Mircea Eliade

Mircea Eliade (n. 13 martie S.V. 28 februarie [1] 1907, Bucureşti - d. 22 aprilie 1986, Chicago), a fost un gânditor şi scriitor român. Filozof şi istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetăţean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume ştiinţifice, opere literare şi eseuri filozofice traduse în 18 limbi şi a circa 1200 de articole şi recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate.

Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime şi manuscrisele inedite.
Născut în Bucureşti, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia) şi al Jeanei născută Vasilescu. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu.

Familia s-a mutat între Tecuci şi Bucureşti, în ultimă instanţă, stabilindu-se în capitală în 1914, şi şi-a achiziţionat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la nr.1), în apropiere de Piaţa Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit până târziu în adolescenţă.

După terminarea învăţământului primar la şcoala de pe strada Mântuleasa, Eliade devine elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arşavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica şi Barbu Brezianu.

Devine interesat de ştiinţele naturii şi de chimie, ca şi de ocultism, şi a scris piese scurte pe subiecte entomologice. În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-şi pune în pericol vederea şi aşa slabă, Eliade citeşte cu pasiune. Unul dintre autorii preferaţi este Honoré de Balzac. Eliade face cunoştinţă cu nuvelele lui Giovanni Papini şi cu studiile social-antropologice ale lui James George Frazer.

Interesul faţă de cei doi scriitori l-a dus la învăţarea limbilor italiană şi engleză; în particular începe să studieze persana şi ebraica. Este interesat de filosofie şi studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius şi Epictet, citeşte lucrări de istorie şi în special pe Nicolae Iorga şi B.P Hasdeu. Prima sa opera a fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase urmată de Cum am găsit piatra filosofală. Patru ani mai târziu, Eliade încheie munca la volumul său de debut, volum autobiografic, Romanul Adolescentului Miop.

Opera sa literară stă mărturie acestei convingeri de viaţă, frescă a problemelor existenţiale în epoca pe care a trăit-o. Întoarcerea din rai (1934) şi Huliganii (1935) sunt romane semifantastice în care Eliade acceptă existenţa unei realităţi extrasenzoriale. Omul este în căutarea propriilor sale forţe ascunse, este instrumentul acestor forţe pe care nu le poate controla. Această filozofie personală este exprimată de Mircea Eliade atât în nuvele memorabile, cum ar fi La ţigănci (1959), cât şi în romanul Noaptea de Sânziene (1971).

Alte opere :

Yoga : Essai sur les origines de la mystique indienne (1936);

Cosmologie şi alchimie babiloniană (1937);

Comentarii la legenda meşterului Manole (1943);

Traité d'histoire des religions (1949);

Le Sacré et le Profane (1956);

Aspects du mythe (1963);

Le mythe de l'éternel retour (1969);

Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l'extase (1974);

Maitreyi, roman (1933);

Întoarcerea din rai, roman (1934);

Huliganii, roman (1935);

Domnişoara Christina (1936);

Nuntă în cer, roman (1938);

Pe strada Mântuleasa (1968);

La ţigănci, nuvela (1969);

Noapte de Sânziene, roman (1971);

Bătrânul şi birocratul (1974);

Romanul adolescentului miop;

Isabel şi apele diavolul, roman;

Lumea ce se stinge, roman;

19 trandafiri, roman;

Nopţi la Serampore, roman;

Viaţa nouă, roman