depozitate documentele declasificate pe tema OZN. Undeva ar trebui să se găsească şi acel buletin de informaţie 248-0, despre tema OZN, pe care l-am văzut în faţa ochilor.
Câteva zile mai târziu m-a sunat la telefon un colaborator al arhivei federale, care cu prietenie m-a asigurat că mă va ajuta să găsesc materialul căutat. După aceasta nu am mai auzit nimic despre el. în schimb am primit la data de 27 ianuarie 1994 un înscris oficial al directorului adjunct de la arhiva federală. Cu toate cercetările întreprinse de noi, nu am mai găsit nici un fel de acte, care să conţină indicii despre OZN-uri sau măcar relatări ale piloţilor elveţieni pe această temă.
Aceste rapoarte există cu adevărat cu toate că atât şefii de la aviaţia militară cât şi domnii de la arhiva federală nu vor săştie nimic despre ele. Putem mulţumi lui Rene Munz de la televiziunea elveţiană că am putut auzi oficial despre existenţa lor.
Munz a urmărit aceeaşi pistă ca şi mine, în cadrul unui reportaj pentru emisiunea Elveţia actuală. Pe căi ocolite el a reuşit să intre în contact în primăvara anului 1994 cu comandantul Hansruedi Fehrlin. Acesta a vorbit pentru prima oară în faţa camerelor de luat vederi despre existenţa unui dosar OZN la serviciul de informaţii elveţian, care cu toate că nu este considerat secret, nu a fost până acum dat publicităţii.
Drept urmare, purtătorul militar de cuvânt Hans-Rudolf Hăberli nu a avut cunoştinţă de rapoartele adunate şi a fost nevoit să răspundă eronat la întrebările oficiale. Comandantul Fehrlin, care a vrut să salveze onoarea armatei, a declarat fotoreporterilor: - Până în anul 1980 domnea războiul rece, noi nu ştiam ce se ascunde în spatele fenomenelor OZN.
Cu toate că rapoartele adunate nu au fost prezentate jurnaliştilor, Munz a putut să vadă cu ochii lui dosarul misterios: El conţine aproximativ o duzină de relatări ale martorilor oculari, precum şi o copie a buletinului de uz intern 248-0 care informa în anul 1975 despre fenomenul OZN. Unele relatări proveneau de la piloţi militari, altele de la persoane civile, printre care şi doi poliţişti. Dar, deoarece - după spusele lui Fehrlin - nu există nici un raport oficial al piloţilor militari, nu aş vrea să trag concluzii, dar cred că anumiţi comandanţi de avioane militare nu au raportat ierarhic evenimentele trăite.
Alte relatări decât cele ale lui Fehrlin mi-au parvenit de la purtătorul de cuvânt, colonelul Hans-Rudolf Hăberli, care a declarat într-un articol din 13 august 1987 că există toţi piloţii pot folosi o anumită frecvenţă pentru anunţarea unor evenimente sau constatări deosebite care se pot ivi în timpul zborului.
