Sarah face un pas înainte. Are convingerea intimă că supravieţuirea ei depinde de atitudinea pe care o va adopta. E pe cale de a da un examen. Un examen capital imaginat de nişte profesori smintiţi.
De data aceasta, e speriată de-a binelea. Inima îi bate să-i iasă din piept şi tâmplele îi vâjâie.
Coboară înapoi la etajul inferior şi merge de-a lungul palierului, cramponându-se de perete. Beth a încetat să-şi depene melodia stângace şi tăcerea s-a reinstaurat.
O tăcere apăsătoare.
Sarah înaintează pas cu pas, temându-se de ce va descoperi.
— O! murmură fata înaltă şi slabă, aflată în pragul camerei sale. Ai fost la plimbare?
Sarah aruncă o privire înăuntrul camerei. Lucrul de care se temea s-a întâmplat: pianul a dispărut. Beth continuă să zâmbească, privind-o scrutător cu ochii îngustaţi. în spatele ei, celula şi-a recăpătat goliciunea monahală. Sarah încearcă să-şi dea seama câte minute a lipsit. Cinci, zece? Se poate demonta un pian de concert în zece minute? Dar era oare vorba de un pian ADEVĂRAT? Sarah ştie foarte bine că mobilele construite pentru prestidigitatori par întotdeauna grele şi voluminoase, când, de fapt, sunt făcute din panouri subţiri şi articulate, ce pot fi demontate în zece secunde.
Se răsuceşte pe călcâie şi aleargă înapoi spre scara metalică. Trebuie să verifice ceva...
Sarah iese febrilă prin trapa de comunicare şi se năpusteşte la prima uşă.
Camera e goală. Maşina a dispărut.
La fel e camera cu statui. într-un interval de un minut, celulele pline până la refuz s-au golit ca prin farmec.
Sarah se prinde de tocul uşii. îmi pierd minţile, îşi zice ea. De vină e stresul coborârii, primele simptome ale unei isterii claus-trofobe.
în clipa în care se răsuceşte, îl vede pe David stând în mijlocul culoarului, cu mâinile în buzunare. Zâmbeşte, la fel ca Beth.
— Eşti palidă ca o moartă, constată el. Cred că eşti încă foarte obosită. Hai să te întinzi.
Şi, zicând acestea, o ia de cot, ca un medic care pune stăpânire pe un bolnav fără să pară că o face.
Sarah se desprinde cu o smucitură. Atâta vreme cât nu va fi elucidat misterul Adăpostului, toţi sunt duşmanii ei. TOŢI.
