Aşadar, Nicolas chiar venise să mă vadă mine pe rue des Cordeliers. Ştiam eu că nu veni pentru Marie-Câleste. M-am uitat lung la cap ei, aplecat peste broderia mea. M-am uitat c descosea cu îndemânare locurile unde greşise-Cum puteam să-i dau lui de ştire prin ea, fă ca ea să devină bănuitoare ? Era ea proastă, d adesea îşi dădea seama când minţeam.
Din camera mea s-a auzit o tuse şi-un scânce Marie-Câleste s-a uitat îngrijorată la mine
— Mergeţi dumneavoastră la ea, Mademoisell m-a rugat.
— Dar tu eşti mama ei!
— Ea nu ştie asta. Eu vin să mă uit la ea, d nu vorbesc cu ea, nici n-o ţin în braţe. Su prea mult după aia.
S-a auzit iar tuşea aceea şi Marie-Câles mi-a arătat un chip chinuit, de parcă o călca cineva pe picior. Atunci, preţ de o clipă, mi-fost milă de ea.
M-am dus şi m-am uitat prin uşă în camer mea. Petite Claude îşi legăna capul pe pernă, î somn. S-a încruntat, pe urmă s-a desprins bru din vis şi feţişoara i s-a destins într-un zâmbe Acum, când ştiam, eram uimită că nu-1 rec noscusem pe Nicolas în copilă - ochii ei strâns' părul ei castaniu, maxilarul puternic. Când zâm bea, semăna cu el, iar când se încrunta, semăn cu mama ei.
— E bine, i-am spus când m-am întors, vizitau demoni în somn, însă acum s-au dus.
Nu m-am mai aşezat. îmi frecam călcâiul d pietriş.
Marie-Câleste a dat din cap. Cususe rapid şoimul meu aducea deja mai puţin a şarpe ş mai mult a şoim.Privind-o pe Petite Claude, mi-a venit o idee.
— Nicolas ţi-a dat vreun ajutor pentru copil ? Marie-Câleste a mârâit.
— Mi-a aruncat nişte bănuţi. Dar n-au însemnat mare lucru.
Nu-mi păsa ce făcuse sau nu făcuse Nicolas pentru fiica lui. Din câte îmi dădeam eu seama, Marie-Câleste se băgase singură în bucluc. însă nu i-am spus-o.
— Ar trebui să-ţi dea mai mult decât nişte bănuţi, am rostit, plimbându-mă în sus şi în jos pe lângă bancă. Ştii, a proiectat tapiserii pentru tatăl meu şi astea or să-i aducă bani şi, precis, şi faimă. Ar trebui să plătească ceva pentru Petite Claude.
Am lăsat-o să se gândească la asta, iar eu am făcut un mic tur pe lângă rondul de trandafiri. Simţeam o durere plăcută în degetul mare, acolo unde-1 înfipsesem în spin. Când m-am întors la bancă, i-am zis:
— Poate că aş putea să te ajut eu să obţii bani de la el. Să-1 faci să plătească pentru Petite Claude, astfel încât fetiţa să poată pleca de-aici şi să stea cu tine şi cu mama ta.
— Cum ? s-a grăbit Marie-Câleste să întrebe. Mi-am alungat o muscă de pe mânecă.
— Aş putea să-i spun că tatăl meu nu-i va plăti tapiseriile până nu-ţi plăteşte şi el ţie.
— Chiar aţi putea face asta, Mademoiselle ?
— Am să-i scriu un bilet chiar acum, iar tu i-1 poţi duce.
— Eu?
Marie-Câleste arăta năucită.
— De ce nu dumneavoastră, Mademoiselle ? Sau una din doamnele dumneavoastră?
S-a uitat în jur.
— Trebuie să fie una din ele cu dumneavoastră.
