Fascism si comunism

RECENZIE TITLU : “Fascism si comunism”
AUTORI : François Furet, Ernst Nolte
Editura : ART
Anul aparitiei : 2007
ISBN : 978-973-124-080-0
Numar pagini : 158

François Furet(1927-1997) a fost director la Scoala de Inalte Studii Sociale din Paris, profesor la universitatea din Chicago si presedinte al Fundatiei Saint-Simon. Tema centrala a operei sale este revolutia. Pe langa cartea de fata a mai publicat “La Révolution française” (2 vol., în colaborare cu Denis Richet, 1965), “Reflectii asupra Revolutiei franceze” (1978), “Trecutul unei iluzii. Eseu despre ideea comunistă în secolul XX” (1995). Este remarcabil faptul ca autorul, in ciuda unei tinereti comuniste, a avut puterea sa recunoasca si sa analizeze caracterul iluzoriu al comunismului. Ernst Nostre este un istoric si filosof german, operele sale bazandu-se pe studii privind fascismul si comunismul. A fost profesor la mai multe universitati, dintre care amintim Universitatea Libera din Berlin. A devenit celebru dupa ce a publicat opera “Fascismul in epoca sa”(1963), carte care contine un studiu comparat al celor doua miscari fasciste, cea mussolineana si cea a national-socialismului hitlerist. “Fascism si comunism” contine noua capitole, acestea avand titluri incitante si sugestive (“Despre interpretarea fascismului in viziunea lui Ernst Nolte”, “Dincolo de impasurile ideologice”, “Un subiect tabu”, “De la Gulag la Auschwitz”, “Raportul dialectic dintre fascism si comunism”, “Despre revizionism”, “Antisemitismul modern”, “Situari”, “Acesta este fundalul melancolic al sfarsitului de secol”) care iti starnesc interesul. Aceste capitole sunt de fapt scrisori ale celor doi autori, publicate in 1997 si 1998 dupa moartea lui François Furet. Corespondenta intre cei doi a inceput in urma unei note cu privire la interpretarea fascismului propusa de Nolte, aparuta in ultima carte a lui François Furet, “Trecutul unei iluzii”. Cele doua mari ideologii ale sec.XX nu pot fi studiate separat - “ele dezvolta impreuna, intr-un mod radical, contradictiile liberalismului, iar complementaritatea-rivalitatea lor a dominat intregul secol”. Furet le prezinta in mod cronologic si int-o relatie de cauzalitate: “Lenin ia puterea in 1917, Mussolini in 1922, iar Hitler esueaza in 1923 pentru a izbuti zece ani mai tarziu.”; “putem face din victoria bolsevismului rus, din octombrie 1917, punctul de plecare al unui intreg lant de <> , prin care mai intai fascismul italian, apoi nazismul apar ca niste raspunsuri la amenintarea comunista, in stilul revolutionar si dictatorial al comunismului. ” In urma lecturarii cartii lui Furet, istoricul german ii impartaseste acestuia reflectiile, expunandu-si opiniile divergente intr-un mod cat se poate de elegant, bazat pe argumente si exemple concrete. Formulari precum “idei delirante”, “cale germana singulara” sau “popor criminal” , utilizate cu prea multa usurinta, fac, in Germania, ca orice reflectie asupra national-socialismului lui Hitler sa fie sortita esecului. Nostre vorbeste despre “versiunea istorico-genetica a teoriei totalitarismului”, care se distinge atat de “versiunea politico-logico-structurala a lui Carl J. Friedrich si Hannah Arendt, cat si de teoria marxist-comunista”. Furet priveste nazismul ca fiind “o apocalipsa germana”, care a rupt tara de traditia sa si a pus-o in fata “unei nenorociri fara precedent, dublata de o condamnare generala”, iar argumentatia anticomunista ca pe un subiect tabu,atat in Germania cat si in Franta. Considera cultura germana, caracterizata prin violenta sa impotriva democratiei moderne , un “element explicativ al nazismului”. Extrem de interesanta este ideea autorului francez conform careia “Miscarea fascista s-a hranit din anticomunism, iar miscarea comunista din antifascism. Dar ambele au o ura impotriva lumii burgheze, care le permite sa se si uneasca.”. De aici reiese in mod clar interdependenta celor doua ideologii, atat la nivelul reprezentarilor, al pasiunilor sau regimurilor. Nolte sustine existenta unei relatii de tip “nexus-cauzal” intre Gulag si Auschwitz, facand urmatoarea precizare “Fireste <> nu inseamna un soi de articulatie constrangatoare, supusa cauzalitatii din stiintele naturii si care se derula dincolo de conceptiile si opinile umane.” De la aceasta pozitie a istoricului german porneste o noua “disputa” intre cei doi referitoare la situtia evreilor. Modul in care scrie Furet si mesajul aparte trasmis cititorului provoaca o stare de meditare : “Acesta este fundalul melancolic al sfarsitului de secol. Iata-ne prizonierii unui orizont unic in Istorie, antrenati spre uniformizarea lumii si instrainarea indivizilor de economie, condamnati la a-i incetini efectele fara a le influenta cauzele. Istoria pare cu atat mai suverana, cu cat ne-am pierdut iluzia ca o putem stapani. […] A intelege si a explica trecutul nu mai inseamna un lucru atat de simplu” Personal, consider ca Nolte, desi recunoaste caracterul distructiv si inacceptabil al nazismului lui Hitler, incearca sa reduca culpabilitatea poporului german. Ideea pe care o sustine, conform careia nazismul este secundar, adica reprezinta o reactie la comunism si bolsevism a reprezentat subiectul a numeroase critici la vremea respectiva. Insa modul exemeplar in care cei doi istorici corespondeaza te fac sa citesti cu entuziasm fiecare scrisoare si sa astepti raspunsul celuilalt. La finalul lecturii iti pui intrebarea: “Unde ar fi ajuns discutia celor doi, daca nu ar fi existat nefericitul eveniment din 11 iulie 1997?” In concluzie, “Fascism si comunism”, este o carte care te fascineaza prin modul inedit de a scrie a celor doi autori, atat de diferiti ca formatie intelectuala si provenienta, si nu in ultimul rand, prin subiectele abordate, care iti capteaza atentia inca de la prima rasfoire.