Economie. Editia a doua

Economie. Editia a doua

Editura Economica
68,00 Lei
021 316 70 53
Cumpara cartea

Info

Recenzie Economie. Editia a doua

Vechiul nostru manual era scris (ca orice manual) pe nota unanimă în care marea criză din 1929-1933 era calificată drept unică în istorie şi, parţial, chiar accidentală. De atunci, bunăoară, vorbim de lecţia intervenţiei statului în economie, revenind de la acelaşi moment, corectării ciclului de afaceri etc., aşa că... Totuşi nu a fost să fie aşa, şi iată că marea criză loveşte din nou în intervalul dintre 2008 şi prezentul acestor rânduri, cu tot cu statul omniprezent în economie cu politicile sale, şi chiar luând alte întorsături şi aspecte.

Era firesc ca ediţia de faţă a manualului să revină la zi cu noi cunoştinţe. Lecţia X, aferentă ciclului de afaceri, se îmbogăţeşte astfel corespunzător cu alte puncte de vedere, dar cea mai accentuată va apărea aici frontiera, diferenţa specifică între criza economică (până aici fază a ciclului de afaceri) şi criza financiară, care nu mai apare în context ciclic. Nu numai această lecţie suferă adăugiri, ci, aşa cum vom constata citind, şi altele. - Autorul

Cartea "Economie. Editia a doua" a fost publicata in categoria Economie / Economie mondiala si inregistrarea noastra a fost actualizata ultima oara la data de 09.01.2012. A fost scrisa de Liviu C Andrei si a fost publicata de editura Economica. Se poate cumpara cartea Economie. Editia a doua prin comanda online (nu sunteti obligati sa va creati un cont) sau, daca va e mai confortabil, puteti sa ne contactati telefonic la numarul din header iar operatorii nostri ca vor prelua comanda. Pretul "Economie. Editia a doua" este de 68 RON, include toate costurile, mai putin transportul.

Caracteristici

Aparitie: 2011
ISBN: 978-973-709-564-0
Pagini: 632
Format: 17 x 24 cm
Nr. Volume: 1
Limba: ro

Pret Economie. Editia a doua

Disponibil la comanda

Cartea nu se gaseste fizic in stocul nostru.

Pentru ca dorim sa va oferim servicii de calitate, vom incerca sa o procuram de la alti furnizori. Nu putem garanta ca o vom gasi, si nici in cat timp o vom face. Daca aveti aceasta posibilitate, va recomandam sa alegeti o carte care este marcata ca fiind pe stoc. Mai multe informatii...

Produse similare si recomandari

Costul capitalului
Gheorghe Gavrilas
32.00 RON
Pe stoc
Macroeconomie
Rudi Dornbush, Stanley Fisher, Richard Startz
75.00 RON
Pe stoc
Lumea in criza. Erorile sistemului
Cristina Peicuti
29.50 RON
Pe stoc

Comentarii si recenzii

Incurajam utilizatorii inregistrati sa scrie recenzii de calitate pentru cartea Economie. Editia a doua. Dupa ce acestea vor fi aprobate de echipa noasta editoriala, autorii recenziilor vor primi puncte de discount, cupoane valorice sau alte avantaje.
Daca aveti deja un cont, autentificati-va, daca nu, va rugam sa va creati un cont.

Liviu C Andrei

Liviu C Andrei a publicat inca 2 carti prezente in libraria noastra, Economie Europeana, Economie europeana : Editia a II - a.

Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter