InfoRecenzie FanarFanar, o amplă frescă istorico-socială plasată în Balcanii de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, înfăţişează o umanitate diversă etnic, ce se profilează în decorurile exotice proprii Stambulului şi Bucureştilor acelor vremuri. Este o lume a diplomaţiei desăvârşite – memorabil este episodul în care vizirul Suleiman şi robul său Ismail îndepărtează pericolul iminent ce planează asupra capetelor conducătorilor turci, înfăţişându-i sultanului mânios o roabă nouă, Aişa – unde stăpânesc trădarea, uneltirile şi peşcheşurile, iar puterea se dovedeşte scurtă şi iluzorie. Căderea protagoniştilor – fie că este vorba de doctorul Mavros, de cadâna Aişa, de Hangerliu, de negustorul Arapache sau de Constantin Ipsilanti – ilustrează drama individului într-o lume aflată în declin. Cartea "Fanar" a fost publicata in categoria Istorie / Diverse
si inregistrarea noastra a fost actualizata ultima oara la data de 24.01.2012.
A fost scrisa de Horia Stancu si a fost publicata de editura Niculescu.
Se poate cumpara cartea Fanar prin comanda online (nu sunteti obligati sa va creati un cont) sau, daca va e mai confortabil, puteti sa ne contactati telefonic
la numarul din header iar operatorii nostri ca vor prelua comanda. Pretul "Fanar" este de 13.9 RON, include toate costurile, mai putin transportul.
Caracteristici
Aparitie: 2012
ISBN: 978-973-748-664-6 Pagini: 592 Format: 13 x 20 cm Nr. Volume: 1 Limba: ro Pret FanarDisponibil la comandaCartea nu se gaseste fizic in stocul nostru. Pentru ca dorim sa va oferim servicii de calitate, vom incerca sa o procuram de la alti furnizori. Nu putem garanta ca o vom gasi, si nici in cat timp o vom face. Daca aveti aceasta posibilitate, va recomandam sa alegeti o carte care este marcata ca fiind pe stoc. Mai multe informatii... Produse similare si recomandariComentarii si recenziiIncurajam utilizatorii inregistrati sa scrie recenzii de calitate pentru cartea Fanar. Dupa ce acestea vor fi aprobate de echipa noasta editoriala, autorii recenziilor vor primi puncte de discount, cupoane valorice sau alte avantaje.
Daca aveti deja un cont, autentificati-va, daca nu, va rugam sa va creati un cont.
Horia Stancu |
|||||||||||
![]() IstorieCarti online
|
|||||||||||
|
| |||||||||||