Exorcistii Vaticanului

Exorcistii Vaticanului
Fragment Exorcistii Vaticanului

10,00 Lei
021 316 70 53
Cumpara cartea

Monseniorul Andrea Gemma este singurul episcop din Italia care este, în acelaşi timp, şi exorcist oficial. Aceste grade îi conferă o poziţie unică în lumea celor care alungă demonii; el însuşi îşi spune „un animal rar". Italieni din toate colţurile ţării vin la Isernia, un oraş din sud unde acesta slujeşte, pentru a-i cere binecuvântarea. Isernia este un oraş tipic din sud, sărac, dar foarte religios. Oamenii care trec întâmplător pe la catedrala din centrul oraşului nu au cum să nu se întâlnească. Oraşul are în jur de 60 000 de locuitori - şi cinci exorcişti.
Gemma nu se sfiieşte să îi critice pe cei din conducerea Bisericii care sunt departe de a se arăta entuziasmaţi de ideea de exorcizare. El este un adept al vechilor metode şi îl irită restricţiile pe care recent Biserica încearcă să le impună, inclusiv obligaţia preoţilor de a se consulta cu medicii înainte de a supune pacienţii la exorcizare. Exorcizarea în sine este cea mai bună metodă de a pune un diagnostic, susţine Gemma - un aspect controversat în sânul Bisericii din zilele noastre, dar este o opinie pe care o împărtăşeşte şi părintele Amorth. EI respinge ideea că recurgerea prea repede Ia exorcizare poate duce la abuzuri.
„Dincolo de orice, o exorcizare înseamnă rugăciune, iar rugăciunile nu au cum să facă rău, spune Gemma, care consideră că Rugăciunea către Domnul - «izbăveşte-ne de cel rău» - este cea mai frumoasă exorcizare din lume. Nu mă interesează diagnosticul medicilor. Ce poate să ne spună nouă un specialist? Ce poate spune un psiholog, ce poate spune un psihiatru când este vorba despre un fenomen care nu are nicio legătură cu pregătirea sa? Nu are ce să spună. Tot ce poate face este să pună un diagnostic negativ, spunând: «Nu pot face nimic în cazul acesta, nu pot spune nimic.» Este singurul lucru pe care îl poate face un psihiatru sau un psiholog. în schimb, cred cu tărie în valoarea de diagnostic a exorcizării."
Enza, o femeie de 36 de ani, cu un păr des, şaten, lung până la umeri, vine pentru exorcizarea sa săptămânală.

Gemma lucrează cu Enza de vreo trei sau patru ani; înainte, ea fusese mulţi ani la rând şi la alţi exorcişti. Făcuse ceva progrese, dar mai avea un drum lung de parcurs.
Fiica unui zidar, cu o constituţie solidă, fără serviciu, Enza trăia încă în casa părinţilor ei. Şi cum păşea ea pe holurile de marmură ale catedralei din Isernia, îmbrăcată în negru şi cu ochelari de soare la ochi, deşi afară era o iarnă mohorâtă, deodată o cuprinse ameţeala şi începu să respire zgomotos.
- Linişteşte-te, linişteşte-te, îi spuneau mama şi sora ei, care o însoţeau. Luă o pungă de plastic în care erau medicamentele pe care le folosea, evident pentru a se menţine într-o formă cât de cât acceptabilă. Puse punga pe o masă şi intră în încăperea unde Gemma avea să o exorcizeze. Se aşeză pe o canapea tapiţată, care se afla sub portretul Fecioarei Măria, avându-le pe mama şi pe sora ei de o parte şi de alta. Gemma, purtând tiara purpurie de episcop şi la gât un lanţ cu o cruce mare, grea, din aur, începe cu rozariul:
- în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh... Tu, Mărie, cea plină de har... Doamne, roagă-Te cu noi...
Gemma mi-a dat voie să ascult de dincolo de uşile închise, dar nu să şi privesc. Este ora 9.25, într-o dimineaţă de vineri.
Vocea care se aude din gura Enzei este aproape masculină, furioasă şi teribil de vulgară. După câteva minute, începe să scoată nişte sunete guturale, sacadate. După care se aude:
- Te urăsc! Te urăsc! Gata, gata! Lasă-mă în pace!
- Gemma continua calm să se roage încet, invocând sfinţii, pe Iisus şi pe Sfânta Măria, Maica lui Dumnezeu.
- Să te ia naiba, jigodie! ţipă vocea groasă şi aspră. Mă calci pe nervi! Te urăsc! Lasă-mă în pace!
- Dio omnipotente. Dumnezeule Atotputernic...
Enza continua să scoată nişte mormăieli care semănau cu un enorm râgâit.
- Te urăsc! repeta ea întruna.
- Urăşte-mă şi mai tare, o provocă Gemma, adăugând: Dumnezeu o iubeşte pe Enza! O iubeşte pentru că a fost botezată. Pentru că a fost la confirmare. Enza este un om bun.

<< Inapoi la Exorcistii Vaticanului

Pret Exorcistii Vaticanului

Disponibil la comanda

Cartea nu se gaseste fizic in stocul nostru.

Pentru ca dorim sa va oferim servicii de calitate, vom incerca sa o procuram de la alti furnizori. Nu putem garanta ca o vom gasi, si nici in cat timp o vom face. Daca aveti aceasta posibilitate, va recomandam sa alegeti o carte care este marcata ca fiind pe stoc. Mai multe informatii...

Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter