Dimitrie Bolintineanu

Dimitrie Bolintineanu (n. 1819 [sau 1825 după alte surse], Bolintin-Vale — d. 20 august 1872, Bucureşti) a fost un poet român, om politic, participant la Revoluţia de la 1848 şi diplomat.
Dimitrie Bolintineanu era macedonean aromân de origine, părintele lui, Ienache Cosmad, a venit în ţară din Ohrida. În puţini ani ai tatălui său, Ienache, acesta îşi făcu în Valahia o situaţie acceptabilă. Arendaş, mic proprietar, apoi subprefect, cu reşedinţa la Bolintin, sat aproape de Bucureşti; el nu apucă să-i lase celui de al doilea născut, Dimitrie, o avere care să-l scutească de griji.

Orfan de ambii părinţi încă din 1831, tânărul a fost crescut de rude mai avute. Se susţine de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe funcţionăreşti. În 1841 era copist la Secretariatul de Stat, în 1843 - secretar la departamentul „pricinilor suditeşti". Printr-un misterios concurs de împrejurări, e ridicat, în 1844, la rangul de pitar. Faptul că publicase în 1842 admirabila poemă "O fată tânără pe patul morţii", prezentată elogios de Ion Heliade Rădulescu (şi invocată mai târziu de Mihai Eminescu în Epigonii), a jucat, probabil, un rol decisiv. Poemul "O fată tânără pe patul morţii" era o imitaţie după "La jeune captive" ("Tânăra prizonieră"), de André Chénier, şi a fost publicat în "Curierul de ambe sexe".

La fel ca alţi paşoptişti, tânărul nu se trudi prea mult să intre în graţiile principelui. Inima îl trăgea mai curând spre lumea care „va să vină". Cooptat în Frăţia şi în Asociaţia literară, a adoptat rapid mentalitatea de carbonar.

În acel timp se formase în Bucureşti Asociaţia literară, sprijinită de fraţii Alexandru şi Ştefan Golescu care îl trimiseră pe la sfârşitul anului 1845 pe Bolintineanu la Paris. Plecat la Paris în 1845, cu o bursă din partea Asociaţiei literare, audiază şi el cursurile lui Jules Michelet, Edgar Quinet şi Adam Mickiewicz. Nu trăieşte decât pentru Revoluţia pe care o presimte. Când aceasta izbucni la Paris, în februarie 1848, tinerii studioşi hotărâră să se întoarcă în ţară. Conjuraţii îi dădură un rol de prim-ordin, acela de a stabili contacte cu revoluţionarii din Bucovina, ceea ce poetul nu putu să facă. Aga poliţiei, Ion Manu, îl „mirosise" şi, refuzându-i paşaportul pentru Moldova, îl ameninţase cu un arest la „mănăstire". Ar fi avut, poate, parte de el, dacă nu izbucnea revoluţia...