Datorie si onoare

Datorie si onoare

Editura Orizonturi
29,90 Lei
021 316 70 53
Cumpara cartea

Info

Recenzie Datorie si onoare

Celebra scriitoare IRIS JOHANSEN ştie foarte bine ce aşteaptă cititorii săi fideli şi le oferă satisfacţie deplină. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu romanul de faţă a cărui acţiune se desfăşoară în jungla columbiană , într-o lume stranie în care parcă timpul s-a oprit şi totul este posibil.
Eve Duncan, eroina cărţii, este expertul  antropolog care,  printr-o munca extrem de laborioasă reuşeşte să reconstruiască chipul oamenilor după craniile lor.
Abilitatea ei de a identifica persoane aflate în faze avansate de descompunere i-a conferit o notorietate mondiala. Acesta este motivul pentru care va fi contactată de un personaj ciudat, Montalvo, ce conduce o tabară  militară din Columbia.
Convinsă că va fi ajutată să elucideze împrejurările unui episod dureros din viaţa ei, Eve se va lansa într-o aventură nebunească ce ar putea-o costa viaţa.
Pe parcursul unor întâmplări care vor face ca nivelul de adrenalină al cititorului să atingă cote maxime, între cei doi se leagă o relaţie specială. Va găsi Eve destulă putere pentru a rezista farmecului straniu al lui Montalvo?

Cartea "Datorie si onoare " a fost publicata in categoria Beletristica / Literatura universala si inregistrarea noastra a fost actualizata ultima oara la data de 25.12.2011. A fost scrisa de Iris Johansen si a fost publicata de editura Orizonturi. Se poate cumpara cartea Datorie si onoare prin comanda online (nu sunteti obligati sa va creati un cont) sau, daca va e mai confortabil, puteti sa ne contactati telefonic la numarul din header iar operatorii nostri ca vor prelua comanda. Pretul "Datorie si onoare " este de 29.9 RON, include toate costurile, mai putin transportul.

Caracteristici

Format: carte
Limba: ro

Pret Datorie si onoare

In stoc

Cartea poate fi expediata in doar 24 de ore. Timpul de livrare va fi de 24 ore prin curier sau de 3-5 zile prin Posta Romana. Pretul cartii include TVA insa nu include taxele de transport. Mai multe informatii...

Produse similare si recomandari

Adio arme
Ernest Hemingway
44.95 RON
Pe stoc
Strada sardinelor
John Steinbeck
24.94 RON
Pe stoc
Nu-i timp de ramas-bun
Lynwood Barkclay
45.00 RON
Pe stoc
Povestea unui poloboc
Swift Jonathan
11.90 RON
Pe stoc
Sfarsitul unei iubiri
Graham Greene
26.94 RON
Pe stoc
Bestiarele
Henry De Montherlant
22.99 RON
Pe stoc
Confesiuni. Editie 2010
Sf. Augustin
63.90 RON
Pe stoc

Comentarii si recenzii

Incurajam utilizatorii inregistrati sa scrie recenzii de calitate pentru cartea Datorie si onoare . Dupa ce acestea vor fi aprobate de echipa noasta editoriala, autorii recenziilor vor primi puncte de discount, cupoane valorice sau alte avantaje.
Daca aveti deja un cont, autentificati-va, daca nu, va rugam sa va creati un cont.

Iris Johansen

Iris Johansen a publicat inca 12 carti prezente in libraria noastra, Cheia misterului, Fascinatia dansatorului , In vizorul mortii, Ispita din catacombe, Lantul minciunilor, Legatura vrajita, Legenda dansatorului, Pe urmele dansatorului, Sa nu crezi in nimeni, Ultima scapare, Urmarirea, Fascinatia dansatorului , dintre care primele 11 sunt pe stoc si pot fi expediate imediat.

Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter